se întâmplă un fenomen ciudat, dar care trebuie să recunosc că nu îmi e străin. L-am mai trăit de două ori până acum şi sincer sper să nu îl mai trăiesc pentru că nu vreau să mă mut prea curând. Despre ce este vorba? Este vorba că încet, încet îmi las barierele la o parte şi încep să cunosc Luxemburgul. Parcă un an şi jumătate, dacă nu şi mai bine, nu am vrut să ştiu, nu am vrut să cunosc, nu m-a interesat. Nu, încă nu am renunțat la eticheta de oraş mort, aplicată Luxemburgului, dar parcă, parcă încep să mă învăț. La urma urmei scriam cândva că şi în Iaşi erau două evenimente mari şi late tot anul. Bine acum sunt mai multe şi în plus nu se compară Iaşul meu cu Luxemburgul. Da cred că îmi creasem o platoșă din expresia "Luxemburgul e un oraş mort, nu ai ce să faci aici" şi nu voiam nimic care să mă contrazică. În continuare nu prea înţeleg cum stau oamenii ăștia toată ziua în case, pentru că la evenimente vin doar expații, dar mie îmi convine.
Vă spuneam că Dublinul, după care îmi era dor de muream, parcă s-a schimbat. Nu în rău, nicidecum, ci doar schimbat de ce ştiam eu şi de ce consideram a fi Dublinul meu. Nu pot să explic, probabil toţi expaţii ca şi mine au trăit o perioadă acest sentiment, de dezrădăcinare. De acolo era mai bine şi eu am venit la mai rău. Da parcă, parcă după un an jumătate, viața începe să tindă şi spre roz. Vom vedea. Poate sunt eu optimistă azi. Cine ştie? Poate mâine trântesc o postare cu cât de urât e Luxemburgul, dar deocamdată să vă vorbesc despre ce m-am pornit să vă vorbesc de la început.
Play me, I'm yours este pentru cei care au ajuns în perioada asta în Luxemburg, inițiativa cu pianele împrăștiate prin tot orașul. Este o inițiativă din 2008 a artistului britanic Luke Jerram. El spune că i-a venit ideea la spălătorie, unde în fiecare week-end veneau aceeași oameni, dar care nu interacționau niciodată. El s-a prins că astfel de comunități există mai peste tot şi s-a gândit că aducă un pian în spălătorie, care va deveni subiect de discuții şi motiv de împrietenire. Şi aşa a fost. Apoi artistul britanic s-a gândit că acest tip de proiect-experiment se poate extinde. Aşa a început, în 2008, în Birmingham, unde 15 piane au fost împrăștiate prin oraş. Ei au estimat că 140.000 de oameni au cântat la piane sau au ascultat pe cineva cântând. În acest moment Play me, I'm yours a fost cunoscut de șase milioane de persoane din toată lumea şi a fost instalat în 46 de oraşe din toată lumea.Pianele sunt instalate în locuri publice, în parcuri, stații de autobuz sau tren, piețe sau chiar târguri, iar oricine dorește poate cânta. Pianele rămân pe stradă atâta timp cât dorește comunitatea, unele sunt chiar decorate de către membrii comunității. În acest moment pianele Play me, I'm yours sunt în Luxemburg până pe 21 iunie, în Geneva până pe 22 iunie şi Albany NY până pe 27 iulie. Urmează Parisul şi oraşe din Anglia.
Pe lângă faptul că leagă conversații şi oamenii între ei, Play me, I'm yours a scos la iveală adevărați artiști ascunși în comunitate. E plin internetul de astfel de oameni obișnuiți care au găsit un pian pe stradă şi s-au apucat să cânte şi chiar aveau talent. Unii au ajuns să susțină concerte şi sunt cunoscuți acum în întreaga lume.În oraşele mari, cum ar fi Londra, sute de piane sunt aruncate în fiecare an. Jerram transportă aceste piane în oraşele sau zonele unde acest instrument este apreciat, dar se găsește mai greu. Sunt piane second-hand, care după ce au stat în stradă sunt donate comunității locale. Aceasta alege dacă ele rămân în stradă sau sunt donate spre copii cu talent, dar care nu îşi permit un pian, spre şcoli sau spaţii unde tinerii se întâlnesc.
Aici găsiţi cam tot ce am scris eu şi încă pe atâta şi găsiţi şi amănunte despre pianele din Luxemburg, zonele unde sunt amplasate şi puteţi vedea oameni chiar talentați care le-au întâlnit şi folosit. Eu am fotografiat doar două, pentru că doar două am găsit, dar în Luxemburg sunt 16 piane.
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment