Necesitatea unei baze de date cu meşteri populari

Am ilustrat articolul cu un print screen a
celui mai recent articol de acest fel.
Se întâmplă sa fie în Adevarul,
dar toate astfel de articole sunt la fel.

Dragilor,

de mult am vorbit de această necesitate, de acest vid ce înconjoară meșterii populari. Citesc din ce în ce mai multe articole cu oameni care şi-au luat inima în dinți şi şi-au deschis mici cooperative unde țes covoare şi ii, unde fac ciorapi, ştergare, linguri de lemn, oale de lut şi ce te mai duce mintea.
Şi pe bune că mă bucur nespus că le fac, însă toate articolele au o notă sumbră. Meșterii populari se descurcă greu, abia vând câteva covoare la târgurile populare. Şi nu mă înţelegeţi greşit, îmi plac târgurile populare de mor, dar nu sunt suficiente.
Şi e greu, încă, să perceapă un om de la ţară că poate beneficia de o expunere mondială doar la un clic distantă. Însă paşi mici se fac. Eu am tot vorbit de culegători de ii care au pagini de fb. E un pas enorm, pentru că până acum câțiva ani dacă voiai o ie te duceai exclusiv la artizanat sau târguri. Acum există fete care şi-au deschis ateliere şi e plin netul de ii.
Dar meșteșugurile populare nu se opresc la ii.
Aşa că mă întreb de fiecare dată când citesc un articol despre un meșter popular de ce nu se dau mai multe detalii despre meșter. Dacă îi merge greu, de ce nu îl ajută însăși autorul articolului, dacă tot a bătut drumul până acolo?
Din păcate, jurnaliştii din România suferă de povesteală. Le place să creeze un cadru, veţi citi în perioada asta cum pe o cărăruie șerpuitoare, prin zăpadă, într-o căsuță mică, la lumină lumânării... Metafore vizuale goale de conținut. Sunt frumoase, dar le stă bine în cărţi şi nu în ziare sau articole de acest fel, fie ele pe bloguri, paginile online ale ziarelor sau chiar pe hârtie.
Şi pentru că meșterii populari sunt acolo departe, departe chiar şi de Bucureşti, nu doar de mine în Luxemburg, se pierd meșteșuguri, pentru că să fim serioși, statul are cu totul alte probleme. Şi acum sunt convinsă că nebuni ca mine există în toată lumea asta şi expunerea României prin pagini ca "Bucharest lounge" e enormă şi lumea citește (chiar şi în engleză), se minunează de frumuseți şi rămâne acolo. Ei nu ar fi frumos ca la final să poată ajunge la acel meșter popular sau la lucrările lui?
Ştiu, e greu cu poșta, cu coletele internaționale, e greu cu netul, e greu cu fb., uneori şi mie îmi e greu, de asta spuneam că e necesară această bază de date.
Nu magazine online, unde cei care le înființează îţi iau pe o ulcică de lut 120 de euro, când ei o cumpără cu 2 lei. Ci o modalitate de a ajunge la acel meșter popular direct, fără intermediari care să umfle preţul, pentru cei din străinătate şi meșterul să câștige tot acei 2 lei.
Vă spun eu, că şi cei din străinătate nu sunt chiar proști. Eu când văd aşa preţuri prefer să nu cumpăr că poate ajung eu vreodată în România. Însă dacă preţul e mult scăzut faţă de ce cred eu că merită, trimit eu mai multi bani.
Şi apoi mai e calitatea. Pe net calitatea nu poate fi testată din câteva poze. Aşa că încrederea trebuie construită în timp, iar dacă ajungi direct la meșterul popular, ceva îmi spune că nu vor risca. Sunt şi șmecheri, dar foarte puțini.
Aşa că dragilor, cine se încumetă? Eu am deja o tonă de alte treburi pe cap, dar ideea e la liber. M-aş bucura ca în scurt timp să pot intra în contact de aici din Luxemburg, cu meșterii populari dintr-un sat, pe o cărăruie :) Ceva îmi spune că va fi profitabil de ambele părți :)

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca