O suedeză rebrenduieşte România

Dragilor,

trebuie să vă povestesc ceva, însă atinge un subiect delicat, mai ales aici, printre "românii din străinătate". Vedeți voi chiar aseară am trăit o poveste cam tristă. Ieșeam de la supermarket. În faţa noastră doi români. De ce români? Pentru că vorbeau româna şi pentru că aveau maşina parcată lângă Logănel şi i-am văzut minunându-se de el. Când am ajuns cu cumpărăturile şi noi la maşină ei au tăcut mâlc şi-au pus cumpărăturile în cea mai mare viteză în portbagaj, fără să sufle o vorbă şi au demarat în trombă. Mă uitam cu coada ochiului cum aproape au aruncat cumpărăturile în portbagaj, grăbiți să plece. Noi în schimb vorbeam în română, ne-am așezat pungile cu cap şi am plecat cătinel în Logănel.
De ce vă povestesc? Pentru că şi eu fac la fel şi îi înţeleg pe acei români. Însă eu fac asta în faţa românilor care vorbesc tare pe stradă la telefon sau între ei, românilor care înjură, scuipă, eventual se bat, românilor beţi pe stradă, nu chiar în faţa tuturor românilor. Şi când același tratament îţi este ție aplicat (şi nu e prima oară) te cam pune pe gânduri.
Însă repet înţeleg de ce unii români nu vor să mai aibă de-a face cu românii. Şi bravo lor dacă au reuşit să se integreze în Luxemburg, Franţa sau Belgia fără să aibă nici un prieten român!!! Eu sincer îi admir, pentru că eu nu am putut. Eu tot spre români trag.
Şi aici începe povestea noastră. Povestea suedezei care vrea să rebranduiască România. O înţeleg perfect. E a venit în România prima dată prin anii 80. Se pare că miturile cu suedezele de la mare nu sunt doar mituri. A venit cu familia, a cunoscut nişte tineri români, a corespondat timp de 20 de ani cu un tânăr. Au crescut. Şi cred că acum doi ani sau poate trei, a revenit în România, în vizită. S-a îndrăgostit iremediabil, s-a confruntat cu imaginea gri pe care o are ţara noastră şi acum vrea să o schimbe. Are o pagină de fb. şi un blog, se cheamă The Bucharest Lounge şi eu o urmăresc cam de jumătate de an.
Cum spuneam eu o înţeleg perfect. Orice s-ar spune sufletul meu a rămas în Irlanda. Din fericire Irlanda nu are nevoie de rebranduire, Irlanda are o imagine idilică oricum, dar înţeleg ce înseamnă să rămâi legat de o anume ţară chiar şi dacă o vizitezi doar câteva zile pe an. Însă cu România e altă poveste. Mie România nu mi se pare că are nevoie doar de o spoială, de o văruire fără să cureți stratul de dedesubt. Aşa că mie mi se pare că România trebuie să se schimbe fundamental. Şi soluția ar fi să se întoarcă la origini, la originile bune.
Pentru că şi noi avem obiceiuri bune, avem tradiții, avem adevărate nestemate ce s-au cam umplut de praf în anii comunismului, le-au vândut capitaliștii, dar fondul a rămas. În fiecare dintre noi.
Eu de exemplu, fără să fi avut bunici la ţară, fără să fi lucrat vreodată pământul, fără să fi stat în case de chirpici şi să mă încălzesc la lampă, crescută pe betoane în anii comunismului, simt o tragere spre sat, spre pământ, spre obiceiuri. Ador tot ce este din ceramică, din ceramică românească. M-aş plimba prin satele româneşti fără întrerupere. Aş ajuta la schimbare, la curățirea imaginii de sat adunat în jurul birtului în timp ce pompierii scot apa din case. Nu mai zic nimic de ii că deja ştiţi.
Ei bine eu când port ie stau cu spatele drept, cu capul sus, deşi de obicei stau încovoiată. Ia e ca o armură. Mă apără de oamenii răi, de conversațiile neprietenoase, mă scoate în faţă.
Niciodată îmbrăcată în ie fiind nu a îndrăznit cineva să îmi spună că românii sunt aşa şi pe dincolo.
Aşa şi Yvette Larsson. Poartă ii, vine în România o dată pe an şi pleacă cu mii de poze, ştie povești pe care le spune pe blog şi fb. Mie îmi e tare drag de ea, iar pozele ei cu România reală, cu România curată îmi plac de mor. Pe blogul ei am cunoscut oameni care au aceleași pasiuni ca şi mine şi inițiative faine de schimbare a imaginii României.
Pe mine m-a prins şi sper să îi iasă tot ce a început. Asta e dragilor. Vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca