Dragilor,
azi am să fiu extrem de cinică pentru că nu am nici timp şi nici chef de dulcegării. Azi am să vă poftesc ușurel în viaţa mea din ultimele luni, zbuciumată, nesigură şi cu mult plânset. Pe bune dacă aş mai avea 20 de ani aş face medicină veterinară pentru că şi în România ca şi aici simt că se experimentează pe câinele meu, nu am nici un control şi nu pot ajuta cu nimic. Cumplit sentiment!
Dragilor, deja ştiţi că Dea mea e un câine deosebit. Atât de deosebit încât până şi bolile de care suferă sunt deosebite şi tocmai că sunt deosebite nu ştie nimeni cum să le abordeze şi cum să le trateze. Dea face hypoglicemie. Nu se ştie de ce. Nu are tumori, nu are diabet. Însă îi scade glicemia până la punctul în care leșină, cade din picioare. Şi în afară de a-i face perfuzii cu glucoză nimeni nu ştie ce are.
Asta m-a motivat să vă povestesc azi. Pentru că viaţa alături de un cățel sau de orice animal de companie e plină de lucruri frumoase. Nu aş schimba nimic din viaţa mea sau a noastră alături de Dea, nici momentele când nu asculta şi rodea cabluri, nici când îşi făcea nevoile în casă, cu atât mai puţin când mergeam toţi pe munte şi fugea de la unul la altul, sunt fericită că am cărat-o cu noi în toate concediile şi peste tot pe unde ne-am mutat. Nu am considerat-o niciodată o povară şi nu am suferit niciodată că am avut, poate, de căutat mai mult o chirie, poate am plătit mai mult pe un hotel, poate am strecurat-o pe Dea fără să ştie proprietarii. Dea nu e o povară nici măcar acum. Însă aşa cum nu sunt de acord cu a da animale de companie ca şi cadou de Crăciun, nu sunt de acord nici cu abandonul, cu atât mai puţin al câinilor bătrâni. Pentru că vedeţi voi, când sunt bătrâni atunci e cel mai greu.
Atunci câinii devin costisitori. Pe noi orice vizită la veterinar, de urgență, ne ușurează de cel puţin 300 de euro. E enorm, mai ales pentru cineva din România. Însă, nu vreau să mă înţelegeţi greşit, 300 de euro sunt mulţi şi îi dăm cu mari sacrificii, însă aş da şi 30 de mii de euro să o ştiu sănătoasă şi să nu o doară. Îi datorez acestui cățel sănătatea mea mentală, am petrecut ani frumoși alături de ea, ani memorabili, aşa că nimic nu e prea mult sau prea costisitor.
Noi suntem acest fel de oameni, însă înţeleg că pot exista oameni care consideră un animal de companie ca fiind o corvoadă. Sunt oameni cărora nu le plac animalele de companie. Suntem toţi diferiți şi cine sunt eu să judec? Însă condamn până la moarte pe cei care abandonează sau, mai rău, omoară animalele de companie, doar pentru că sunt bătrâne, bolnave şi inutile. Cei care fac asta cu un câine, nu vor ezita să facă la fel cu un om, atunci când nu le va mai aduce nici un serviciu. Părerea mea!
De aceea pentru a preveni abandonul animalelor de companie m-am decis să vă povestesc câte ceva. Unii le-ar spune sacrificii, eu însă le numesc lucruri normale, lucruri pe care trebuie să le facem când avem în casă un câine bătrân.
1. Un câine bătrân nu mai poate merge repede. Aşa că adio plimbări lungi, fugit în urma bicicletei, urcat pe munte, urcat scări şi altele de genul ăsta. Am observat că şi cățeii de talie mică au această problemă, nu doar rasele mari. Aşa că aveți răbdare cu ei, nu îi zoriți, nu îi obligați să fugă dacă nu pot.
2. Un câine bătrân nu mai face aport, decât dacă o fi joaca lui favorită, dar va face aport pentru că vrea să vă facă pe plac şi nu pentru că nu îl dor picioarele când fuge. Am observat şi la Dea, deşi abia se mai poate ține pe picioare vrea să ne jucăm cu bila. Aşa că am inventat joaca statică.
3. Tot legat de joacă, un câine bătrân e ţâfnos şi are toane. Deci dacă nu vă face pe plac, nu vine când îl strigați, nu vrea să se joace şi nu suportă copii prin preajmă, nu îl certați sau mai rău. Imaginați-vă un bunic sau o bunică. Chiar şi noi avem toane uneori şi vrem să fim lăsați în pace, câinii bătrâni cu atât mai mult au toane. Dea are momente când se întoarce cu fundul la noi şi nu vrea să ne vadă. În joacă o mai momim cu o jucărie sau un treat. Oricum suntem favoriții ei. O văd şi acum că tresare la cea mai mică schimbare a comportamentului meu. Uneori mă mai emoționez la filme, iar ea crede că plâng. De unde e şi oricât de greu s-ar mișca, vine pe canapea lângă mine şi vrea să mă aline. E un câine formidabil, de fapt e o rasa formidabilă, pentru că şi Lady era la fel.
4. Un câine bătrân nu mai mănâncă ce mânca atunci când era tânăr. Dantura Deei e chiar perfecta, comparativ cu Lady, primul nostru câine, însă chiar şi aşa o vedem că preferă hrana umedă, că roade mai greu bobiţele, că le triază pe cele care chiar sunt foarte tari. Aşa că noi i-am luat nişte bobiţe mai moi. Nu sunt speciale şi nu sunt mai scumpe, doar sunt un pic mai mari şi mai moi. În plus noi îi cumpărăm şi hrană umedă. Conservele acelea pătrate sunt un deliciu. Nu ştiu sincer ce pun în ele, dar le devorează ca pe cea mai bună ciocolată.
5. Un câine bătrân poate avea incontinență. Adică se poate scăpa pe el. Dea încă nu are, dar pentru că are artrită şi nu se poate așează aşa de bine, se mai murdărește şi evident aduce tot în casă. Acum dacă aveți câine şi vă e scârbă de ce zic aici, e cam grav. Ori aveți un câine excesiv de curat, ori voi îl spălați până săracul câine nu mai are nici măcar mirosul propriu. Probabil dacă aveți câine, ştiţi deja, că nu se spală zilnic, nu se spală nici măcar lunar. Dea e un câine curat, însă există rase, care put. Nu ştiu dacă le pute lor aşa pielea, le put balele, le put fecalele. Aia e. Put. Însă orice rasă aţi avea, dacă aţi ajuns cu un câine la vârsta bătrâneții, deja v-aţi obișnuit cu mirosul. Revenind. Câinii bătrâni se scapă pe ei. Noi o curățăm pe Dea cu un prosop umed, i-am tuns loaţele să nu se murdărească, îi spălăm pătuțurile şi pernele şi zic eu la noi în casă nu miroase. Şi nu zic doar eu, ci şi cei care ne intră în casă.
6. Un câine bătrân se îmbolnăvește. Ştiu că poate nu sunt semne, dar atunci când duceți câinele la vaccinul anual, faceți-i şi un control. Multe boli, precum cancerul, nu sunt detectabile, mai ales la câinii care nu dau semne când sunt bolnavi. Analizele de sânge nu costă o avere şi se pot face şi în România la orice cabinet veterinar. Părerea mea e că e mai bine să previi, decât să tratezi.
7. Un câine bătrân costă mai mult. Vizitele la veterinar devin din ce în ce mai dese, mâncarea e mai variată (poate are nevoie de un tip special de mâncare, ca cel pentru diabetici de ex. care costă mai mult), poate e nevoie de pături din acelea de unică folosință. Vă spun asta ca să ştiţi la ce să vă așteptați. Citeam acum câteva zile că un câine nu este pentru oamenii săraci. Mi se pare foarte adevărată această afirmație. Nu vreau să jignesc pe nimeni şi vă rog să nu începeți cu "tratez câinele ca pe un om". Un câine nu doar trăiește în lanț pe lângă casa omului şi se hrănește cu resturi. Dacă asta e concepția dvs. vă rog să închideți acum acest blog, pentru că nu avem ce discuta. Nu merg nici în direcţia opusă şi spun că un câine trebuie să vi se urce în cap, însă un câine are nevoi. Începând de la o castrare, vaccinuri anuale şi terminând cu mâncarea, totul costă şi nu costă puţin. Pe lângă toate astea există taxe pe câini. Există şi aici şi parcă există şi în Irlanda. Plătești o sută de euro pe an în plus la impozit pentru că ai câine. Mie mi se pare corect. Cu acea o sută de euro s-ar putea plăti un om care să adune rahatul câinilor nesimțiților care nu îl strâng de pe stradă. Pentru că belgienii de pe aici sunt ca românii, nu prea le au cu strânsul după animale. Şi dacă ar fi pe iarbă, poate, deşi nici aia nu înţeleg, dar vezi rahaţi mari pe trotuare prin toate marile oraşe şi cum eu sunt aeriană... ar trebui să am tot norocul din lume, da nici măcar asta nu se aplică.
8. Un câine bătrân doarme mult. La început credeam că Dea are ceva, însă cică aşa fac câinii bătrâni. Dea se revitalizează dacă se întâmplă ceva cu adevărat important, dacă nu, doarme cu sforăituri. Aşadar un câine bătrân nu mai face aşa multe lucruri amuzante, însă eu tot consider fiecare minut petrecut alături de ea ca fiind unul special.
9. Un câine bătrân are nevoie de ajutor şi supraveghere, constante. Dea ia nişte pastile pentru artrită şi probabil nu o mai dor picioarele aşa de tare. Aşa că ţopăie, urcă scările în fugă, vrea în pat sau pe canapea, cu alte cuvinte uită că e bătrână şi bolnavă. Atunci e cel mai periculos pentru că îşi poate rupe ceva şi o anestezie poate fi fatală. O altă chestie, noi de exemplu nu am fost atenți şi Dea a stat pe gresie. Acum nu ştiu dacă are legătură, însă a făcut pneumonie. Asta era ce îi mai lipsea. Pe lângă că leșină că îi scade glicemia, acu tușește până îi scade glicemia şi leșină. Bine nu ştiu cât au toate legătură, însă clar are o infecție pe plămâni şi clar în ultima perioadă tușește mai mult şi mai tare şi îi dăm antibiotice.
10. Poate v-am speriat cu toate cele de mai sus, dar viaţa lângă un câine bătrân nu trebuie să se schimbe radical. Schimbările vin ușurel şi vă puteţi obișnui cu ele. Poate nu mai e câinele tânăr care vă făcea pe plac, dar e tot companionul pe care îl ştiţi dintotdeauna. Trebuie să țineți mine că voi sunteţi totul pentru el. Aşa sunt făcuți câinii, iar voi aveți o responsabilitate încă din momentul în care v-aţi decis să adoptați un câine. E un membru al familiei, cu bune şi cu rele, dar mai ales cu bune.
Noi cu durere în suflet ne apropiem de final. O văd din ce în ce mai slăbită, din ce în ce mai schimbată, cu fiecare vizită în fierul nopții la veterinar, mă rog să o aducem înapoi, dar e tot cățelul meu, e sprijinul meu atunci când simt că nu mai am alt sprijin. O iubim aşa cum nu cred că mai e iubit alt câine. Eu am ales sa ma bucur de fiecare clipă alături de ea.
Raluca
