Germania - Prin cea mai abrupta viţă de vie din lume - Calmont Klettersteig

Dragilor,

mă ştiţi doar mare amatoare de recorduri. Cel mai vechi pub din Irlanda sau pub-ul aflat la cea mai mare altitudine din Irlanda au fost recorduri bifate în Irlanda. Aşa că trebuia să bifez ceva şi aici. Şi cu ce să încep dacă nu cu cea mai abruptă viță de vie din lume?
Pe aici a venit toamna şi în zilele călduroase şi în care nu plouă este chiar foarte fain. Din fericire de vreo săptămână şi ceva tot avem zile din astea, iar în astfel de zile zona cu vii pe de Mosel arată super. Chiar mă uitam că şi pe șosea copacii au culori minunate. Nu ştiu dacă v-am mai spus, dar toamna este unul din anotimpurile mele preferate.
Sincer nu ştiu cum am aflat de acest loc, dar din pozele de pe tripadvisor mi s-a părut foarte frumos. Şi desigur nu e musai să urcaţi panta cu înclinație de 60 de grade, puteţi ajunge până sus cu maşina. Însă dacă vă încumetați vă trebuie încălțări adecvate, gen bocanci de munte. Noi am urcat cu adidaşi de alergare şi nu am pățit nimic, însă cred că bocancii sunt mai potriviți pentru că îţi țin piciorul într-un anume fel.
Dealul pe care am urcat noi se numește Calmont, iar urcarea pornește din orașul Bremm de lângă biserică. Acest Bremm se află la aproximativ 70 de km de Trier şi la 30 de Cochem. Şi dacă nu vă place să vă cățărați pe munte, vă recomand zona, pentru că e pe valea Moselului şi e plină de localități mici şi pitoreşti. Următorul pas pentru noi ar fi să vizităm o cramă şi să facem o croazieră de la Trier la Koblenz. Însă croaziera trebuie să mai aștepte până vara viitoare, dar vizita în cramă cred că o să se întâmple chiar toamna asta.
Pentru a ajunge în vârf puteţi folosi mai multe rute, însă noi stăm extrem de prost cu germana aşa că am folosit-o pe prima pe care am găsit-o. Adică 2 kilometri urcaţi pieptiș. Nu era ceea ce visam eu, dar dacă am ajuns acolo ce mai era să fac? Era şi un drum asfaltat prin vie şi un drum mai puţin abrupt, dar mai lung.
Prima parte a fost chiar faină, prin vie, mai mergeam, mai făceam poze, mai încercam o bobiță de strugure. Peisajul este cel care m-a atras. Acolo Moeselul face un cot. Râul este folosit ca mijloc de transport şi practic peisajul se schimbă constant. Ba un vapor de pasageri, ba o barjă. Nouă ne ardea de poze artistice, de găsit unghiurile cele mai bune, de prins via în pozele panoramice. Asta vreo 30 de minute pentru că mai apoi urcarea se face prin pădure. Acolo mi s-a părut cel mai greu. Picioarele mi-au fost constant forțate. Însă în ritmul meu am reuşit să ajung sus.
În vârf era o terasă unde se servea vin şi ceva de mâncare, iar în vârf era o grămadă de lume. Mai toţi veniseră cu maşina. Pentru că în vârf se ajunge şi cu maşina. Data viitoare eu aşa vreau.
După vreo jumătate de oră de relaxare la soare, de poze, admirat peisajul şi discutat cu localnicii, am pornit înapoi. 3,5 kilometri de coborât, în care genunchii mei au fost testați la maximum. Coborârea se face într-o primă parte tot prin pădure şi mai apoi prin vie. Spre final noi am tăiat traseul prin via oamenilor, că nu mai puteam.
A fost frumos. Cu o condiție fizică mai bună poate aş mai încerca un traseu asemănător. Mi-am liniștit dorul de munte, dorul de mirosul pădurii şi de aventură. Strugurii sunt aproape buni, deci deja m-am apucat de căutat o cramă, cu degustări, eventual un fost castel, eventual cu făcut vin. Vedem.

Aşa a început urcarea. Nevinovat. Vedeți că încă îmi ardea de încadrări, încă mai căram eu aparatul foto. 

Biserica, în faţa căreia ne parcasem maşina, era în urmă. 

Moselul cu o barjă 

Biserica rămânea şi mai mult în urmă 

Cât mersesem şi încă mai aveam 

O biserică în ruine transformată în terasă 

Cotul Moselului 

Din loc în loc erau bănci de care au am profitat la maximum. Însă în acel loc era doar un indicator. Am profitat şi de el. 

Cotul Râului Mosel la Bremm 

În vârf 

Paharul de vin bine-meritat 

Noi doi în vârf 

Panorama din vârf 

Poză care să demonstreze că am ajuns în vârf 

Un vapor de pasageri pe Mosel 

O ultimă privire 

Indicatoare mai vechi şi mai noi. Ne spuneau că eram pe drumul cel bun. 3 km până la maşină

Din nou prin vie 

În vârf acolo am fost noi 

Biserica în ruină văzută de pe autostradă

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca