Dragilor,nu trebuie să vă mai spun că eu consider Luxembugul ca fiind un oraş mort. Şi nu sunt departe de adevăr pentru că la 6 când se închide şi ultimul magazin din Luxemburg totul e gol. Mi s-a întâmplat de multe ori să merg prin centru şi să fiu doar eu. Uneori te cam apucă panica atunci când îţi dai seama că eşti singură în centrul unui ditamai oraş, o capitală nu altceva.
Însă cred că după un an de stat în Luxemburg m-am prins care e treaba şi mai ales m-am prins unde greșesc luxemburghezii de nu îi găsesc eu sau alţi expaţi ca mine.
Recent am descoperit un site dedicat expaţilor. După experiența Dublin nu prea mai fug să mă văd cu români, deşi ştiu cu siguranţă că aş lega relații mai trainice cu români decât cu alte nații. Da pur şi simplu mi s-a luat. Românul chiar şi ajuns în vest şi ajuns acum 20 de ani, nu acum 3 ca mine, e bârfitor, îl interesează borșul tău, mai mult decât ce se vede pe facebook. Ca acum toţi ne punem viața pe pereți, deci cineva care îţi intră prima dată în casă știe deja totul despre tine. Nu totul, da treburile esențiale. În fine.
Aşadar pe acest site se publică tot felul de evenimente. Aşa am aflat eu că pe 22 martie va fi o piaţă de ceramică, în acest week-end un protest contra eutanasierii câinilor din România, va fi şi un festival de S.F., Fantasy si Horror, Luxcon. Aşadar Luxemburgul ăsta nu e chiar aşa de mort pe cât pare. Expații se duc la plimbări cu bicicleta, la degustări de vinuri, la vizite ale galeriilor subterane din Luxemburg, sunt şi cursuri de spaniola sau chiar de chineză.
Fain nu? Doar că aceste evenimente sunt organizate de nu ştiu fix cine, iar organizatorii nu sunt prieteni deloc cu mediul online. Nişte site-uri în luxemburgheză sau în cel mai bun caz germană ori franceză, iar activitatea lor pe facebook e 0. De asta nu îi găseam eu.
În lumea normală totul e pe facebook. Ei luxemburghezii ăștia ajung mai greu acolo. De regulă dacă este un eveniment, mie una îmi place să dau add pe facebook şi apoi mă anunță facebook-ul când şi unde trebuie să mă duc. Ştiu e o dovadă de puturoșenie, dar asta e.
Aşa eu am citit de respectivele evenimente. Am şi zis că mă duc. Problema e să îmi amintesc de ele...
Şi uite aşa viața în Luxemburg nu mai e aşa de ternă. Şi încet, încet ne integrăm în viața luxemburgheză. Că doar asta e buba aici. Muncești şi vii acasă şi intri într-o rutină. Câte restaurante să bați? Câte castele să vizitezi? M-am obișnuit cu ideea că străinii nu sunt români şi că mai greu prestează un grătar la tine în curte sau şi mai greu prestează o cină la tine acasă, oricât de mult te-ai da peste cap pentru acea cină. De invitat la ei acasă, doar dacă vă cunoaşteţi de mai bine de 10 ani. Sunt neajunsurile vieții de nomad, da trecem noi şi peste ele.
Nu ştiu de ce, poate pentru că e vineri, poate pentru că de când am venit din România e soare măcar 10 minute pe zi, ba chiar în ultimele zile a fost soare ca vara, poate pentru că abia aştept o
călătorie despre care vă voi povesti la timpul potrivit... chiar nu ştiu de ce, dar azi sunt mai veselă.
Aşadar week-end vesel şi plin de activități vă doresc!!!
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment