nu ştiu de ce nu am scris această postare săptămâna trecută. Poate pentru că a trecut extrem de repede şi nu am avut timp? Nu cred. Cred că pur şi simplu am uitat. De ce am uitat? Pentru că nu a fost o cine ştie ce experienţă. Cred că de fapt m-au defectat târgurile de la Muzeul Satului din Bucureşti şi acum mă aştept la mult mai multe. Să o luăm pe rând însă.
Am descoperit ceva ce eu am înţeles că ar fi un târg cu produse tradiţionale în cadrul a ceea ce eu am înţeles a fi un fel de muzeu al satului, într-o zi călduroasă, când cel mai probabil am făcut insolație, într-un afiş pe o clădire din Arlon. Veneam de la bancă şi era cald. Mi-a atras atenţia. L-am citit. Nu am înţeles nimic. I-am făcut o poză cu telefonul şi mi-am continuat drumul.
Acesta era posterul. Acum domnilor şi doamnelor, poate voi ştiţi mai multă franceză decât mine (cu siguranţă ştiţi), însă sunteţi la fel ca şi mine aterizați în problema asta fără a şti ce e Saint-Hubert, ce e ăla Fourneau, iar ce scrie sus de tot pe bune că nici nu am văzut. Am un talent în a nu observa diverse în franceză. Parcă văd doar ce vreau să văd. Am văzut însă artizani şi meserii vechi. Sincer aia m-a atras. E foarte posibil să scrie şi meseriași vechi, însă eu meserii am citit atunci pe moment cu soarele în cap.
Însă eu am văzut posterul undeva pe la începutul lui iunie, evenimentul era la sfârşitul lui iulie şi aşa de văzut eu am văzut multe chestii interesante la care nu am ajuns pentru că pur şi simplu am uitat. Însă ceva a făcut ca fix în săptămâna cu evenimentul să mi se umple mie cardul cu poze din telefon şi să trebuiască să îl golesc. Da ştiu ar trebui să îmi cumpăr unul mai mare :) Şi am văzut afișul. Am căutat pe google şi fourneau era cuptor şi pe site-ul lor am înţeles că ar fi un muzeu al satului construit în jurul acestui cuptor. Şi la acel muzeu al satului era şi un târg. În cap mi-au sunat artizani, meserii vechi, ţărănisme, trebuie să ajungem acolo.
Şi am ajuns. Târgul nu m-a dat pe spate (cum ar spune un clasic în viaţă) însă muzeul, cu târg cu tot a meritat o vizită.
Să le luăm pe rând.
Muzeul
De cum am ajuns acolo mi-a fost clar că aveam dreptate. Era un soi de muzeu al satului şi ca de obicei în astfel de locuri îmi place să fac comparații. De această dată comparația a fost cu muzeul satului din Bucureşti şi cu viața românilor de la sate.
Încă din parcare am văzut această casă şi din nou m-a intrigat fâneaţa lipită de casă ca la Rodemack
Însă trebuie să recunoașteți şi voi că aceste ferestre au un anume farmec. Şi se pare că şi țăranii belgieni se ocupau tot cu statul pe băncuță în faţa casei.
Geamul unei bucătării
Unele case se şi vizitau. Aşa arată geamul bucătăriei pe interior. Am observat că mai toate casele aveau chiuveta pe pervazul geamului, iar scurgerea era înafară sub geam. Mi-au plăcut cișmeaua şi suportul de uscat farfurii.
În aceeași bucătărie era acest dulap. Mie îmi pare foarte asemănător cu ce am văzut şi pe la noi. Însă ce m-a intrigat a fost că în casele belgienilor, deşi tot cu lut pe jos, erau foarte multe mobile. Aveau de exemplu dulapuri, pe când la noi abia dacă vezi câte vreo ladă şi de obicei era lada de zestre. Chiar aşa unde îşi țineau țăranii români hainele? Aveau mai mult de un schimb presupun.
O fâneață, care la fel făcea parte din casă.
Casa găinilor şi a cocoșului, evident zidită.
Mi-a plăcut scara pe care ar fi trebuit să urce zburătoarele în casă.
O AGA. Acum nu ştiu sincer dacă voi ştiţi ce e o AGA. De ce îi zic AGA şi nu îi zic direct sobă, având în vedere că funcționa totuşi pe lemne? Pentru că eu nu am avut rude la ţară şi pentru că eu genul acesta de aragaze le-am văzut prima dată în reviste, cele mai multe englezești. Avea şi bunica mea ceva în genul acesta, însă era o prelungire a sobei de teracotă şi avea doar o singură cameră în care se puneau lemnele şi două ochiuri, parcă. Însă repet nu arăta asa, adică detașată de sobă, ceva ce mie îmi aduce mai mult cu aragazul din zilele noastre decât cu o plită.
Sincer nu ştiu ce e.
Probabil acolo se punea fânul şi de acolo se hrăneau animalele destul de înalte să ajungă la el?
Ei aşa ceva sincer eu nu am văzut în România. O clădire ce funcționa pe post de spălătorie. Într-o cameră erau două bazine ce se presupune că era maşina de spălat, iar în altă cameră era locul de călcat. Observaţi cum se încălzeau maşinile de călcat pe sobă?
Habar nu am ce e şi nici nu am găsit în zonă vreo explicaţie. Presupun că era pentru fluturi sau de ce nu chiar un stup? Având în vedere că stupi ca la noi eu nu am văzut.
O parte a muzeului era dedicată bâlciului. Sunt ochioase şi bărcuțele astea, dar parcă mai mult îmi plac cele din Muzeul Satului.
În muzeu existau aşa cum aţi văzut găini, mai existau pe un deal şi nişte oi şi mai existau şi doi măgari. Acesta era mai mare şi a stat la poză
Tot în muzeu ţi se explica cum îşi tencuiau belgienii casele. Ceva ce mie îmi pare a fi chirpici, însă nu era sub formă de cărămizi şi nici de vălătuci. Era pus cu mâna şi îndreptat cu o scândură din lemn. Vedeți că era şi un cadru din lemn pe care era pus chirpiciul.
Aici era un fel de gater
Şi o seră
O casă veche. Aşa ieşea ceea ce construia tipul de mai sus.
Şi prin Arlon am văzut case care pe o parte au țigle. Presupun că acea parte a casei este mai expusă ploilor şi din această cauză au ales să o îmbrace în țigle. Varianta rurală era chirpici şi paie.
Cum locuiau tăietorii de lemne din pădure
O şcoală. În cadrul târgului se organizau ore în clasa din şcoală. Am prins şi noi o oră în plină desfăşurare.
Aşa arăta școala pe dinafară. Construcția mică din faţă era o toaletă
Casa unui țăran mai înstărit
Biserica
Biserica din alt unghi
O altă casă
Mânerul unei uşi, uşa unei tipografii
Cred că acesta era cuptorul. Sincer eu am văzut două, dar care o fi acel cuptor nu m-am prins.
Alt spate de casă izolat cu paie
Acum despre muzeu. Mie mi s-a părut interesant. Am să spun din prima ce nu mi-a plăcut, ca să scăpăm de o chestie. Nu mi-a plăcut că era prea mare şi aveai mult de mers pe jos între zone, practic prin câmp. Muzeul era structurat în 10 zone, unele aparțineau zonelor geografice ale Belgiei, însă erau şi zona gaterului, zona păduroasă sau zona mlăștinoasă. Probabil s-a dorit ca aceste zone să fie populate cu mai multe clădiri, însă unele aveau doar o casă sau cel mult o fermă. Poate dacă amenajau ceva care să te ducă de la o zonă la alta... Era într-adevăr o căruță, dar mergea numai de la intrare, drept pentru vreun km, ori muzeul era întortochiat şi se întindea pe cel putin 5 km de mers pe jos.
Ca şi la Muzeul Satului casele au fost aduse cărămidă cu cărămidă. Pe undele dintre ele se văd încă numerele cărămizilor. Aşa că eu vreau să cred că e un muzeu în curs de amenajare, chiar dacă am citit că ar fi fost înființat în 1971.
Mi s-a părut interesant de făcut comparația între țăranii belgieni şi cei români şi între stilurile de viaţă. Şi țăranii belgieni erau în mare parte agrari, însă prezența spălătoriei într-un cadru organizat şi nu la râu cum e la noi, prezența unei camere de călcat, sincer nu cred că această îndeletnicire a apărut la satul românesc decât foarte recent. Însă vâltorile româneşti sunt de o sută de ori mai inventive şi mai pitoreşti decât toate camerele lor de călcat.
Aşa că nu poţi spune că unii trăiau mai bine şi alții mai rău sau cel puţin eu nu pot spune pentru că pe mine mă atrag tărănismele româneşti şi viața la ţară. E bine şi cu îmbunătățirile de care beneficiau belgienii, dar parcă mai pitoresc mi se pare satul românesc.
Ce nu am văzut, dar deloc, au fost cusăturile. Nici măcar un ștergar de pus pe masă, nu mai zic de ii sau costume populare, deşi e logic că există şi costume populare belgiene.
Şi încă ceva, am sperat că măcar la începuturi, ceramica aia plictisitoare belgiană cu alb sau gri decorat cu albastru, să fi evoluat din ceva mai colorat. Nu.
Cam asta e treaba cu muzeul. Acum am văzut că postarea e una kilometrică aşa că noutăţile despre târg le voi grupa într-o altă postare. Vine ea cât de repede :)
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment