încă nu îmi găsesc cuvintele să pot scrie un text întreg despre ce înseamnă să înveţi în Luxemburg. Nu ştiu de ce, dar dacă aş scrie postarea azi, totul ar ieşi negativ. Cumva totul mi se pare dezorganizat şi încropit din bucaţi, aşa cum mi s-a părut şi facultatea în România. Am înţeles şi de ce am această impresie şi acum încerc să accept şi m-am mai liniştit când mi s-a confirmat că nu doar eu sunt nebună, ba chiar suntem toţi cei 45 de colegi, toţi gândim cam la fel, ba mai mult există un leac, despre care am să vă vorbesc spre final.
În primul rând eu m-am înscris la ceva ce părea a fi pe etnografie, pe migrații, pe multilingvism. Şi în mare pe asta e, dar doar în mare. De fapt e despre cât de grozavi sunt luxemburghezii că sunt multilingvi. Nu există curs la care să nu ni se amintească ce norocoși suntem noi că avem posibilitatea să studiem la o Universitate Multilingvă şi Multiculturală, într-o ţară cu aceleași caracteristici, ba pe deasupra, într-o ţară foarte tolerantă cu migranţii. Nu e aşa şi cu toţii ştim asta, dar profesorii îşi fac numărul, noi ne facem numărul şi vom vedea la final ce va ieşi. Asta e impresia mea acum.
În prima oră de la cursul Introducere în etnografie, mi s-a distrus şi ultima idee că acest master va avea vreun interes pentru mine. În mare, dacă vrei să te intereseze vreun curs sau chiar masterul pe întreg, trebuie să te adaptezi şi să găseşti tu metode să îl faci interesant. Până acum e pe bază de foarte mult lingvism şi studiu al limbilor, nimic din ce am înţeles că a fost anii anteriori. La fel e foarte mult pe bază de sociologie, alt domeniu care nu prea mă interesează. Însă trebuie urmărit scopul final şi anume acela de a avea studii în Luxemburg, cerinţă fără de care nu te poţi integra pe deplin, în meseria mea, aici.
Pe când încă mai puteam purta mânecă scurtă în Luxemburg. În spate e un corp al Universităţii Luxemburg. Universitatea e împărţită în trei facultăţi, iar fiecare facultate are alt sediu undeva în Luxemburg. Adică nu doar că nu sunt toate în acelaşi loc, ba sunt chiar în alte oraşe. Noroc că Luxemburgul e mic. Se lucrează la un sediu comun al acestor trei facultăţi, undeva în sudul Luxemburgului, într-o zonă ce cândva a fost industrială. Am văzut noul sediu şi pe lângă că este peste mână de Arlon, e şi foarte hidos. Eu învăţată cu Universitatea din Iaşi, sunt mai mult atrasă de actualele sedii, în clădiri cu istorie. Cea din spatele meu a funcţionat ca baracă, iar unul dintre profesori ne-a spus câte puţin despre istoria ei, legată în mare de Al Doilea Război Mondial.
Masterul, până acum, mi se pare ușurel. Da avem obiecte unde trebuie să citim foarte mult, dar până acum nu mi s-a părut că ni s-a impus ceva. Probabil suntem la început. Masterul este însă în trei limbi, engleză, franceză şi germană şi dacă nu ies cu nimic din acest master, sper ca măcar să ies cu franceza vorbită la nivel conversațional şi germană măcar nivel B2. Ştiu că B2 e nivelul conversațional, dar pentru mine franceza e un chin. Aşa că deşi sunt acum B2 la franceză, eu tot nu deschid gura decât dacă chiar trebuie. Mi-am ales şi obiecte în franceză, tocmai pentru a fi forțată să vorbesc şi tot am găsit o metodă să o întorc pe engleză. Lupt eu cu mine şi sper să câştig. Deja la magazine nu mai e vreo problemă, cu vecinii nu e problemă, ba chiar am dat şi indicaţii în franceză de vreo 3 ori, la veterinar nu mai e o problemă. Sunt progrese. Mici, dar sunt.
În poza de mai sus e un exerciţiu de la prima oră de Etnografie. Ni s-au dat nişte cartonaşe pe care eram rugaţi să scriem ce credem noi că e etnografia. Eu am scris: popor, cultură, folclor. Răspunsul a fost unul ambiguu. E tot ce credem noi că e şi în acelaşi timp nu e nimic din ce credem noi că e. Ce îmi plac mie prostiile astea...
La un alt curs am fost rugați să poziționăm pe corpul nostru limbile pe care le vorbim. Unde credeţi că am pus franceza?
Tot ca parte din master, trebuie să participăm la diferite activități organizate de universitate. Aici era un târg de job-uri. A mai fost o conferință, vor mai fi excursii, cursuri de limbă. În mare, a învăţa în Luxemburg aduce cu sine o serie de avantaje. Cum ar fi abonament redus la tren. Redus e puţin spus, nesimțit de redus. Eu din păcate nu beneficiez de el pentru că eu locuiesc în Belgia şi deşi abonamentul mă ajută, taxa de graniță tot trebuie plătită şi e 4 euro pe zi. Apoi abonament la cantină, unde o masă poate costa şi doar 5 euro. Eu iarăşi nu mă bucur de acest avantaj pentru că am ore în general de la 4 când cantina e închisă sau de la 1. Atunci pot ajunge cu jumătate de oră înainte şi pot trece şi pe la cantină. Însă de obicei uit. Eu oricum plec cu o oră jumătate, dacă nu chiar două ore mai devreme de acasă, în funcţie de ce legături am cu Luxemburgul, aşa că prefer să gătesc ceva acasă, să stau cu Dea şi să nu profit de cantină. Cine ştie, poate de semestrul viitor.
Târgul de joburi de mai sus era organizat mai mult pentru absolvenți şi mai puţin pentru studenți. Oricum a fost bun că am aflat unde stau. Cu ce m-am ales de pe urma târgului? Cu multe pixuri şi cu acest taur din spumă albastră.
Un tablou de la sala de informatică cu două țestoase.
Uite, diferit de România, deşi cred că până acum şi în România s-a ajuns la aşa ceva, fiecare student are un cont şi o parolă şi cu ele poate accesa calculatoarele din universitate, are acces la un fel de platformă unde sunt ținute cursurile, are acces la o adresă de mail, are acces la wifi-ul universității, care e mai peste tot în Luxemburg şi la imprimante. Mie mi se pare dificil de adaptat, dar nu imposibil. Comunicarea cu profesorul se face prin acea platformă, iar comunicarea cu secretariatul se face pe mail. Mie mi se pare că tot trebuie să verific ceva în plus, uneori uit, dar în general mă descurc.
V-am zis că am fost la o conferință. Asta chiar era pe migrații şi la început chiar a vorbit ministrul luxemburghez ce se ocupă de acest domeniu. Nu ştiu sincer ce a rezolvat conferința, dar au fost doua zile în care am avut masă caldă la prânz, sucuri şi cafea la discreție, iar la final o excursie într-un orăşel de lângă Luxemburg. Totul pentru noi a fost gratuit.
Ce vedeţi în poza de mai sus e o salată aranjată într-un borcan. Mi se pare simpatică ideea.
Un exercițiu de la o altă clasă, unul dintre cursurile în franceză.
Există nişte oameni de IT care sunt după uşa galbenă. Însă dacă cineva are vreo problemă cu unul dintre calculatoare, cu mailul, cu imprimantele sau cu orice legat de IT trebuie să comunice cu cei de la IT prin acele ecrane tactile. Nu mai este epoca în care băteai la ușă sau năvăleai pur şi simplu când ţi se strica calculatorul înainte de știri.
V-am spus că la final există o scăpare. Ei bine, la fiecare obiect şi am înţeles că şi la finalul fiecărui semestru, profesorii şi masterul per ansamblu trebuie evaluați. Ni se dau astfel de chestionare în care putem să ne spunem păsurile. Şi am înţeles că se ține chiar cont de ce scriu studenții în acele chestionare. Eu una abia aştept. Sunt cursuri care sunt fix în plus, doar ca profesorul să mai aibă o normă, să mănânce şi el o pâine. Sunt cursuri care nu au nimic în legătură cu titlul cursului. Mi se pare o bună metodă ca ei să se îndrepte sau să se adapteze nevoilor studentului. Eu una până în acest moment mă simt păcălită. Una mi s-a vândut şi alta am în traistă. Sper ca astfel de chestionare chiar să rezolve problemele.
Uite că până la urmă v-am povestit şi care e treaba cu masterul în Luxemburg. E desigur părerea mea, pentru că ştiu oameni absolut încântați de tot ce se întâmplă în Luxemburg. Eu am rezerve, eu am trecut prin Irlanda. Da acolo învățământul superior te ustură, dar măcar ai ceea ce ai plătit.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment