Luxemburg

Dragilor,

nu am timp nici să respir. Săptămâna asta nu am nici o zi liberă. Nu pot să cred că am ajuns ca la şcoală să aştept vacanta de iarnă.
Am tot fost întrebata cum mi se pare sistemul de învățământ din Luxemburg? Haotic, cum să mi se pară? Cu greu am intrat într-un ritm, însă simt că mă pierd pe mine, că nu mai am timp şi nu simt că aş acumula ceva, deşi cu siguranţă că şi acumulez. Învăț prea multe chestii care nu ma interesează şi prea puţine care mă interesează. Însă vă scriu ca să punctez că AM AJUNS LA JUMĂTATEA SEMESTRULUI şi sunt vie şi sunt încă acolo. Acum mai mult ca niciodată cred că locul învățării într-un sistem instituționalizat este pe la 20, hai 25 de ani. Mă uit la colegii mei mai tineri cum se prind repede, cum le place şi la mine. Nu e tragic, dar câteodată trebuie să fac reale eforturi să țin pasul. Poate şi pentru că masterul nu e punctul 1 în viaţa mea, aşa cum e în a lor.
Pe de altă parte simt că şi eu am atuuri. Am metode deja de a sintetiza totul şi anii de media mă ajută să vorbesc şi să ies în faţă. Nu îmi e frică de prezentări în faţa grupei, nu îmi e frică să iau cuvântul, nu îmi trebuie nu ştiu ce notițe doar pentru a scoate două vorbe, lucru pe care îl simt la colegi. Aşa că nu sunt chiar cu mult în urma lor. Mă întreb însă cum fac faţă colegele mele de 45 şi 55 de ani? Chiar am să le întreb într-o zi.
Cam asta e cu masterul. Am dat deja două examene. Pe unul ştiu sigur că l-am luat, pe celălalt sper să îl fi luat. Şi aici e o diferență între mine şi colegi. Ei încă mai țin de note, încă se mai bosumflă când nota nu corespunde cu așteptările lor, încă mai fac comparații. Eu deja ştiu că notele nu prea contează şi tot ce contează e scopul final. Da poate şi notele au o pondere, dar după facultate când cei cu note mari au ajuns secretari prin vreun birou, nu mai pun aşa mare preț pe note. Nu că secretar nu ar fi o muncă ok, doar că nu prea ține de jurnalism. Vedeți voi depinde ce context şi de nuanțe. În Dublin aş fi dorit un post de secretară, dar eram supra calificata. Aici pentru un post de secretar la UE tragi şi 18 luni cu nenumărate examene.

Că am fost la Dublin deja ştiţi. Ce poate nu ştiţi e că cei de la Actualitatea m-au luat drept consultant sau ceva şi m-au intervievat în emisiune. Mult bine mi-a făcut să țin microfonul în mână, să vorbesc şi mai ales să vorbesc despre ii. Şi ce fain îmi stătea părul. Eram proaspăt tunsă. Acum după două spălări nu mai stă aşa nici cu mama plăcii sau a uscătorului.
În rest prin Arlonia a venit frigul. E fix perioada aia când nu mai ştii cu ce să te mai îmbraci. Unde mai pui că una e vremea din Arlona şi alta e vremea din Luxemburg. Nici eu nu înţeleg de ce. În Arlonia e frig şi ceață, nu m-ar mira ca în Luxemburg să fie soare :)

În week-end ne-am plimbat până la cel mai apropiat parc, în Habai, la vreo 16 minute de mers cu maşina. Parcul este superb, dar e tare departe. Sper că ne observați pe mine şi pe Dea undeva departe, mici în poză. Noi ne-am relaxat, cât Alin a încercat să facă ocolul lacului, luându-şi în acelaşi timp şi aparatul cu el. 

Cam asta e dragilor. Aștept un mail ca să mă pot apuca de un nou proiect. Sâmbătă mergem să ne plimbăm, iar duminică sper să votăm. Vă povestesc eu ce şi cum.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca