nu am mai ajuns de mult timp pe blog şi să ştiţi că mie mi-a fost dor de voi şi mai ales mi-a fost dor să scriu în Română. Când am început această postare îmi veneau doar expresii în Engleză, dar mi-am revenit.
Aşadar, la Aachen mi-am dorit să ajung de când am venit în zona asta, dar pentru că e totuşi la 2-3 ore de noi şi pentru că ne-am puturoşit şi am îmbătrânit, am tot amânat vizita. Sfatul meu e să mergeţi la Aachen de Crăciun. Am înţeles că ar fi acolo cea mai veche Piață de Crăciun din Germania şi că oraşul ar căpăta o altă lumină în perioada Crăciunului. Noi, însă, am mers prin Martie şi nu că am fi fost dezamăgiți, dar mie una mi s-a părut un mix între oraşele germane şi cele belgiene, deci nu ceva ieşit din comun, ceva ce nu am mai văzut.
Am înţeles că de obicei cei care merg la Aachen fac o ieșire de week-end şi în care vizitează şi Koln-ul, aşa poate e altceva.
Aachen a căpătat importanța pe care o are astăzi, pentru că a fost rezidența favorită a lui Carol cel Mare, iar acum este cunoscut pentru universitate. E un oraş ca orice oraş.
Vizita noastră a început primăvara, pentru că în Arlon era soare, cald şi frumos şi s-a încheiat iarna, pentru că în Aachen ningea, însă a fost o ieșire şi ne-a făcut mult bine.
Una dintre atracțiile turistice ale Aachen-ului este catedrala. Îmi pare rău că în interior nu se puteau face poze pentru că mie interiorul mi-a amintit de Hagia Sofia, din Istanbul. După cum vedeţi şi voi în aceeași catedrală sunt mai multe stiluri arhitecturale, pentru că la corpul central s-au adăugat de-a lungul timpului alte corpuri.
Am înţeles că ar fi una dintre cele mai vechi catedrale din Europa sau poate cea mai veche, dar cu siguranţă a avut un rol important în istoria Germaniei pentru că 30 de regi şi 12 regine au fost încoronați aici.
Primăria din Aachen
Mie mi s-a părut că seamănă cu primăria din Delft, Olanda sau cu cea din Bruxelles, Belgia. Această parte poate că e mai germanică, însă cealaltă fațadă e Olandeză clar.
El este Carol cel Mare, o statuie chicioasă şi mică în comparație cu catedrala, lângă care se afla. Vedeți, nu doar noi avem statui cu câini în brațe, au şi germanii statuile lor nereușite.
Plimbarea prin Aachen vă va duce în mare prin centrul pietonal şi istoric. Mie mi-a plăcut acest colţ.
Fântâna care putea fi modificată şi eu care învârteam la ea de zor
Fiind un oraş important în timpul lui Carol cel Mare, era un oraş fortificat, adică avea ziduri şi porți. Au mai rămas doar porțile, vreo trei, cred. Alin a ținut să ajungem la una măcar şi am ajuns pe jos, ca mai apoi să ne dăm seama că trecusem pe lângă ea şi cu maşina.
Cam asta a fost! Am mâncat un şniţel la un restaurant mic lângă primărie şi duşi am fost! Între timp iarna revenise şi în Arlon şi ne-am întrebat dacă nu cumva am adus-o noi din Aachen :)
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment