vă scriu pentru că trebuie să mă laud, pentru că cel puţin azi sunt super mândră de mine, atât de mândră încât am îndrăznit chiar să dau nişte telefoane şi să stabilesc nişte întâlniri pe care le tot amânam pentru că nu mă credeam în stare.
Ştiu că mulţi dintre voi m-aţi certat de câte ori am zis că sunt prea bătrână să mai învăţ şi aveți dreptate, dar tot dreptate am şi eu. Şi văd diferențe enorme între colegii mai care abia au terminat facultatea şi mine. Ba chiar între mine cea de la facultate de acum o mie de ani şi eu cea de azi.
Trebuie să înţelegeţi că ei sunt tineri, încă obișnuiți cu ritualul învățatului, ei au ca limbi materne măcar una dintre cele trei ale masterului, plus ei au altă putere de a sintetiza, au mintea mai critică, mai analitică. Nu e că mă consider eu bătrână sau că am capitulat, din contră. M-am bătut până la ultima suflare şi în perioada examenelor Dea făcea crize şi jonglam între spital, nedormit nopțile, scris lucrări printre picături tot timpul cu un ochi la Dea. A fost o perioadă oribilă aşa că eu una dacă luam 11 (aici sistemul de notare e de la 1 la 20, dacă iei peste 10 ai trecut) la toate obiectele eram cea mai fericită.
E drept că au fost cursuri care mi-au plăcut, unde am venit cu idei şi mi-am dat silința şi am luat acolo note aproape maxime. Nu mi-a venit să cred şi nu am crezut până nu am văzut dovada printată pe hârtie.
În mare, cu o singură excepție, notele mele sunt peste 15, nesperat de mari. 15 e un fel de 7-8 dacă nu chiar 8-9 în România pentru că notele nu sunt chiar echivalente, de aceea bucuria e mai mare. Ce e peste 15 înseamnă că m-am prins care e subiectul şi că lucrarea se apropie de ce trebuia să fie. Ce e 19 deja e perfecțiune, în capul meu :)
Ba chiar la etnografie, dezamăgirea vieții, pentru că nu e etnografie din România e un fel de antropologie cu sociologie, e observarea comunităților şi mai puţin tradiții, folclor, obiceiuri, neamuri, aşa cum e la noi. Spuneam, până şi la etnografie am luat notă maximă, mi-a scris profa că deja sunt etnograf sau ceva.
Ce să mai, bucurie mare!
În cazul meu, nu notele contează. Nu m-a interesat niciodată ce a luat celălalt, nu m-am interesat niciodată prea mult ce note am luat chiar eu, m-am interesat cu ce am rămas şi în acest caz nu pot spune că am rămas cu multe, dar mergem înainte. Asta nu înseamnă că nu mă voi plânge de organizare (care a rămas proastă), unii dintre noi au primit notele cu aproape o jumătate de săptămână înaintea celorlalți, unii nu le-au primit nici acum, unii profi au trimis feed-back pe lucrări, unii nu, mailul în care ne anunța de note zicea ceva în engleză, altceva în franceză şi altceva în germană, dacă nu știai una dintre limbi trimiteai mail înapoi că nu îţi găsești notele în sistem, şi primeai un mail supărat de la secretară cum că ea lucrează (nu mi s-a întâmplat mie, dar am primit și eu mail de la secretară şi m-am întrebat de ce), plicurile cu note (anunțat în mail) nu l-am primit deloc şi tot aşa.
Însă totul e bine când se termină cu bine.
În ciuda intuiției şi temerilor mele m-am înscris şi în semestrul II şi dacă totul merge bine poate şi termin masterul ăsta :) E greu, timpul liber e 0, presiunea e mare, articolele academice sunt plictisitoare şi goale de conținut şi greu de citit, dar viaţa merge înainte.
Mă bucur azi de note şi nu vă ascund că un pic încrederea în mine a crescut, mă bucur că Dea a trecut perioada nasoală şi că e bine şi că se bucură şi ea pe lângă mine, sunt recunoscătoare că suntem sănătoși şi noi şi toţi ai noştri şi restul le-om duce noi.
Master n-o mai făcut lumea?
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment