Săptămână cu happy beginning :)

Salutare dragilor,

nu am timp nici să îmi văd de mine, dar fix atunci când am treabă mie îmi arde de orice altceva. Am intrat doar să vă spun că am început săptămâna bine. Am avut o discuție constructivă cu posibilul coordonator al tezei mele de master, apoi am primit minuni hand made prin poștă şi a şi ieşit puţin soarele, cât să deschid eu toate geamurile să intre pe deplin în casă. Am o săptămână plină, deci nu ştiu sincer dacă voi mai ajunge pe aici, dar voiam să vă spun să purtaţi totdeauna sau pe cât posibil accesorii hand made pentru că pe lângă că sunt unice, eu cred că vin cu puţin din sufletul celui sau celei care le-a făcut. În plus e o adevărată bucurie să deschizi micile pachete, totdeauna vin frumos ambalate şi se vede că cel care le-a expediat chiar s-a străduit şi nu a cumpărat doar o cutie de cadouri de la supermarket.
Să începem aşadar prezentările!

Şi în România există o fată care face bijuterii brodate, dar preţurile sunt mai mult decât prohibitive şi în plus sunt montate în argint, probabil de aici şi preţul. Pe mine însă nu mă atrăgeau, deşi mă atrăgea conceptul. Şi după ce am căutat metode să îmi fac eu propriile bijuterii brodate, mi-am dat seama că m-aş apuca de cu totul altă artă, alte instrumente şi alte materiale, aşa că m-am lăsat păgubaşă. Norocul a fost să găsesc pe etsy o slovacă ce face bijuterii brodate, iar preţurile sunt mai mult pe placul meu.
Broșa şi pandantivul cu collie le-am comandat prin ianuarie şi am făcut în felul acesta şi o donație pentru editarea unei cărţi despre un cățel (domnul Tic). A fost o perioadă dificilă pentru noi, am crezut că o pierdem pe Dea, aşa că mi s-a părut cel mai nimerit mod de a mi-o aminti şi de a o avea în continuare alături. Bijuteriile au venit tocmai din Iaşi şi sunt atât de delicate şi de migălite că îmi e şi frică să le ating. Cea care le-a făcut cred că a muncit ore întregi la ele şi a fost atentă la toate detaliile, inspirându-se doar dintr-o poză. Rezultatul mi se pare fantastic!

 Nu vă pot spune cât mă bucur că Dea este încă alături de noi şi că întrezărim luminița de la capătul tunelului. Nici nu mai protestează când îi fac poze, iar azi s-a bucurat că am lăsat-o să miroasă obiectele mele pentru că de obicei nu are voie. Nu cred că s-a prins că e ea pe pandantiv, dar le-a mirosit îndelung şi chiar a şi încercat să le guste.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxembourg - St. Patrick's Week-end!

Dragilor,

nu am ajuns eu în Dublin de Sfântul Patrick, anul ăsta, dar nici în Luxemburg nu ne-am plictisit. Întâi de toate trebuie să spun cine e Sfântul Patrick pentru că toată lumea mă întreabă. E patronul spiritual al Irlandei, e cel care a adus creștinismul în Irlanda şi a explicat Sfânta Treime cu ajutorul unui trifoi, de aceea e reprezentat tot timpul ținând un trifoi în mână. E sărbătorit pe 17 martie de Ziua Irlandei şi trebuie să spun că viziunea irlandezilor faţă de religie şi credință mi se pare mai pe placul meu decât orice altceva. Dacă vreodată veţi ajunge la parada se Sf. Patrick veţi vedea că el deschide parada, mai degrabă un tip îmbrăcat în sfânt trece prin mulţime, face glume şi deschide parada. Irlandezii îl alintă Paddy şi în nici un caz nu îl tratează cu atâta smerenie şi ipocrizie cum ne tratăm noi sfinții.
Revenind la Luxemburg, după ce am povestit de o mie de ori cum e Irlanda, ce trebuie vizitat, care e treaba cu Guinness, cum se toarnă Guinness, de ce verde, de ce trifoi...de la un moment dat mă simțeam ca un promotor al turismului în Irlanda, mai rău decât un irlandez. Spuneam, că după toate astea am trecut la sărbătorit. Pentru mine a însemnat ieşit în oraş în fiecare zi, cu diverși prieteni sau colegi, mult Guinness, îmbrăcat totdeauna în verde, discutat cu irlandezii de pe aici, înverzit primăria şi ascultat accentul lor atât de drag mie.

Încă dinainte de 17 martie scormonesc în toate pungile şi în toate dulapurile să găsesc ce chestii verzi mi-au mai rămas din Irlanda. Şi în fiecare an găsesc, iar dacă nu găsesc îmi fac. Cerceii sunt făcuţi de mine din nişte mărgele comandate din Cehia cu vreo săptămâna înainte, dar care au ajuns fix la timp. Ojele sunt din Irlanda şi Luxemburg, iar pălărioara e de la un magazin de un euro, din Dublin, evident. Luxemburghezii sunt prea bogați pentru magazine de 1 euro...

Şi apoi ce Sfânt Patrick ar fi ăsta dacă nu am maimuțări câinele? E deja o tradiţie

Din fericire pentru amândouă, Dea e aşa de bucuroasă când i se dă atenție, încât stă cum o pui, stă cu orice în păr...desigur nu i-au lipsit recompensele, că doar nu o maimuțărim degeaba. Ne bucurăm cu toţii de toate clipele petrecute împreuna!

Totul a început vineri, 10 martie, când am ieşit cu colegii de la master în pub. Trebuie spus că tot week-end-ul în Grund toate restaurantele s-au transformat în pub-uri, unde se împărțeau căciuli, unde se circula cu Guinness-ul pe stradă şi unde două Guinness sau două beri verzi se cumpărau la preţul uneia.  

Pozele sunt evident făcute cu telefonul, nu ştiu cum se face că totdeauna uităm aparatul acasă sau nu îl mai scoatem din geantă. Nu îmi place treaba asta, dar nu pot să mă împotrivesc încă.

Acesta era kit-ul pentru St. Patrick. Geanta am luat-o de la H&M, tot din Irlanda, dar voiam să spun că se poate găsi oriunde, iar balerinii (pe care nu îi recomand pentru că mi-au rupt tălpile) sunt de la Primark. Ei sunt super, însă au talpa atât de subțire încât orice pietricică mai mică o simți ca pe un ditamai cataroi.

Luni nu ştiu sincer dacă am făcut ceva special. Am fost la cursul de franceză, unde din nou am povestit, de data asta în franceză, care e treaba cu Sf. Patrick. Însă marti, pe 17 martie, a fost zi plină, mai degrabă seară plină. La 8 am înverzit primăria din Luxemburg, iar mai apoi am ascultat muzică irlandeză live în Clausen, la Pyg şi evident am băut Guinness. 

Acum cu primăria. Am ajuns şi eram cam singurii din piaţă. Mai erau unii cu un aparat cu un trepied, dar atât. Asta la 8 fără 10, însă în 10 minute s-a umplut piaţa de fotografi. Unii erau irlandezi. A fost aşa de fain să îi aud vorbind! 

La 8 fix au venit doi lucrători şi au aprins luminile verzi, cărora le-a luat o veșnicie să se înverzească. 

Timp în care noi am făcut experimente. Am pus aparatul pe asfalt de a ieşit poza asta. 

Ne-am pozat 

Am făcut selfie cu aparatul. Trebuie să ne perfecționăm tehnica, pentru că noi ne chinuim să ne iasă poza şi nu mai zâmbim sau ceva.  

Când primăria din Luxemburg a fost înverzită pe deplin lumea a început să plece acasă aşa că am făcut şi eu poze cu oameni, că aşa primăria singuru parcă nu avea nici un farmec. 

Ba chiar ne-am reamintit de chestia aia faina pe care o face aparatul nostru. Selectează o culoare şi o arată doar pe aia. 

Eu şi primăria 

Şi cu o ultimă poză a leului am plecat spre pub 

Trebuie să vă spun că în Luxemburg sunt două pub-uri irlandeze, de care ştiu eu. Restul sunt englezești. Este unul tipic irlandez, Black Stuff, dar este în afara Luxemburgului şi nu are parcare şi mai este Pygmalion în Clausen. Despre cel din urmă am aflat cu doar o zi înainte de Sf. Patrick şi tot atunci am aflat că ar fi un fel de tradiție în Luxemburg ca pe 17 martie să treci pe la Pygmalion prescurtat Pyg, de am înţeles eu alte lucruri. Tradiția e tradiție, aşa că la început am găsit locuri doar peste stradă le malul râului, de unde am şi făcut o poză.  

Aşa arăta lumea în faţă la Pyg. După vreo 10 minute şi câteva mesaje, m-am întâlnit cu colegii mei înauntru, unde nu am mai făcut poze, dar unde am discutat şi am băut şi ne-am veselit şi l-am petrecut pe Sf. Patrick şi am băut şi pentru irlandezi şi pentru sănătate şi pentru de toate. Aş mai vrea un Sf. Patrick petrecut în Dublin, da cine ştie...

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxemburg - Eclipsa de soare 2015

Dragilor,

am mai trăit o eclipsă. A venit eclipsa, a trecut eclipsa și la final a răsărit soarele şi s-a încălzit afară. Cam aşa ar fi rezumatul, dar nu aş fi eu dacă nu v-aş face o povestioară.
Lucram când cineva a strigat: se vede eclipsa! Subiect de discuții la "cafeaua de dimineaţă", când cu toţii eram îmbufnați că nu apucam măcar să aruncăm un ochi spre eclipsă, acum era aproape ca o minune. Când a venit strigătul, nu a mai contat nimic. Ne-am luat telefoanele sau aparatele sau tabletele şi am ieşit afară. Eu ca tuta am ieşit doar în maletă, că doar eclipsa e aşa 5 minute. Evident că am intrat de 2 ori înapoi să mai pun ceva pe mine. I-am făcut poze, ne-am minunat şi a trecut. Apoi a venit pauza de prânz în care iar am vorbit despre eclipsă, la o ceașcă de ciocolată caldă, savurată cu ochii în soare :)

Mi se pare doar mie sau eclipsa chiar a semănat cu zâmbetul pisicii din Alice în ţara minunilor? 

După ce am mai pus o haină pe mine, eclipsa deja avansase 

Spre final era cam aşa. De fapt nu am rezistat până la final pentru că eram cu toţii vineți de frig. Am văzut pe fb. că pe la abație lumea a venit cu aparate cu ditamai obiectivele sau teleobiective. Mă întreb ce au prins?

La pauza de prânz deja era ditamai soarele pe cer, cald şi frumos, de am rezistat afară doar cu maletă şi un pulovăr. 

Nu pot însă să nu îmi amintesc de eclipsa din 1999. A fost prima şi ultima dată când am urcat cu cortul în spate pe munte. Nu aş mai repeta experiența! Acum toţi suntem răspândiți prin lume, iar dacă în 1999 am făcut fix 36 de poze la eclipsă, adică toată săptămâna de înainte şi după, din care au ieşit vreo 28, acum am făcut vreo 200 şi ceva, din care am ales 5. A trecut timpul!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Felicitaro - aplicaţia unui român ce trebuie recomandată

Dragilor,

de când am plecat din România, mai mult ca oricând, simt nevoia să fac cunoscută orice inițiativă românească de succes. Cu atât mai mult cu cât această inițiativă îmbină multe dintre pasiunile mele precum călătoriile, vederile, poze făcute cu telefonul mobil, de fapt poze făcute oricând şi oricum. Pe scurt e aşa. Intrați aici, http://felicitaro.com/wordpress/, descarcați aplicația, plecați în concediu sau doar într-o scurtă plimbare, faceţi poze frumoase şi cu ajutorul aplicației le tipăriți şi le trimiteți prietenilor. Aplicația e gratuită, însă pentru a trimite o vedere internațional eu am plătit 1.8 euro. O nimica toată! Mie îmi pare foarte rău că nu se mai trimit vederi. Eu am mai trimis din când în când, dar aici poșta e departe şi ca să ajung la ea trebuie să urc un deal, apoi poșta se închide la 4, eu rar ajung în oraş înainte de 6 şi tot aşa. Cu această aplicație e foarte simplu şi aveți şi vederi originale. Ar fi timpul ca pozele de prin vacanțe sau pur și simplu să ajungă undeva şi nu să fie uitate în telefon. Atenţie, pentru a folosi aplicația aveți nevoie de un telefon sau un dispozitiv mobil, gen tabletă. Eu am încercat să o instalez şi pe laptop şi nu mi-a ieşit, însă e deja instalată pe telefon şi pe tabletă :) Acum tot ce mai trebuie să fac e să plec în vacanță!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

P.S. Nu aş fi putut recomanda ceva fără să testez, aşa că am făcut o poză frumoasă şi i-am trimis-o lui Alin. Poza e cu verde şi cu tematică de St. Patrick şi a ajuns chiar azi. Nu ştiu dacă e doar o coincidență sau altceva. I-a luat cam o săptămână să ajungă (de obicei aşa le ia scrisorilor sau pachetelor din România) şi a ajuns fără timbru special sau semnătură de primire.

Luxemburg - Atelierul de ceramică

Dragilor,

v-am mai povestit de diversele avantaje pe care le am ca student în Luxemburg. Începând de la cele materiale şi terminând cu cele artistice. Şi printre cele artistice sunt cursuri gratuite de pictură, fotografie, sculptură, lucrat cu fetru şi o grămadă de altele. Pe mine m-au atras cele de ceramică. Semestrul trecut am luat cursuri ca hapsânul şi nu am găsit nici un moment să ajung la atelierele de ceramică, însă în acest semestru s-au aliniat planetele şi pot ajunge la vreo 4. Vineri a fost primul. Profesoara e foarte dedicată şi dornică de elevi noi. Nu se supără dacă repetă de o mie de ori ceva, e deschisă la tot felul de propuneri şi nu se oftică dacă irosești materiale.
Colegele mele au mai reuşit să ajungă şi semestrul trecut şi știau deja care e treaba pe acolo. De cum am ajuns ne-am îmbrăcat cu nişte halate să nu ne murdărim. Am înţeles mai târziu de ce. Apoi colegele mele mai experimentate şi-au făcut un ceai şi au discutat până profa ne-a introdus în tainele ceramicii şi pe noi ăştia începătorii.

Acesta este primul meu vas modelat. E greşit şi crăpat şi scorojit, dar e al meu. Practic am luat un gogoloi de pământ şi am făcut o bilă, din care cu un deget am dat o gaură, pe care am lărgit-o şi la final i-am dat o formă. Eu nu prea mă pricep, colegii mei erau mult mai talentați şi vasele lor arătau mult mai bine şi îngrijit, dar asta mi-s. 

A doua chestie a fost să modelăm ceva după o formă. Bine de fapt prima etapă ar fi că "se bate pământul bine de tot până îi ies aerele din cap şi se lasă modelat". Aşa s-a exprimat profa şi mi-a plăcut. Apoi se întinde o foaie mare de lut ca şi cum ai întinde o foaie de aluat. Se aşează peste formă şi cu degetele se presează bine ca lutul să ia forma. Îmbinările se taie cu cuțitul şi se uniformizează cu apă 

La final iese aşa un bol, pe care am început să ne jucăm. 

I-am făcut găuri, unii colegi i-au pus dantelă să iasă un fel de model... 

După ce am pus şi al doilea vas pe un raft la uscat în vederea primei arderi am trecut la joacă. O colegă a făcut o scorbură, alta un buștean, eu am făcut cercei sau ceva pe acolo.

Toate obiectele vor fi arse, iar data viitoare urmează colorarea. Vă ţin la curent!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Sfântul Patrick în Luxemburg

Dragilor,

ştiţi voi deja cât îi iubesc eu pe irlandezi, aşa că nu e de mirare că în apropierea zilei de 17 martie mă apucă pandaliile. Aş vrea să fiu acolo, aş mai vrea o paradă în Dublin, dar anul acesta nu se poate. Aşa că ne limităm la ce avem. Aici sărbătoarea a început de pe 10 martie, pentru că un lucru au în comun luxemburghezii şi irlandezii, băutura. În Grund toate restaurantele şi barurile din zonă s-au transformat în pub-uri irlandeze şi încântă clienții cu oferte la Guinness.
Cum eu nu puteam fi mai prejos, am gândit un kit fashion pentru sărbătorirea Sf. Patrick şi a Zilei Irlandei, pentru că nu trebuie să te îmbraci în verde, ci doar trebuie să porți ceva verde. Dacă eram în Dublin, magazinele erau pline cu produse verzi, însă aici ne descurcăm cu ce avem şi cu ce am adus din Irlanda :) Şi fix când făceam poze pentru articolul de mâine, Dea s-a arătat interesată de ce făceam. Cum să nu îi fac o poză?

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxemburg - Parlamentul European

Poza cu steagul.
A devenit o tradiţie deja.

Dragilor,

ştiu că foarte mulţi dintre voi deja aveți ceva de comentat asupra titlului. Ce parlament european în Luxemburg, draguță? Da, până şi eu ştiu că în Luxemburg nu e parlamentul european ci doar câteva dintre structurile europene, ca să le dăm totuşi o denumire. Parlamentul European e împărțit între Bruxelles şi Strasbourg. Chiar ştiaţi că sediul oficial e la Strasbourg? Câți dintre voi ar fi pariat pe acest răspuns? Despre Strasbourg v-am povestit aici, iar la Bruxelles sper să ajung primăvara asta. Totuşi şi Luxemburgul se laudă că ar fi unul dintre oraşele ce găzduiesc structuri europene şi veţi fi surprinși să aflaţi că primele întruniri ale parlamentului european au avut loc la Luxemburg. Mai există încă sala în care a avut loc acea primă întrunire şi multe altele după ea. În 1965 o înțelegere a avut loc între belgieni, luxemburghezi şi francezi prin care s-a stabilit cine, ce găzduiește. Luxemburgul a rămas cu prea puţine obiective, deşi este considerat unul dintre oraşele UE, aşa că din 1965 şi până în 1981 şi în Luxemburg au avut loc întruniri ale parlamentului european, pe vremea când avea doar 12 membri şi nu 28 ca acum.
Aşa cum spuneam, sala încă există şi e folosită pentru a organiza diferite conferințe şi chiar poate fi vizitată.

Primul hemiciclu al Uniunii Europene
În spate vedeţi nişte geamuri, acolo stăteau traducătorii.
Inițial se traducea în Engleză, Franceză şi Germană, ulterior au fost introduse şi Spaniola şi Italiana.

Din componența Parlamentului European în Luxemburg există Secretariatul General, alcătuit din 8 direcții. Nu le ştiu pe toate, dar cea de care am auzit cel mai mult este Direcția de Traducere. Ce face ea? Cred că e ușor de intuit, dar dacă vă gândiți la translatori, nu e asta. Direcția de traducere, traduce documentele produse de Parlamentul European în toate cele 24 de limbi ale parlamentului. În total în Luxemburg există 3500 de oameni care lucrează la Parlamentul European.

În comparație cu dotările sălilor din Bruxelles şi Strasbourg,
sala din Luxemburg ar putea fi considerată arhaică

Desigur în Luxemburg există alte instituții europene, cum e Curtea Europeană de Justiție, Curtea Europeana de Conturi sau Banca Europeană de Investiții. Ele sunt mai multe, dar nu cred că are sens să le enumăr, cu atât mai mult cu cât se găsesc toate pe netul ăsta mare.
Toată mișcarea asta din jurul funcționării Uniunii Europene nu m-a interesat inițial mai deloc, dar dacă tot sunt aici, în miezul tuturor lucrurilor şi le aflu fără foarte mult efort, de ce să nu vi le spun? Masterul meu funcționează pe baza unui parteneriat cu UE, aşa că nu ducem lipsă de informaţii şi de maculatură. Doamne câtă maculatură mai produce Uniunea asta Europeană! La o simplă vizită la oricare din sediile uniunii, poţi pleca acasă cu o geantă cu fițuici, cărţi, planuri, afișe, pliante... La început le adunam, că mi se părea urât să le refuz, cu atât mai mult cu cât mi se cam puneau în brațe. Le citeam şi le aruncam, asta dacă le mai şi citeam. Păstrez un pliant mic, în limba română, de la prima vizită la parlament, dar să ştiţi că unele publicații sunt destul de interesante.
În acest moment structurile Parlamentului European din Luxemburg îşi schimbă sediul (până acum erau în clădirea Robert Schuman din Kirschberg) aşa că e posibil să revin cu această temă odată ce voi ajunge şi în sediul nou. Am înţeles că panorama de acolo e superbă!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Belgia - Carnavalul din Arlon 2015

Dragilor,

anul trecut pe vremea asta eram la Istanbul...ce fain a mai fost... Anul ăsta nu pot decât să îmi amintesc şi să sper că voi mai ajunge cândva acolo. Legat de Istanbul, l-am convins pe colegul meu japonez sa facă o escala în Istanbul de doua zile între Luxemburg şi Japonia. I-am făcut chiar şi o listă cu ce să viziteze, m-am asigurat că şi-a luat un hotel într-o zonă decentă şi am așteptat să văd impresiile. Şi impresiile au fost: e un oraş murdar, periculos şi haotic. Am fost aşa de dezamăgită, de parcă ar fi vorbit de Iaşi, nu de Istanbul. Nu aveam ce argumente să îi dau, e totuşi o chestiune personală. Am o grămadă de prieteni care au fost daţi pe spate de Praga, pe când eu nu am avut o experienţă plăcută. Şi eu şi prietenii mei provenim din aceeași cultură, unii chiar avem aceleași studii, am lucrat împreună, da eu cu japonezul? O diferență de la cer la pământ. Cred că asta e unul dintre atuurile lumii ăsteia globalizate, suntem toţi împreună, avem parte de experiențe diferite, avem acces unii la lumea celorlalți, dar mie tot îmi e dor să pot depăna amintiri cu oameni care au trăit în aceeași zonă sau în acelaşi timp cu mine...
Revenind la Carnavalul din Arlon. Arlonul ăsta are trei evenimente mari pe tot parcursul anului, dar când sunt aceste evenimente îşi dublează populația. Lume de pe lume, care mai politicoși, care mai nesimțiți, erau unii lângă noi care voiau să îşi facă selfie cu fiecare car din paradă. Nimic neobișnuit, doar că totdeauna după ce terminau mi se așezau în faţă, iar ca să fac poze trebuia să îi depășesc. Da nu era ok dacă nu îmi făceam eu ceva nervi, nu? Ce mai povesteam? Ce îmi mai aminteam? dacă totul era frumos şi fără incidente?
Şi o altă chestie. Sărăcia şi prostia merg mână în mână şi în România şi în Belgia. Era o familie: mama de vreo 50 da arăta de 80 fără prea mulţi dinți în gură, dar cu o ţigară a cărui fum venea peste toată lumea din jur, cei mai mulţi fiind copii. Fata cu părul roz, nespălat, cu fundul ieșind din blugi, băiatul un pic cam retardat, la fel cu fundul ieșind din blugi şi un băiat sau fată mai mic care făcea ca toţi dracii. Toți copii (deşi cei mari băteau spre un 15-16) urlau ca descreierații, adunau confeti de pe jos şi le aruncau în faţa oricui trecea pe acolo, se băteau cu copii mici după bomboane, împingeau lumea şi evident îşi făceau selfie. Pentru că nu dinții din gură sunt importanți, ci telefonul de ultimă generație este. Eu i-am cam ignorat. Nici nu eram foarte aproape unii de alții, însă la final când eu îl scuturam pe Alin de confeti s-a trezit retardul că poate Alin era prea curat şi i-a aruncat o mână de confeti în faţă. Eu înţeleg că noi nu avem fețe de oameni peste 30, da bunul simț trebuie să fie acolo în relația cu oricine.
Aşadar în afară de cei care vedeau că fac poze şi se gândeau că o mână de confeti în cap mă va ajuta la păstrarea echilibrului, în afară de cei care fumau în mulţime şi de cei care aruncau cu bere din carele alegorice în capul tuturor, eu zic că a fost frumos la carnaval. O distracție duminicală, numai bună de dus copilul la adunat bomboane...
De câte ori mă duc la vreo paradă pe aici, îmi lipsește organizarea irlandezilor :( nici nu poate fi comparată parada de St. Patrick cu ce am văzut pe aici...

Parada a început cu Poliția Ecvestră. Habar nu aveam că există polițiști în Arlon, nu i-am văzut niciodată, că mai au şi cai a fost chiar o noutate.

Eu sincer venisem la paradă pentru că acum 2 ani mi s-a părut a fi foarte tradiţională, cu multe măști şi sincer voiam să fac poze şi poate să iau câteva interviuri. Însă am cam fost dezamăgită, dar oamenii s-au pregătit şi o să vedeţi că unele costume chiar sunt elaborate.

Astia nu ştiu sincer ce erau şi de unde veneau, cert e că te stropeau (sper că era apă) ca şi cum s-ar fi pişat pe tine. Cică era amuzant. Mie nu prea mi s-a părut.

Mi-a plăcut poza asta cu băieţelul cu confeti

Mie mi-au plăcut "păpușile" astea. 

Pe progrm zice că sunt "Les Marionnettes" şi că vin din Bruxelles

Sincer nu ştiu de unde veneau copii ăstia, dar purtau pe cap ceva ce seamănă cu o maşină de cusut şi chiar carul lor era ceva cu un metru de croitorie. Interesant costum!

Ei presupun că sunt o formație sau ceva. 

Cred sincer că ar trebui să îşi angajeze pe cineva pe partea de comunicare. Am plătit 5 euro intrarea la carnaval (Șocant, ştiu!) şi am primit o foaie A4 cu ordinea carelor în parada, dar doar cu numele lor. Cine sunt şi ce vor? Dumnezeu ştie! Pe aceeași foaie programul era îngrămădit de mulțimea de reclame, semn că organizatorii au luat ceva bani pe carnavalul ăsta. Poate le mai ajung ca la anul să printeze şi un ghid de bună purtare. Erau unii în paradă care într-adevăr aruncau cu confeti, însă cei mai mulţi nu aruncau, însă primeau confeti strânse de pe jos de la spectatori de cele mai multe ori în faţă, în gură, în păr. Mizerabil!

Pe clovnii ăştia i-am văzut şi acum doi ani, au nişte biciclete tare faine şi ingenioase.

Presupun că şi ei erau nişte clovni sau ceva. Mie mi-au amintit de KKK, dar probabil ei nu au astfel de apăsări. Mi-a plăcut faţa diabolică a puștiului ce arunca confeti în lume.

Ei veneau din Bastogne şi chiar aveau o coregrafie faină, păcat că nu aveau unde să danseze pentru că puteţi vedea şi voi că traseul nu e delimitat prin garduri şi locul li se îngusta, plus că erau aruncătorii de confeti în faţă care nu îi lăsau în pace.

Cred că figura ei spune totul! Şi noi eram abia la începutul traseului

Am înţeles că ei as fi tradiţionali, numai dacă aş şti şi cine sunt ei fără să mă obosesc să caut pe google...

Şi acum "domnii" care aruncau cu bere în cap la oameni. Nu ştiu dacă se înţelege, dar de la înălțimea aia cred că doar 5% din pahare ajungeau în mâna spectatorilor, restul de 95 ajungeau pe hainele, încălțările sau chiar în capetele oamenilor...

Ei vin din Martelange şi se pare că obiceiul pe acolo e să torni confeti în chiloții celor din jur. Frumos exemplu pentru toţi copii de acolo...

Sanglierii din Arlon! 

Ei mi-au plăcut. I-am şi înregistrat şi promit să îi caut pe Google. 

Şi ei sunt tot arlonezi. Nu ştiu cine sunt şi ce fac, însă în paradă erau nişte oameni cam de vârsta părinților mei. Credeți că au scăpat de confeti în figură? Priviţi imaginea! Aş spune că nu, deşi doamna împărțea bomboane.

Ei sunt "Giganţii din Arlon" Mi s-au părut interesanți!

Ăștia săracii şi-au luat de-a confeti în faţă...îmi era şi milă de ei. Unul s-a oprit din cântat şi a început să se certe cu retardul.

Multe care erau trase de Dustere 

Alții deja terorizați de confeti

Atac surprins în plin. Vedeţi că omul era destul de făcut pentru o astfel de "joacă"

Şi aici la fel

Şi ei mi-au plăcut

Eu la finalul paradei, după ce mă curățase Alin de confeti

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca