Cadou de Crăciun

Dragilor,

am cam lipsit de pe blog zilele astea şi voi lipsi şi mai mult în următoarele pentru că am de gând să profit de "vacanţa" asta şi să vizităm cât mai multe. Am vrut să mergem la Aachen, la cea mai veche Piață de Crăciun din Germania, dar nu a fost să fie. Dacă anul viitor ne mai prinde tot pe aici, vom merge atunci. Nu înţeleg de ce, adică înţeleg, dar tot nu pricep, Piețele de Crăciun se închid pe 23 decembrie. Adică între Crăciun şi Revelion lumea nu mai gustă această distracție? În fine, la anu.
Aşadar, dragilor, de azi am introdus pe blog butonul de traducere. Acesta este cadoul de Crăciun. Am colegi şi prieteni pe aici care au aflat cumva de blog şi vor s îl citească şi ei şi dacă varianta cu postări bilingve mai era cum mai era, în Luxemburg se vorbesc trei limbi şi nici una nu e Engleza.
Butonul este deasupra postărilor. Vă rog să îl testați şi să vă jucați cu el. Mie nu mi se pare foarte folositor, cu atât mai mult cu cât motorul de traducere crede că blogul meu e în Engleză şi nu mai afișează această opțiune. Voi mai face schimbări în zilele ce vor urma, sper să mai lucreze şi cei de la Google la această opțiune şi în câteva luni chiar să existe opțiunea de a traduce tot blogul sau doar postări.
Vă las cu două poze. Am învăţat şi eu să fac selfie şi acum nu mă mai opresc şi parcă şi Dea vrea în poze când vede că sunt şi eu pe acolo. Însă în seara asta facem bradul şi sper să facem şi poze frumoase şi de o calitate mai bună şi să ajungă tot pe blog.

Crăciun Fericit, dragilor!

Raluca

Dezamăgire la Parlamentul European

Dragilor,

a trecut ceva de la alegeri, sper că a trecut patima şi că putem discuta la rece despre subiectele legate de alegeri. V-am povestit acum câteva zile că am ajuns la Strasbourg. Şi oricine a fost în vizită la Parlamentul European ştie deja procedura, pentru cei care nu o ştiu am să o povestesc în câteva cuvinte. Se vizitează parlamentul şi la un moment dat se ajunge în sala de plen. Înainte însă vi se dă un fel de amplasare a parlamentarilor în sală, că poate doriți să zăriți pe cineva. Abia trecuseră alegerile şi eram încă în cap cu "frenezia Macovei". Eu nu am ținut cu ea, dar toţi prietenii mei au ținut. Şi am înţeles de ce şi aproape că aş fi votat-o şi eu, pentru că eu totdeauna cred în ultima speranţă şi totdeauna mă entuziasmez şi cred că ar putea fi bine.

În fine, să revenim la vizită.  Ajungem în plen şi asistăm noi la discursul doctorului care a primit premiul Sakharov. Deși emoționant eu eram cu ochii pe foaia mea şi pe sală, doar, doar oi identifica vreun europarlamentar român. Daciana Sârbu nu era în sală, aşa că am căutat-o pe Monica Macovei. Nu era prezentă. Aşa că am încercat să o găsesc pe Adina Vălean când am observat că a apărut Macovei. Le-am arătat-o şi celorlalți români şi ne-am apucat să tragem cu ochiul spre ce făcea.

Monica Macovei este pe al patrulea rând dacă numărăm de sus, a treia după culoarul din partea dreapta a pozei. În timpul discursului a discutat cu unul dintre colegii ei. Mi s-a părut nepoliticos, dar pe de altă parte nici eu nu eram în totalitate atentă.

Apoi a urmat votul. 

Ni s-a explicat înainte de a intra în sală că europarlamentarii vin la Strasbourg în principal pentru a vota legi. În fiecare zi o oră sau două este dedicată acestei trebi, în rest europarlamentarii discută în grupuri, fac legi, fac lobby şi ce or mai face ei. Dacă vă interesează activităţile parlamentarilor europeni, internetul e plin. Ni s-a explicat în schimb că europarlamentarii stau în sala de plen pe grupuri şi în general toţi din acelaşi grup votează la fel.

Ei bine Monica Macovei a stat pe telefon toate cele 15 minute cât am asistat noi la ședință. A ridicat la un moment dat mâna şi a ținut-o aşa chiar dacă legea în discuție trecuse, iar mai apoi nu a mai ridicat mâna deloc, deşi cei din jurul ei o ridicau. A votat doar la votul electronic.

După vizita în plen am vrut să îmi confirm ce am văzut. Am vrut să ştiu dacă odată ajuns acolo trebuie să ridici mâna sau nu. Am întrebat asistentul europarlamentarului luxemburghez care ne-a invitat acolo şi a zis că DA, la fiecare vot ar trebui să ridice mâna, evident în funcţie de opțiune.

Apoi am încercat a doua sursă, chiar europarlamentarul luxemburghez, care la fel mi-a confirmat că ar fi trebuit să ridice mâna. 

Acum toată treaba e cu semnul întrebării. Dacă a ridicat mâna sau nu chiar nu mai contează. A votat electronic la voturile care nu erau decise prin ridicarea mâinii şi aia e. De votat apare undeva ca a votat.

Însă care e treaba cu telefonul? Tot timpul a vorbit la telefon. De acord că votul în plen e ca o scenetă, că există cineva în faţa rândului care face un semn cum să voteze grupul, la fel ca în Parlamentul României, deci se putea vota chiar şi cu telefonul la ureche.

Dar e o oră, maximum doua ore pe zi votul ăsta. O oră, două, Monica Macovei nu poate să se desprindă de telefon şi să facă ceea ce ar trebui să facă? Să facă ceea ce ne așteptăm noi de la ea să facă sau ceva pentru care e plătită să facă?

M-am gândit mult dacă să pun asta pe blog dau nu. La urma urmei ce treabă mai am eu cu Monica Macovei? Însă m-am decis să pun pe blog pentru că şi la Strasbourg europarlamentarii români trebuie să îşi facă treaba. Şi oricând poate ajunge acolo un student român în străinătate, cu o cameră cu un zoom bun şi îi poate urmări. Şi poate fi dezamăgit aşa cum m-am simţit eu acolo. 

Când ajungi la Strasbourg la invitația unui europarlamentar luxemburghez, un politician de carieră care vorbește cu pasiune despre ceea ce face acolo, şi când vezi că europarlamentarul tău o freacă pe telefonul mobil, nu e atent la vot şi la ce se întâmplă în sală, ţi se face aşa o lehamite...

Mă gândesc la prietenii mei care i-au făcut campanie pe fb, mă gândesc la românii ăia amărâți care au îndurat friguri pe la ușile ambasadelor să o voteze, mă gândesc la cei care o considerau "speranța". Păi să fi fost eu în locul ei eram acolo la 6 dimineaţa şi plecam la 12, eram atentă la tot, îmi făceam treaba cu conștiinciozitate. OK nu am ajuns președinte, dar mii de români şi-au pus speranțele în mine. Ei nu. Nu a fost să fie aşa.

Acum pot să apară mii de poze cu Macovei făcându-şi treaba, poate apărea ca fecioara imaculată care vrea binele românilor, însă eu voi rămâne cu gustul amar dintr-o zi ploioasă în care am ajuns la Strasbourg şi am văzut-o frecând menta, pe bani nesimțit de mulţi, în Parlamentul European. 

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Franţa - Din nou la Castelul Malbrouck

Dragilor,

simţiţi cum se apropie vacanţa? Nu cred că mi-am dorit vreodată nişte zile libere mai ceva ca acum. Deşi sincer vă spun, zile libere vor fi doar vreo 4, dar eu şi pe alea le aştept ca şi când :) Au fost ani la rând în care m-am plâns că nu am sărbători, că lucrez de Crăciun, că aproape începuse nici să nu îmi mai pese că vine Crăciunul, însă anul ăsta vreau să trăiesc toate stereotipiile şi încă câteva. Vreau sarmale şi cozonac şi salată boeuf şi vin fiert şi povești cu prietenii la gura sobei şi plimbări cu Dea. Vreau de toate, cât să intre în câteva zile.
Însă până atunci să vă povestesc despre un castel. Vă era dor, nu-i aşa?
Ei bine, la Castelul Malbrouck am mai ajuns o dată, dar l-am găsit închis. Am şi scris despre el pe blog, aici. De această dată era deschis şi avea o expoziţie super. Între timp s-a şi închis, din nou, dar dacă eraţi în zonă şi aveți şi copii merita o vizită. Expoziția era de jocuri şi jucării şi era amenajată în tot castelul. Se urca şi se cobora, se mergea pe metereze, se putea interacționa cu jucăriile, ce mai, eu am fost fascinată, nu mai zic un copil.
Despre castel nu ştiu să vă zic prea multe şi oricum nu mai multe decât v-am zis data trecută. Din păcate expoziţia a fost deschisă anul acesta din aprilie până pe 14 decembrie, iar în ultima perioadă în castel era şi Moş Crăciun, iar curtea era amenajată cu specific de sărbători. Deși am fost reticentă la început, abia aştept acum să văd ce expoziţie mai scornesc. Presupun că de asta închid castelul atâta timp, ca să îl reamenajeze şi nu pentru că sunt puturoși.

Castelul Malbrouck  

Căluț din lemn 

Cărți de povești 

Un joc vechi. Un fel de Piticot, dar cu tematică feroviară 

Eu şi curtea castelului amenajată de Crăciun 

Meterezele 

O istorie a ursulețului de pluș 

Curtea castelului, din alt unghi 

Ce se vedea după zidurile castelului 

Din nou curtea

Practic tot ce vedeţi în poze se vizita. Castelul a fost transformat într-un spațiu expozițional, iar turul începea de lângă poartă şi continua prin tot castelul  

Un trenuleț electric 

Un turn 

Farfurioare din porţelan pentru fetițe. Mie mi-a plăcut chiuveta. 

Eu pe un tron din acadele 

Am învăţat să fac selfie cu Alin, deci să vă așteptați la multe poze din acest fel pe blog. Nu sunt cine ştie ce calitate, dar mie îmi plac.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Iile româneşti sunt vii

Dragilor,

trebuie să mă laud. Moş Crăciun şi Moş Nicolae şi-au unit forțele anul acesta şi mi-au adus cel mai frumos cadou posibil: un costum popular şi o ie.
Eram la cursuri într-o sâmbătă ploioasă când domnul care vinde ii pe internet a început să posteze. Oricât de interesant ar fi fost cursul, tresăream de fiecare dată când îmi vibra telefonul că a mai apărut o postare. Şi printre cele 7-8 postări l-am văzut. Era cel mai frumos costum de pe lumea asta. Am calculat preţul, m-am consultat cu Alin şi am zis că mi-l rezerv. Ajunsă acasă am dat să mă măsor să vad dacă totuşi şi intru în respectivul costum. Ia îmi venea, fota nu prea. După multe peripeții costumul a ajuns la mine. Odată cu el a venit şi o ie albastră pe care eu o consider specială. Despre costum am să vă vorbesc în altă postare, despre ia albastră am să vă povestesc ceva acum.
Se zice că pe ie sunt brodate simboluri știute numai de femeia care le-a brodat. Se zice că cu fiecare împunsătură a acului femeia şi-a pus în ie credințele, speranțele şi visurile. Sincer nu credeam şi nu cred în spirite şi prostii din astea, dar cred că există o energie pe care o cumperi odată cu un obiect, cu atât mai mult cu cât e unul vechi.
Aşa şi ia mea albastră. A ajuns la mine, am despachetat-o şi am dat să o probez. Mă strângea. Deși dimensiunile erau corecte şi nu ar fi trebuit să mă strângă. Apoi am dat să o scot, nu mai ieșea. Ajunsesem atât de disperată că m-am gândit la un moment să o tai. Mă sugruma, mă strângea de gât, o simțeam ca o platoșă. Într-un final, după minute bune de învârtit prin casă cu ia peste cap am scos-o. Aproape că am aruncat-o pe canapea şi după alte minute mi-am făcut curaj să o împachetez. Nici nu am cercetat-o dacă e întreagă. Nu o mai voiam, deşi culoarea şi modelul ziceam că mi se potrivesc mănușă.
Am probat costumul, ia îmi venea şi chiar pica bine pe mine şi mă simțeam bine în ea. Fota îmi e puţin mică, dar se rezolvă. Brâul este splendid.
Le-am împachetat frumos pe toate înapoi în punga cu busuioc şi am uitat cumva de ia albastră.
Apoi am dus-o la prieteni să mă laud. Le-am dus pe toate. Şi recunosc că am prezentat mai mult costumul, ia albastră stătea cumva deoparte. Îmi era ciudă. Era pe gustul meu, avea dimensiunile mele şi totuşi nu îmi venea.
Duminică m-am mai eliberat să am început să bat internetul după simboluri. Am verificat din nou dimensiunile. Spre seară am luat aparatul foto să le fac poze. Şi le-am făcut. Am așezat iile pe umerașe, la fel şi fota şi brâul la locul lui. Am atins ia albastră şi i-am pipăit modelul. Este frumos şi delicat şi neobișnuit şi e albastru, dar ia nu îmi vine.
Am coborât la calculator şi am scris următoarea postare:

La vreo oră după, nu ştiu de ce am ajuns înapoi în dulap şi mi-a dat prin cap să probez ia. Nici nu m-am gândit că nu îmi vine. Uitasem totul. I-am pipăit ușurel modelul şi am făcut pace.

Acum ia îmi vine perfect. Modelul şi dimensiunile mi se potrivesc de minune. Nu mă mai strânge şi mă gândesc unde să o scot din casă să mă mândresc cu ea. 

Poza nu este frumoasă, dar se vede clar că ia de fapt îmi e un pic cam mare, deci de unde să mă strângă? Şi totuşi m-a strâns şi am vrut să o tai. Nu ştiu ce energii plutesc în jurul obiectelor, dar se pare că energia iei acum, mă acceptă. 

Totdeauna am spus că iile au viaţă, că vorbesc despre persoana care le-a cusut mult timp chiar şi după ce acea persoana nu mai este. O ie veche nu se tratează ca un alt obiect vechi, are suflet şi trebuie prețuită. 

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Franţa - Strasbourg - Vizită la Parlamentul European

Dragilor,

dacă anul trecut vă povesteam despre Crăciunul în Strasbourg, anul acesta s-au aliniat astrele şi am ajuns să vizitez o altă faţă a Strasbourgului şi anume cea a instituțiilor europene. Nu mă dau în vânt după aşa ceva, recunosc şi apreciez avantajele pe care le avem ca membrii UE, dar în acelaşi timp observ şi dezavantajele. Însă nu despre asta vreau să vă vorbesc. Am primit o vizită gratuită la Parlamentul European, cum era să o refuz? Vizita a venit la invitația unei deputate de Luxemburg în Parlamentul European şi din ce am înţeles e un fel de tradiție în Universitatea Luxemburg. Tot zic că am să vă povestesc, dar nu mai apuc, despre ce avantaje ai ca student în Luxemburg. 

În fine. După o trezire la 5 dimineaţa, plecare din Luxemburg la 7 şi sosire în Strasbourg în jur de 11, eram în curtea interioară a clădirii parlamentului alături de colegele mele românce şi de o grecoaică. 

Fesul meu a devenit de acum proverbial, colegii se amuză pe baza lui, dar mie îmi place. Este unic şi mă scoate din mulţime, ceea ce îmi şi doream. Şi apoi ce nebună se mai duce cu un astfel de fes în vizită la Parlamentul European? 

Un fel de monument din curtea interioară.

Trebuie să vă spun câteva chestiuni. Vizita la Parlamentul European nu se face ca la muzeu. Nu ajungi acolo, plăteşti şi vizitezi în voie ce vrei. Nu. Se face cu programare, cu grupul, există măsuri de securitate cam ca la aeroport, iar în interior trebuie să fii în permanență însoțit de un ghid sau de cel ce te-a adus acolo. Noi am fost însoţiţi de asistenții deputatei de Luxemburg, prilej cu care i-am descusut despre cum e să fii asistentul unui euro-parlamentar şi mai ales ce îţi trebuie să ajungi un astfel de asistent? Ce am înţeles eu e că îţi trebuie mult timp liber, o viaţă de familie inexistentă, nițică diplomație  şi să știi multe limbi străine

Din vizita la Parlamentul European nu lipsește o poză la steaguri. Am făcut şi noi, dar arăt ca moartea la propriu în acea poză, făcută de un profesionist, aşa că am pus aici doar poza mea cu steagul României.  

Apoi vizita continuă cu vizitarea plenului. Trebuie spus că parlamentul european ajunge la Strasbourg, Franţa o dată pe lună, timp de o săptămână. În rest parlamentul este la Bruxelles, Belgia. În acea săptămână se reunește plenul şi de obicei se votează diverse legi. Am asistat şi noi la o votare, dar am să vă povestesc despre asta separat. În poza de mai sus este centrul media. Un loc de unde jurnaliştii acreditați la Parlamentul European fac transmisiuni, emisiuni, interviuri şi tot ce mai face un jurnalist. Conurile gri închis erau de fapt nişte canapele, era zona de "socializare cu invitatul" :)

Acesta este plenul Parlamentului European de la Strasbourg 

Vizita noastră la Parlamentul European a coincis cu decernarea Premiului Sakharov pentru Drepturile Omului şi Libertatea de Exprimare. În 2014 acest premiu i-a fost decernat lui Denis Mukwege, un doctor ginecolog din Congo ce a ajutat la refacerea fizică şi morală a victimelor violurilor de război. În centrul pozei este acest congolez care a ținut un discurs ce m-a adus la lacrimi. În sală erau prezenți mai mulţi congolezi care au cântat imnul, iar sala l-a aplaudat minute în şir. A fost un moment emoționant şi m-am bucurat că am avut ocazia să asist la aşa ceva. Cumva mi-am dat seama că oricât de greu ne e nouă, ca români, măcar nu avem război, nu avem măceluri şi violuri, nu avem drame provocate de evenimente ce nu se pot controla. Printre cei care au mai primit acest premiu, echivalentul Nobelului pentru pace, s-au aflat Nelson Mandela şi Aung San Suu Kyi, cea din urmă a primit premiul în 1990, dar l-a putut ridica abia anul trecut în 2013 pentru că a fost închisă în Burma. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre acest premiu, există wiki. 

Vizita a continuat cu un prânz, destul de consistent, bazat în mare pe produse tradiţionale. 

Mady Delvaux, ea este parlamentarul european care ne-a invitat la Parlament. Am avut ocazia să vorbim cu ea vreo oră într-o sală de conferințe şi din nou în timpul prânzului. Mi s-a părut o persoană extrem de deschisă. Ne-a povestit cum a ajuns ea în politică, cum în anii 60 când a terminat ea facultatea toţi tinerii erau implicați într-o mişcare socială şi cum deşi nu pentru asta s-a pregătit, are deja mulţi ani la activ în cariera politică. De obicei europarlamentarii din Luxemburg au fost miniștri sau au avut funcții în diferite guverne în Luxemburg şi nu sunt nişte neica nimeni, fata lui tata trimiși acolo pentru salariile mari şi păreri puţine. Mady Delvaux a fost Ministru al Transporturilor din 1994 până în 1999 în guvernul Junker şi din 2004 până în 2013 a fost Ministru al Educației. Este membru al Partidului Muncitorilor Socialiști din Luxemburg, membru la rândul său din grupul Socialiștilor din Parlamentul European. Tot ea ne-a povestit puţin cum funcționează Parlamentul European şi mai ales cum funcționează alianțele din interiorul parlamentului.

A fost super fain că am vizitat sediul Parlamentului European de la Strasbourg. La final am primit o grămadă de maculatură, mare parte în română şi o diplomă :)

O ultimă privire din curtea interioară a parlamentului 

Aleea steagurilor 

Steagul României printre celelalte 

Sediul Parlamentului European din Strasbourg 

Când am plecat, în faţa parlamentului era organizat un protest al fermierilor francezi, din ce am înţeles, care au adus în faţa parlamentului multe oi într-un țarc. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe, dar eram cu grupul şi oricum eu mai peste tot rămâneam ultima pentru că mai aveam ceva de observat, ceva de văzut şi de fotografiat. 

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxemburg - Bazar internaţional

Dragilor,

la fiecare început de decembrie în Luxemburg are loc unul dintre puținele evenimente din acest oraş semi-părăsit. El se cheamă Bazar Internațional şi în esență este un eveniment caritabil. Adică toate profiturile de pe urma bazarului se duc spre câte o organizație caritabilă. Pentru noi, muritorii, partea caritabilă e abia ultima pare, dacă e şi ultima. Noi mergem la bazar pentru că e bazar, pentru că ieșim din casă şi pentru că avem ocazia să cunoaștem şi să intrăm în contact cu toate culturile ce sălășluiesc în Luxemburg. Cu alte cuvinte, într-un spațiu expozițional ce se intitulează Luxexpo, se organizează acest eveniment. Fiecare ţară ce consideră că are o comunitate în Luxemburg, poate închiria o tarabă şi poate vinde diverse, de la mâncare la haine şi de la băutură la jucării, însă cumva în spiritul ţării respective. Multe stereotipii sunt confirmate cu ajutorul acestui eveniment, dar nimănui nu îi pasă pentru că totul este făcut cu un scop nobil. Evident că şi România are un stand şi evident că la standul României sunt sarmale cu mămăliguță. Atât de evident e că anul acesta la bazar eu una nu m-am mai concentrat pe obiecte, ci pe mâncăruri. Şi am numărat nu mai puţin de 5 feluri de sarmale de la 5 ţări diferite, cu gust şi compoziție asemănătoare cu ale noastre. Şi când am mai văzut şi micii la standul Egiptului m-am lămurit că facem parte dintr-o cultură globală şi că nimic nu e pe de-întregul al nostru, dar în acelaşi timp toate pot fi româneşti. Aşa că, de ce nu?

Standul României avea de toate pentru toţi. Mie mi-a plăcut amenajarea. Avea şi suveniruri şi mâncăruri ambalate şi cărţi şi salămuri şi brânzeturi şi varză murată şi magneți şi fluiere şi tablouaşe, de toate. 

şi cutii pictate şi linguri pictate şi farfurii

şi lumânări şi magneţi 

Sarmalele, însă erau de la Azerbaijan 

Ele sunt. Mi-am şi cumpărat şi erau chiar bune. Aveau un fel de condiment ce eu l-aş identifica ca fiind curry, dar nu bag mâna în foc.  

Standul Pakistanului 

Scandinavia cu decoraţiuni de Crăciun 

Portugalia cu vinul de Porto 

Belgia cu berea de abaţie 

Canada cu sirop de arțar şi ciorapi tricotaţi 

Islanda, cu tricotaje groase, zic eu, rezistente la umezeală şi cu alifii pentru mâini crăpate. 

Polonia cu decoraţiuni ce semănau cu ale noastre 

Italia cu genți cică de firmă şi cu bijuterii din metal 

Irlanda cu Guinness şi prosoape pentru ceai 

Pulovere Aran - chiar vreau să scriu cândva despre aceste pulovere. Au descrieri similare cu cele ale iilor, iar istoria lor este foarte interesantă. Cele de la bazar nu erau originalele pulovere Aran, dar arătau bine. 

Libanul cu diverse decoraţiuni şi nimicuri 

Germania cu decoraţiuni de Crăciun 

Sarmale libaneze 

Micii egipteni 

Japonia cu o tombolă 

Austria cu ciocolată bună la preţuri şi mai bune, 3 ciocolate la 4 euro, şi cuţite 

Coreea cu haine colorate 

Mexic 

Turcia, cu nişte decoraţiuni la nişte preţuri fenomenal de mari 

Argentina cu mâncare şi bere 

Sarmalele greceşti 

Rusia cu păpușile din lemn 

şi o doamnă cu un chipiu mai mare decât capul ei 

Ţările baltice 

Sarmalele româneşti 

Standul României

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca