Luxemburg - Duck Race 2014 - Cursa rațelor de cauciuc

Dragilor,

cum aţi petrecut week-end-ul?
În Luxemburg a fost Duck Race. Nu ştiu cum se face, dar numai de păsări vă vorbesc :) După festivalul din Nospelt, la o săptămână în Luxemburg s-a organizat cursa raţelor de cauciuc pe râul Petrusse.
Este un eveniment anual, aflat la a 13-a ediție şi în mare e aşa: mii de raţe de cauciuc sunt aruncate în răul Petrusse din Grund. Fiecare raţă are un număr şi nu m-am prins încă cum se stabilește un câștigător al cursei. Aceste raţe pot fi achiziționate contra sumei de 5 euro, iar banii strânși astfel se duc către asociații caritabile. Inițial eu credeam că câștigă prima raţă care ajunge la finish, dar am văzut un filmuleț de anul acesta şi au ajuns simultan sute de raţe. Filmulețul poate fi vizionat aici.

Pe lângă cursă se organizează şi o manifestare ce include băutură şi grătare, dar anul ăsta mi s-a părut că tot Luxemburgul (ţara) era în Grund. Nu am văzut de când stau eu aici atâta lume la un loc. Ne-am strecurat spre standurile cu băutură, dar era sufocant. Aşa că am ieşit şi am mers la un pub. Am cumpărat cârnați şi bere şi am mâncat şi băut în stradă, pentru că nu mai erau mese libere şi nici bănci libere. Am zis că am să îmi pun pozele în telefon şi când mai merg de nebună singură prin centrul Luxemburgului la 7 seara am să mă uit la poze.

Din păcate noi am plecat târziu de acasă şi asta e tot ce am mai prins, dar am furat nişte poze de la wort.lu cu care să îmi ilustrez articolul (următoarele două poze). 

Cursa începe la ora 15 şi din ce povesteau cei pe care i-am întâlnit se termină relativ repede, în jur de 5 minute. Voluntarii se află pe toate punctele de pe traseu şi se asigură că toate rațele din cauciuc ajung la destinație.  

Aşa o poză aş fi vrut să fac şi eu sau poate cu vreo raţă rămasă pe undeva, dar noi ne-am apucat pe la 12 să tundem iarba din curte şi am terminat undeva pe la 14.30. Ne-am îmbrăcat rapid şi am plecat spre Luxemburg. Şi în Luxemburg ca niciodată am prins cozi de maşini pe stradă şi coadă la parcare aşa că ne-am învârtit mai bine de 40 de minute până am reuşit să parcăm. Cursa nu stătea să ne aștepte pe noi :)

Ce a fost fain a fost că am descoperit un loc de unde pot face poze faine, ca cea de mai sus. Trebuie să mă întorc şi să încerc cu alte setări, poate şi puţin zoom.

În cazul în care vă pasionează acest eveniment mai multe informaţii puteţi afla de aici. Eu deşi m-am uitat pe hartă tot am bâjbâit prin Grund după cursă :) asta după ce oricum ajunsesem târziu. 

Reclama extrem de inspirată a pub-ului Updown din Grund, primul pub după lift. Cine se ocupă de pub-ul respectiv chiar ştie ce face. Acolo am fost de Halloween, iar acum aveau stand cu bere şi grătar. Erau practic singurii care au făcut ceva mai mult decât celelalte pub-uri din zonă.  

Cât am stat la coadă la grătar au trecut vehicule militare. Se pare că în week-end pasionații de aşa ceva au avut întâlnire tot în Grund. 

Şi la final vă arat rațele adevărate. 

Îmi e frică mie de păsări, dar parcă de înotătoare nu îmi e chiar aşa de frică, deşi teoretic sunt mai mari.

Să vă spun că eram să mă duc la unii care abandonaseră două pahare pe pod ca să intre într-un pub? Dacă le făceam poze pe bune că mă duceam la ei, dar aşa ce dovadă aveam?

Raluca justițiarul lui pește :)

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxemburg - Nospelt - Festivalul fluierelor din lut

Dragilor,

Paştele ăsta a fost diferit de tot ce am mai trăit eu până acum. Parcă nici nu ar fi fost Paştele. Nu ma plâng, doar constat. Şi nu cred că ține de mine sau de noi sau de locul unde ne aflăm, pentru că vorbeam cu o prietenă din România, care a avut același sentiment. A trecut repede, am gătit repede, am mâncat repede, am sărbătorit repede. Problema e că dacă totul a fost pe repede, unde e timpul rămas?
În fine, întrebări filosofice...
Eu chiar m-am bucurat că nu a fost Paştele pe care mi-l imaginam eu cu mâncare şi stat în casă la TV pentru că afară era prea pustiu şi prea liniște. Sâmbătă am făcut cumpărături şi am gătit, duminică am fost în Germania, iar luni, dimineață, am găsit acest festival care se organizează de Paște. Da ştiu nu e pe bază de credință, biserică, lumânări, sacru, sarmale, pască şi cozonac, dar e tot ce am avut la îndemână când alternativa ar fi fost una depresantă de-a dreptul.
Şi până la urmă ne-a întors şi la tradiție şi la românesc. Da să vă povestesc cum a fost.
Aşadar dimineață ne-am gândit ce să facem. Am găsit festivalul, am împachetat câinele şi am plecat. Acolo ca la toate manifestările astea din Luxemburg, era un orăşel închis, cu parcare departe de acțiune, cu tarabe cu mâncare, cu o scenă cu muzică, cu un castel gonflabil pentru copii, cu stat pe terase şi băut vin. Când nu ai de ales e bun şi aşa ceva, unde mai pui că mie îmi suna bine fluiere din lut şi muzeul ceramicii.
Erau şi tarabe cu fluiere din lut în formă de pasăre, era şi muzeu, unde am găsit o colecție de astfel de fluiere din toată lumea, inclusiv România.

Aşadar acest festival ce se cheamă Emaichen se celebrează în fiecare luni după Paște în orașul Nospelt, dar şi în centrul Luxemburgului. Fluierele din lut în formă de pasăre se cheamă peckvillercher şi tradițional îndrăgostiții îşi dăruiau unul altuia un astfel de fluier. Acum acestea sunt cumpărate mai mult de copii. Se zice că Nospelt era satul olarilor, iar aceştia confecționau fluierele din lutul rămas după o zi de muncă. 

Acum că v-am povestit puţin despre tradiţia acestui festival, să vă povestesc ce nu mi-a plăcut anul acesta. Prețurile, campania electorală, înghesuiala şi proasta organizare. În rest totul a fost perfect :)

De fapt cred că eu sunt un pic ciudată şi ei sunt normali. Da mie mi se pare mult să dau 20 euro pe o astfel de pasăre, în condiţiile în care două tarabe mai încolo erau şi cu 10 euro şi chiar şi cu 8.

Taraba cu broaşte mi-a plăcut. Am găsit şi ţestoase (10 euro :() şi chiar erau diferite de tot ce aveam, aşa că mi-am cumpărat şi eu.

Programul evenimentului (în luxemburgheză) era ataşat de aceste cutii pe care le găseai prin tot satul. Faină idee, nu a mai fost nevoie de voluntari sau oameni plătiți să împrăștie pliante. Sărbătoarea începe de fapt de sâmbătă şi se termină luni, aşa că tarabele, concertele şi veselia se întind pe trei zile. Bine de știut dacă şi la anu vom petrece Paştele aici.

În Nospelt acestă sărbătoare are loc din 1957 când olarii au început să facă aceste fluiere, iar în fiecare an născocesc alt model. Ele sunt inscripționate pe spate cu anul în care au fost făcute. Anul acesta fluierele au fost în formă de bufniță

În Luxemburg Emaichen se celebrează din 1937.

Tarabele diverselor partide. Cred că erau mai multe decât tarabe cu păsări din lut. 

Faza bună e că muzeul ceramicii era deschis cu această ocazie, pentru că am mai fost acum câteva luni şi era închis. E un mic muzeu înființat în casa ultimului olar din Nospelt. Ce trist sună :( Între 1458 şi 1914 Nospelt a fost centrul olăritului din Luxemburg.

A fost interesant să aflu că Luxemburgul are o tradiție în lucrul cu lutul, chiar dacă acum nu mai sunt foarte mulţi pasionați de aşa ceva şi nici școli sau ateliere. Am văzut totuşi în muzeu numele unor olari, le-am făcut poze şi o să îi cercetez. Cred că asta mă enervează cel mai mult, că pentru orice răhăţiş trebuie să cauți pe net, să sapi, oamenii ăştia nu au nici o treabă cu epoca în care trăim. Da ce mă mir, artiştii populari de pe la noi, fie că țes covoare, fac oale din lut sau brodează ii au ca şi contact un număr de telefon, de cele mai multe ori fix. Nu mai zic un mobil, un e-mail, un site, un blog sau un magazin virtual... 

Oare există un program ceva în care să mă înscriu să îi promovez cumva. Mă gândesc că târgurile sunt faine, că poate au un mic magazinaş în faţa casei, poate mai dau la magazinele de folclor, da nu mai fain ar fi să îşi facă un magazin virtual? 

Eram sigură că păsările din lut se fac după forme. Oare aşa se fac şi cele româneşti? 

Muzeul, deşi cam sinistru, cam întunecat şi presărat cu manechine, avea o frumoasă colecție de păsări din lut din toată lumea, inclusiv din România. Mi s-a făcut aşa un dor de un târg la Muzeul Satului sau de un Cucuteni 5000 din Iaşi... Dacă voi mai ajunge curând la aşa ceva îmi cumpăr un fluier.

Aceasta e camera în care era colecţia de fluiere.  Muzeul chiar mi s-a părut interesant. Mic, dar interesant. Bine eu l-aş fi structurat altfel, dar sunt o grămadă de lucruri pe care eu le-aş face diferit în Luxemburgul ăsta. Intrarea a fost 5 euro.

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Germania - Bernkastel-Kues - Colmarul Germaniei

Dragilor,

nu ştiu voi cum sunteţi, dar mie orăşelul acesta nu îmi spunea nimic până să ajung să îl vizitez. De fapt nici nu ştiam de existența lui aşa de aproape de noi. Adevărul e că toată zona Moselle-ului îmi place. Orășele pitoreşti, peisaje cu vii întinse pe km întregi în cele mai neobișnuite locuri, locuri de bătut la pas, istorie. E cam ce caut eu când merg undeva. Sper cât de curând să facem o plimbare cu vaporul de-a lungul Moselle-ului, că am văzut că se organizează şi nici nu sunt excesiv de scumpe.
Pentru cei care nu ştiu despre ce vorbesc, Moselle este un rău, graniță naturală între Luxemburg şi Germania. El izvorăște de undeva din Franţa şi se varsă în Rin în Germania. Zona dintre Germania şi Luxemburg este cunoscută datorită viței de vie şi vinului ce se produce în acea regiune. Sper să vă pot spune mai multe în curând şi despre vinul din bazinul Moselle-ului. De-a lungul Moselle-ului se află mai multe orășele şi castele, pe unele le-am vizitat şi v-am povestit despre ele şi aici. Dacă doriți mai multe informaţii, wiki vă stă la dispoziție.
Noi am ajuns la Bernkastel - Kues datorită Google. Căutam unde să mergem în Duminica Paştelui, știind că Luxemburgul e un oraş mort oricând, la fel şi oraşele din apropiere, am zis că vom avea noroc în Germania. Şi cum căutam pe harta Google, există o opțiune să îţi arate într-o bară în josul ecranului poze din regiunile de pe hartă. Şi ne-a atras o poză. Apoi am căutat mai multe imagini pe Google şi am zis să mergem. Orăşelul e la doar o oră şi vreo 20 de minute de noi în direcţia Trier. Arăta foarte bine în poze şi am zis că şi dacă e părăsit măcar vom face şi noi poze frumoase.
Numai că ne-a surâs norocul şi nu doar că orăşelul nu era părăsit, dar în Duminica Paştelui era plin de turişti, magazinele erau deschise, iar terasele erau pline. Îi tot zic orăşel pentru că e într-adevăr foarte mic. Bine eu vorbesc de zona veche, cea cu casele cu bârne.
De ce am zis că seamănă cu Colmarul? Păi vedeţi şi voi din pozele ce însoțesc acest articol. Ba chiar mi se pare mai fain că e totul concentrat pe o arie mai restrânsă. Eu cât am stat acolo nu am încetat să mă uit în sus la case, să mă minunez şi să fac poze. Alin, în timpul ăsta, dezvolta teorii care să demonstreze de ce case aşa vechi au rămas încă în picioare, deşi la unele se vedea clar că aveau pereții șubrezi şi înclinați.

Prima mențiune a unei așezări în acea zonă vine din anul 370 î.H. când poetul roman Decimus Magnus Ausonius a scris un poem intitulat Mosella. V-am mai povestit că Trierul a fost capitala regiunii până la mare, iar Trierul e la doar 50 de km de Bernkastel-Kues.  

Spuneţi şi voi dacă ceva asemănător nu am fotografiat şi în Colmar? 

Mie mi-au plăcut şi simbolurile desenate pe case. Sunt în perioada în care studiez simbolurile româneşti de pe ii şi cred că de asta m-au atras.  

Cabinetul unui doctor lipit de un restaurant. 

O casă din 1650. Alin zice că au rezistat atâta timp pentru că pe aici nu prea sunt cutremure. S-ar putea să aibă dreptate. Eu sper însă că au rezistat pentru că au fost restaurate şi întărite.  

M-am întrebat şi cât am vizitat şi apoi pe wiki care e treaba cu urșii? Nu am găsit un răspuns clar. Urșii se află şi pe emblema oraşului şi tot orașul e plin de urși, iar un ghid spune că această fântână e unul din punctele cheie ale oraşului. De ce?

Căutam o legendă ceva. Nu am găsit-o. De ce doi urși şi de ce au vie şi de ce în pozițiile alea? Ceva trebuie să fie, doar că îmi scapă mie.

Da recunosc (mea culpa) am făcut poze cu telefonul. Nu ştiu sincer ce e cu mine în ultima vreme de tot prefer telefonul, mai ales că ştiu că merg undeva la vizitat, cu potențial de a ajunge pe blog. Şi nu e ca şi cum aş căra aparatul pe mii de km. Nu ştiu de ce nu îl iau aşa că poate trebuie, că doar îl cară maşina... Chiar nu ştiu. În Bernkastel chiar mi-a părut rău că nu l-am luat, dar l-am luat a doua zi şi tot cu telefonul am făcut poze...

O cafenea tare faină 

Bernkastel-Kues este de fapt o stațiune turistică. Nu înțelegeam eu de ce sunt atât de multe hoteluri şi ce nu înţeleg nici acum e ce fac turiștii cu maşinile? Da într-adevăr pe malul râului este o parcare imensă, dar în oraș nu am văzut nici un loc de parcare pentru turişti. Ce faci îţi lași maşina pe maul râului, plăteşti 1 euro pe oră parcarea şi apoi cari geamantanul până la hotel, uneori şi vreo 2 km?

Între timp a apărut şi soarele şi orașul s-a înveselit dintr-o dată.

Oameni la terase, case cu bârne şi vița de vie pe deal 

Căsuța aceasta mică este una dintre atracțiile oraşului. Se află foarte aproape de Piaţa Centrală 

Aceasta este o parte din Piaţa Centrală.

Dacă nu am avut aparatul la mine, telefonul şi-a dovedit incompetența. Atât a putut scoate el. E chiar bine pentru un telefon, dar eu nu sunt mulțumită. Chiar trebuie să iau aparatul cu mine peste tot. Sper să ajung din nou în Bernkastel ca să fac şi poze faine.  

Casa Țuguiată

Vă vine să credeţi că această casă este din 1416? Şi nu doar atât ci că se menține într-o stare bunicică? 

Peste tot pe unde merg şi găsesc turişti încerc să aflu ce ar face turiștii. Ei bine în Bernkastel-Kues poţi face plimbări cu vaporul pe Moselle. Alin voia o astfel de plimbare de vreun an şi ceva. Eu nu am fost foarte încântată, dar a fost o ieșire din cotidian.  

Plimbarea a costat 8 euro şi a durat o oră. Aşa cum vedeţi Alin şi-a comandat un vin rece, iar eu o ciocolată caldă. Contrariile se atrag, nu-i aşa?

Bernkastel-Kues văzut de pe Moselle 

Acum nu ştiu cum s-a făcut că nu am ajuns şi la Castelul de pe deal, că noi de obicei spre castele mergem. E cumva logic ca Bernkastel să aibă şi un castel, nu? Nu l-am vizitat, l-am văzut doar de pe Moselle. Rămâne pentru data viitoare.

Ce vedeţi în poză pe lângă Castel este un vapor transformat în hotel. Geamurile sunt de la camere, iar din ce am văzut, deşi mici arătau foarte bine. Mi s-ar părea interesant să stai pe un vapor o noapte sau două. Vaporul-hotel avea şi un restaurant şi chiar şi o terasă.

Bernkastel-Kues este de fapt un oraş format din două oraşe mai mici. Bernkastel este cel pe care l-am fotografiat eu. Am trecut şi în Kues, dar începuse ploaia şi ne-am întors. Deși despărțite de râul Moselle, cele două au fost unite într-un singur oraş în 1605. Cred că v-aţi prins că principala preocupare a celor de acolo se învârte în jurul vinului. Alin zice că e bun. Eu nu prea pot să mă pronunț :)

Chiar şi ghidul de pe vapor spunea numai despre vița de vie şi soiurile de vin şi din ce an se produce vin în zonă, iar colegii noştri de croazieră păreau foarte interesați. E fain să te plimbi pe apă, să savurezi un pahar de vin şi cineva să îţi povestească despre istoria zonei şi despre istoria vinului pe care tocmai îl savurezi. Din păcate ghidul era doar în germană, aşa că eu mi-am băut ciocolata caldă şi am zâmbit tâmp la ceilalți care la rândul lor îmi zâmbeau.

Cam asta a fost. Cred că vă daţi seama că mi-a plăcut orăşelul. După Luxemburg orice oraş plin de oameni îmi place. M-a marcat Luxemburgul ăsta mort. Bine acum nu bag mâna în foc că Bernkastel-Kues nu devine mort după ora 6 când se închid magazinele, dar după experienţa cu Cochem am preferat pe la un 5 să ieșim din oraş :)

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Germania - Orăşelul Cochem

Dragilor,

nu ştiu dacă ştiţi despre ce vorbesc, dar circula pe FB un slide cu cele mai frumoase sau pitoreşti orășele din lume. Cred că erau vreo 100. Erau printre ele Burano din Veneţia, Italia şi Colmar din Franţa, dar era şi acest Cochem, asta ca să ştiţi la ce ma refer.
Numele îmi sună ciudat, de aceea poate l-am reţinut sau poate l-am reţinut pentru că e aproape de noi, nu ştiu. Ideea e că era în drumul nostru spre Burg Eltz despre care v-am povestit zilele trecute şi nu aveam cum să îl ratăm. Unde mai pui că are şi un castel cocoțat pe deal, care arată fantastic. La castel nu am ajuns, dar vine Vacanța de Paște şi cum am fost prea lenţi să plănuim o plecare în România, cum prietenii noştri pleacă şi cum rămânem singuri, poate ajungem şi la castelul din Cochem, cine ştie?
Acum despre Cochem nu vă pot spune prea multe, va trebui să ajungeţi pe wiki pentru asta, însă mie aşa ca şi orăşel mi s-a părut pitoresc. Din păcate (de ce oare trebuie să găsesc totdeauna ceva rău?) am stat în orăşel până după ora 18 şi pot spune că se golește instant şi devine destul de ciudat aşa gol. Deci dacă ajungeţi în zonă vizitaţi orăşelul până în ora 18 cât încă sunt magazine deschise, terase pline de oameni, vânzători ambulanți de îngheţată şi oameni care se bucură de soare sau aerul curat. După 6 toţi dispar şi e pustiu.

Orăşelul Cochem şi Castelul Reichsburg 

Fetele stăteau pe iarbă şi fumau narghilea. Nu m-am gândit niciodată că aş putea face aşa ceva la picnic, da chiar are sens. Data viitoare asta voi face, îmi iau narghileaua la iarbă verde :) 

Mi-a plăcut amestecătura de stiluri. În mod normal nu ar merge, dar mie acolo mi-a plăcut. 

Străduță pitorească 

Un fel de piaţă centrală 

Seamănă mult cu piețele centrale din oraşele belgiene sau cel puţin mie aşa mi s-a părut 

Piaţa centrală din alt unghi 

Ce vă spuneam eu? E trecut de 18, e pustiu. 

Că poate aveați vreo îndoială ce fac oamenii pe acolo. Vin ce să facă? 

Castelul văzut din oraş

Acum nu vă recomand să vă faceți vacanța în Cochem cum nu vă recomand să vă faceţi vacanţa deloc în zona asta. Sunt zone pe care le vizitezi ca turist şi spui "nu aş putea niciodată să locuiesc aici" şi sunt zone unde locuiești şi spui "nu înţeleg de ce vin turiștii aici". 

Gusturile nu se discută totuşi, aşa că dacă vă aflaţi prin zonă şi vreţi să vedeţi un orăşel pitoresc şi un castel, să mâncați îngheţată sau să fumați narghilea pe malul râului, mergeţi la Cochem :)

Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca