Universitatea din Luxemburg are abia 10 ani, deci nu are cine ştie ce tradiție, nu are profesori formați special pentru asta, nu are experienţă, dar are foarte multă bună-voință şi dorință de schimbare. Încă nu mi s-a întâmplat să propun ceva sau să mă plâng de ceva şi cineva să îmi reteze elanul cu deja celebrul: nu se poate. Totdeauna există loc de negociere, ei sunt dispuși să înveţe şi chiar dacă noi părem generații de sacrificiu sau șoareci de laborator, cum ne denumesc colegii, schimbările se văd de la an la an. Sper eu că sunt schimbări în bine. Însă eu voiam să vă povestesc despre ceva din care cred că putem învăța.
Aşa s-a ajuns la construirea unui campus întreg la Belval, cumva în sudul Luxemburgului. Am zis campus pentru că e chiar un campus. E clădirea mare a viitoarei universități, e un campus studențesc cu cămine, e un centru comercial, dar nu un mall ci cu magazine, bănci, librării, poștă, staţia de cale ferată e tot legată de mall şi mall-ul e legat de universitate. Probabil ei îşi doresc să construiască ceva pe modelul universităților britanice. Sper să le şi iasă.
.jpg)
Ei dragilor, acesta este "noul campus universitar luxemburghez". Vi se pare urât? Şi mie. Clădirea aceea din faţă va fi viitoarea universitate. Cică se va deschide în 2015, dar se tot vorbește de deschiderea ei de prin 2012, deci 2015 nu e chiar bătut în cuie. În secret eu îmi doresc să termin masterul fără să ajung să studiez acolo. Mi-ar plăcea să o vizitez, însă mi se pare aşa de impersonală, de nu vă imaginați.
Același complex, dintr-un alt unghi.
Acum să vă povestesc ceva. Nu ştiu exact cât ştiţi voi despre Luxemburg, dar este o ţară mică. Este una dintre cele mai mici din Europa alături de Liechtenstein, Andorra şi Vatican. E cumva logic că nu exista undeva în Luxemburgul ăsta o zonă aşa de mare nelocuită care să poată fi transformată în "oraş studențesc". Ei bine acest Belval a fost un oraş minier, pentru că tot sudul Luxemburgului, înainte de treaba cu bănci şi secret bancar, era bogat şi se întreținea din oțelării. Cum prelucrarea oţelului a luat sfârşit în Luxemburg, acest Belval era condamnat la dispariţie. Spre deosebire de Esch-sur-Alzette, un alt oraş industrial din sudul Luxemburgului, care e mai mare şi şi-a găsit rapid alt mijloc de întreținere şi chiar a prosperat, Belval devenea din ce în ce mai nepopulat, cu un indice al șomajului ridicat. În 2012 s-a luat decizia ridicării zonei şi ce s-au gândit ei să îl transforme în campus, aşa cum v-am spus. În plus, cel mai mare local unde se pot organiza concerte în Luxemburg, Rockhal a fost construit tot acolo, în ideea că va genera venituri de fiecare dată când va veni un mare artist sau când o manifestare se va desfășura acolo. Şi se desfășoară. Un articol din acea vreme preconiza că la sfârşitul lui 2012, numai centrul comercial va aduce 1000 de noi locuri de muncă în zonă. Nu mai vorbim de muncitorii care ridică noile construcţii, cei care le amenajează, arhitecți, îngrijitori şi alte cele.
Chiar dacă v-aţi făcut o părere, eu tot nu despre asta vreau să vă vorbesc. V-am povestit un pic cadrul despre care vă vorbesc, v-am povestit de oțelării, șomaj, mall şi campus universitar. Nu ştiu însă câţi dintre voi aţi fost curioși să vedeţi ce e în mijlocul clădirilor. Vă spun eu. E o veche topitorie închisă. Una care e încă funcțională se poate vedea la granița Luxemburgului cu Germania înspre Saarbrucken.
Nu ştiu ce credeţi voi, dar ei cred că e foarte bine integrată între noile construcţii. E un mod de a aminti despre istoria locurilor. Vedeți voi, luxemburghezii nu au intrat cu buldozerul spre tot, nu au nivelat şi s-au apucat de construit mall-uri şi birouri. Şi nu sunt singurii. Dacă veţi avea curiozitatea să căutaţi pe internet veţi vedea tot în Luxemburg sau în alte părţi din Europa cum vechile clădiri ale fabricilor au fost transformate în blocuri sau în clădiri de birouri. Da, mie mi se par urâte, însă e un mod de a păstra în loc de a distruge.
.jpg)
Da, arată hidos şi cumva neobișnuit. Arată ca zona industrială din Iaşi sau alte oraşe, însă de ce nu? E clar că nu mai suntem în perioada în care construcţiilor li se acordă o atenţie în general legată de aspectul exterior. Suntem în era în care "stilul industrial" şi "stilul minimalist" sunt la modă. Toate oraşele României sunt pline de giganţi de birouri din oţel şi sticlă. Ăia vi se par frumoşi? Mie nu. Însă poate nici contemporanilor cariatidelor şi frizelor şi coloanelor nu li s-au părut cine ştie ce. Eu nu pot judeca, pot doar constata. Şi constat că trendul acesta din vestul Europei îmi place. Acum probabil că veţi crede că Luxemburgul e un fel de amalgam de clădiri noi şi vechi cam cum e Bruxelles-ul sau Bucureştiul. Nu e. Zona veche e păstrată veche, iar zonele de birouri au fost construite în alte părți, cumva în afara centrului. În plus în Luxemburg tu ca şi proprietar de teren nu îţi poţi construi după bunul plac. Casele nu sunt mai mari de p+2, iar recent o lege zice că nu se mai pot construi blocuri în locul caselor. Exista şi aici trendul: se demolau două case şi se construia un mic bloculeţ cu două etaje, bloculeţ care era închiriat mai apoi, generând astfel mai mult venit pentru proprietari.
Trebuie să vă spun că pozele au fost luate de pe un grup de pe fb. ce se cheamă My multilingual University of Luxembourg (am să vă povestesc cândva şi cât de multilingvi sunt luxemburghezii), sunt făcute de Michael Brumat cu ocazia vizitei președintelui German în Luxemburg. În ultima poză apare şi Marele Duce al Luxemburgului.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment