Săptămână cu happy beginning :)

Salutare dragilor,

nu am timp nici să îmi văd de mine, dar fix atunci când am treabă mie îmi arde de orice altceva. Am intrat doar să vă spun că am început săptămâna bine. Am avut o discuție constructivă cu posibilul coordonator al tezei mele de master, apoi am primit minuni hand made prin poștă şi a şi ieşit puţin soarele, cât să deschid eu toate geamurile să intre pe deplin în casă. Am o săptămână plină, deci nu ştiu sincer dacă voi mai ajunge pe aici, dar voiam să vă spun să purtaţi totdeauna sau pe cât posibil accesorii hand made pentru că pe lângă că sunt unice, eu cred că vin cu puţin din sufletul celui sau celei care le-a făcut. În plus e o adevărată bucurie să deschizi micile pachete, totdeauna vin frumos ambalate şi se vede că cel care le-a expediat chiar s-a străduit şi nu a cumpărat doar o cutie de cadouri de la supermarket.
Să începem aşadar prezentările!

Şi în România există o fată care face bijuterii brodate, dar preţurile sunt mai mult decât prohibitive şi în plus sunt montate în argint, probabil de aici şi preţul. Pe mine însă nu mă atrăgeau, deşi mă atrăgea conceptul. Şi după ce am căutat metode să îmi fac eu propriile bijuterii brodate, mi-am dat seama că m-aş apuca de cu totul altă artă, alte instrumente şi alte materiale, aşa că m-am lăsat păgubaşă. Norocul a fost să găsesc pe etsy o slovacă ce face bijuterii brodate, iar preţurile sunt mai mult pe placul meu.
Broșa şi pandantivul cu collie le-am comandat prin ianuarie şi am făcut în felul acesta şi o donație pentru editarea unei cărţi despre un cățel (domnul Tic). A fost o perioadă dificilă pentru noi, am crezut că o pierdem pe Dea, aşa că mi s-a părut cel mai nimerit mod de a mi-o aminti şi de a o avea în continuare alături. Bijuteriile au venit tocmai din Iaşi şi sunt atât de delicate şi de migălite că îmi e şi frică să le ating. Cea care le-a făcut cred că a muncit ore întregi la ele şi a fost atentă la toate detaliile, inspirându-se doar dintr-o poză. Rezultatul mi se pare fantastic!

 Nu vă pot spune cât mă bucur că Dea este încă alături de noi şi că întrezărim luminița de la capătul tunelului. Nici nu mai protestează când îi fac poze, iar azi s-a bucurat că am lăsat-o să miroasă obiectele mele pentru că de obicei nu are voie. Nu cred că s-a prins că e ea pe pandantiv, dar le-a mirosit îndelung şi chiar a şi încercat să le guste.

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca