Translate

July 25, 2014

Susțin privatizarea Poștei Române!!!

Dragilor,

la începutul anilor 90 în România s-au privatizat toate instituțiile posibile şi imposibile. Fabrici întregi au fost vândute la fier vechi şi industria României a fost pusă pe butuci.
Pe atunci încă se mai punea botul că doar instituțiile falimentare se privatizează pentru că oricum erau falimentare şi noi ca stat român nu aveam nimic de câştigat. Exemple precum Renault sau Arcelor Mittal cred că ar trebui să fie de căpătâi că mitul este unul fals şi că nu toate fabricile româneşti erau neproductive, deci falimentare. Nu mai intrăm în disputa: cine a avut de câştigat? Dacă aţi auzit vreodată expresia "baroni locali" aveți deja jumătate de răspuns.
În anul 2010 când am plecat eu din România se vorbea că singurele instituții neprivatizate şi deci nefalimentate mai sunt sarea şi poșta.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu nici una dintre ele, dar susțin cu tărie că poșta trebuie privatizată pentru că sub conducere românească va fi în scurt timp falimentară.
De ce privatizarea?
Pentru că suntem prea proști să facem ceva să funcționeze brici şi suntem prea hoți ca odată pus ceva pe picioare să nu falimentăm prin furt.
Pe ce mă bazez? Pe exemplele mele.
Ştiu că în mare Poşta Română se mai susține din activităţile din mediul rural şi pentru că încă mai distribuie pensii celor care nu au învăţat încă să folosească un card. Însă poșta, aşa cum înţeleg eu termenul ăsta, ar trebui să se sprijine pe trimiteri, de colete, de scrisori, de felicitari şi de orice altceva.
Şi ajungem la anul de graţie 2014. Un an ca oricare altul în care ca şi pe vremea celei mai aprigi cenzuri comuniste, poșta română desface coletele ce vin din străinătate. Mi s-a întâmplat de două ori cu două colete, unul trimis la Iaşi şi unul la Bucureşti. Diferit de anii comunismului nu s-a sustras nimic din colete, iar acestea au venit însoțite de o listă a tuturor lucrurilor din pachet. Cred că pur şi simplu curiozitatea a împins pe cineva de la poștă să sfâșie cutiile şi să se uite înauntru, deşi trăim într-o era în care există lasere ce pot verifica şi ce ai mâncat aseară, însă nu vorbim de lucruri din acestea sofisticate când vorbim de Poşta Română.
Tot în anul de graţie 2014 o scrisoare normală nu ajunge din România în Belgia decât dacă prinde picioare şi o ia pe jos. Mi s-a întâmplat de 3 ori anul acesta, ca scrisori trimise din Belgia în România, dar şi invers să nu mai ajungă la destinație. NICIODATĂ. Am să citesc amuzată de undeva cum strănepoții mei au primit după 100 de ani numărul 11 din revista Harap Alb Continuă :D
Tot în anul 2014 un colet trimis prin metoda PAR AVION, de unde înţeleg că e trimis prin avion, ajunge din România în Belgia în 7 zile lucrătoare pentru că e știut că unui avion atât îi ia să parcurgă această distanță. Măcar ajunge!
Şi tot în anul 2014 dacă pe o scrisoare lipești doar un timbru nu va ajunge niciodată la destinație, nu va părăsi nici măcar România. Pentru a te asigura că scrisoarea va ajunge nu trebuie să faci o trimitere simplă ci una complexă, eventual prin avion, asupra căreia să ai siguranța că totuşi va ajunge.
Pentru aceste motive legate de ceea ce cred eu că este principalul obiect de activitate al Poştei Române, eu susțin privatizarea ei, cu sau fără falimentare. Asta rămâne la latitudinea unui "baron central".
Şi nu vă faceţi griji. Poşta Belgiană este o copie fidelă a celei româneşti. Însă motivele diferă. Belgienii sunt nişte leneși şi nu fac decât ce scrie în fișa postului. Mi s-a întâmplat să las un colet la poştă spre Irlanda şi să nu îl împachetez în cutia lor standard, pentru că nu ştiam foarte bine franceza, iar ei nu s-au chinuit vreodată să înveţe engleza. Şi deşi trimiterea s-a făcut cu ajutorului unui lucrător de la poştă şi pe trimitere exista numărul meu de telefon, nu s-a deranjat nimeni să mă sune să îmi spună că nu pot trimite coletul. Abia după 2 săptămâni când m-am reîntors eu la poştă mi s-a spus că nu au trimis niciodată coletul pentru că nu avea ambalajul potrivit.
Şi staţi liniștiți că şi Poşta Belgiană îmi rătăcește scrisorile şi Poşta Belgiană introduce în sistem un colet la 3 zile după preluare, iar eu pot să văd asta pentru că am plătit 35 de euro pe un colet de sub 5 kg, pentru tracking.
Şi unii te fură şi te mint şi ceilalți. Clar e că eu trebuie să învăț să folosesc DHL sau UPS că am văzut că funcționează în zonă şi la DHL (dacă nu știați e poșta germană) un colet trimis din Anglia seara la 4 a ajuns la mine a doua zi la 10 dimineaţa. Deci se poate :)
Dacă v-a plăcut vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Când căutam o poză pentru a ilustra articolul am descoperit că internetul e plin de postări pe bloguri, de reclamații şi sesizări legate fix de colete desfăcute sau scrisori care nu au mai ajuns niciodată la destinație. Unele chiar din 2008 sau una chiar din 2005. Nu cred că asta e rezolvarea, dar ca de obicei nu pot să fac mai mult. Scriu pe blog, sperând că alții vor învăța din pățaniile mele şi promit că odată ce mă voi prinde cum să folosesc DHL să scriu din nou pe blog şi să vă spun cum a fost.

No comments: