despre Palatul Topkapi am vorbit prima dată când am ajuns în Istanbul şi anume aici. Nu mai avea sens să mai plătim din nou biletul, mai ales că aveam o mulțime de alte locuri de vizitat, numai că aveam o restanță de data trecută, Sabia lui Ştefan cel Mare. Data trecută deşi am căutat-o am aflat că secțiunea în care era expusă era în renovare. Mare ghinion! Acum ne-am dus glonț. Ba am încurcat curțile şi am întrebat paznicii, care cu un zâmbet ne-au ghidat în direcția bună. Se pare că o mulțime de români ajung la Topkapi şi întreabă de sabie.
Palatul arăta exact ca acum 5 ani. Ba chiar după schimbările din orașul vechi, m-am bucurat că nu s-a schimbat foarte mult. Mirosul zambilelor era de-a dreptul amețitor, îmi venea să le miros pe toate şi mai ales să le fotografiez pe toate. Înalta Poartă era la locul ei şi m-am bucurat ca un copil când am văzut-o. Mi-am adus aminte de un capitol încheiat de acum, din viața mea.
Ştiu că şi data trecută m-au impresionat pietrele puse în forme. Mi se pare o idee super de amenajare a unei grădini. Poate după dopuri de plută mă pun şi pe adunat pietre :)
Şi în sfârşit sabia. După cum spuneam am întrebat nişte gardieni unde e sabia, gardieni care foarte discret ne-au urmărit şi s-au plasat în faţa ușii cumva privind spre interior. Evident că nu era voie să faci poze şi evident că eu voiam o poză cu sabia. Cred că era evident şi pentru ei pentru că numai la mine se uitau. Eu în schimb am căutat-o din priviri şi m-am dus direct la ea. Nici nu m-au interesat celelalte săbii.
Şi când am văzut-o am dat să fac o poză cu aparatul (da ştiu sunt o mărlancă, dacă oamenii spun că No Photo, eu ar trebui să mă conformez). Numai că aparatul are un beculeţ care se aprinde şi deci m-ar fi dat de gol. Sala era semi întunecată. Aşa că îmi rămânea doar telefonul, cu care am făcut aceste două poze. Gardienii m-au văzut, dar surprinzător nu au spus nimic. Nici eu nu am fost chiar nesimțită să fac o mie de poze. Două au fost suficiente.
Acum să mă explic de ce obsesia asta a mea cu sabia lui Ştefan. Nu ştiu voi ce aţi învăţat la istorie în şcoală, dar eu venind din Iaşi am învăţat că Ştefan a fost el cel mai mare şi cel mai tare şi evident i-a bătut de i-a spart pe turci. Şi cum îi bătea, cum construia o biserică. Unele există chiar şi astăzi şi sunt cam multicele, deci dovezi palpabile că Ştefan i-a bătut pe turci. Însă capitolul cu Chilia şi Cetatea Albă şi tot ce a mai urmat este un capitol minuscul în cartea de istorie pe care am învăţat-o eu. Şi acum poate nu e neapărat vina cărții de istorie, a profesorilor sau a sistemului de învățământ, dar când crești în Iaşi printre ctitoriile lui Ştefan, când ai poze mică fiind la statuia lui Ştefan, când ai fost făcută pionier la Cetatea Neamțului, când auzi "Domn al Moldovei" tu fiind din Moldova, acum pe bune ziceți şi voi cum să rămâi în cap cu faptul că totuşi Ştefan a fost bătut până la urmă de turci? Că dacă ar fi să vă întreb acum pe loc fără google, cu cine s-a bătut Ştefan? Răspunsul ar fi - cu turcii. Sunt sigură de asta.
De fapt istoria este mai lungă şi mai complicată, Atletul Creștinătății s-a prins la finalul vieții că e mai bine cu turcii decât cu creștinii şi l-a sfătuit pe fiul său să ţină relații strânse cu Înalta Poartă. Versiunea cea mai plauzibilă fiind că fiul lui Ştefan cel Mare a dăruit sabia turcilor ca simbol al credinței acestuia. Deci da ştiam povestea, dar voiam să văd sabia cu ochii mei și uite că am văzut-o. Şi nu e cea mai pricăjită de pe acolo, mie mi s-a părut chiar frumoasă în simplitatea ei.
Cred că vizita aceasta la Topkapi a stat sub semnul coridoarelor decorate cu pietre şi al mirosului zambilelor.
Zambile de toate culorile, ba chiar şi de unele pe care nu le-am mai văzut vreodată. Nu ştiu cum e pe la voi, dar pe aici florile nu au miros. Ţin minte că în Iaşi dacă intram într-o florărie mirosea mirific, aici nu sunt florării, dar dacă intri în sectorul florilor de pe la un Baumax miroase a plastic şi a iarbă.
Vederea din balconul sultanului.
Ştiu că e strict o chestiune de gust, pentru că în urma articolului de ieri am înţeles că sunt unii cărora li se pare că Dolmabahce e mai frumos decât Topkapi. E posibil să fie aşa, mie Topkapi mi-a plăcut mai mult, poate şi pentru că a fost cizelat timp de sute de ani, spre deosebire de noul palat unde au locuit doar vreo 3 sultani plus Ataturk şi care e mai occidental, mai decorat cu cristaluri italiene şi porţelanuri vieneze.
Mi-a plăcut corbul din vârful fântânii. A stat mult timp să fie fotografiat şi nu eram doar eu cu obiectivul la ochi.
Portul
După o vizită la Topkapi îţi trebuie o odihnă. Eu am găsit-o în curtea exterioară palatului, fix pe același copac pe care am stat şi acum 5 ani. E drept că l-am căutat, dar e şi o șansă pentru că erau vreo doi care semănau şi nu îmi mai aduceam aminte unde m-am odihnit acum 5 ani. Seara un restaurant cu prietenii, poate o narghilea şi e tot ce vă trebuie pentru o zi tipică în Istanbul.
De obicei eu sunt cam ciudată şi un oraş poate să îmi placă la prima vedere, dar la a doua să îmi displacă. Aşa a fost cu Luxemburgul, însă am şi oraşe preferate, Istanbul fiind cap de listă. Sunt oraşe care nu m-au dezamăgit şi unde m-am simţit bine de fiecare dată, e drept că doar în vizită. În listă ar mai fi Londra şi Viena, fără să mai socotim Dublinul unde m-aş muta mâine :)
Chiar voi aveţi oraşe preferate?
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment