Luxemburg - Cină luxemburgheză cu colegii

Dragilor,

îmi place tradiția asta la master ca în fiecare semestru să ne adunăm la o cină. Semestrul acesta, colegii mei luxemburghezi au organizat o cină tradiţională cu mâncăruri preparate chiar de ei. Cine ştie, poate organizăm şi una românească, însă să revenim la cea luxemburgheză. Era cumva firesc ca fiind în capul francezilor şi împrumutând o parte din cultura lor, şi luxemburghezii să aibă o oareşce gastronomie. Aşa că atunci când invitația mi-a ajuns pe mail am răspuns pozitiv şi l-am luat şi pe Alin cu mine.

Am fost puţin dezamăgită pentru că deşi nu mă omor după preparatele franțuzești, mă aşteptam la un pic de stil. Însă preparatele luxemburgheze seamănă mult cu cele irlandeze, adică sunt rurale, sunt trei-patru ingrediente aruncate într-un ceaun, sunt dovada că Luxemburgul nu a fost bogat dintotdeauna şi că de fapt la bază sunt nişte agricultori care au depins de roadele pământului. În anii roditori se mânca bine, în anii mai puţin roditori se făcea foamea. 

Cum eu sunt atrasă de tot ce e rural şi țărănesc, ador poveștile luxemburghezilor bătrâni, ador să mă plimb prin satele tradiţionale, câte au mai rămas şi am crezut că, îmi va plăcea ce voi mânca.

Şi nu înţelegeţi greşit, erau bune, doar că erau total opuse gusturilor mele. Ar fi o nesimțire acum să critic, greșeala e la mine, pentru că niciodată nu mi-au plăcut combinațiile ce nu au ce căuta împreună, gen dulce cu sărat, raţă cu portocale, pui cu ananas şi alte nebunii. 

Cina a fost foarte faină, localul în care s-a ținut era decorat în alb, roşu şi albastru, culorile steagului luxemburghez, mâncarea era bună, berile erau luxemburgheze, atmosfera faină, o seară reușită!

Ce am mâncat, mă întrebați?
Primul fel a fost o supă tradiţională, "Bouneschlupp", un fel de tocănită cu fasole păstăi şi cu șuncă, dar în formă de supă adică cu multă apă. Şi avea gust de tocănită, deci era bună!

Al doilea fel a fost "Kniddel", un fel de găluștile ce la noi se găsesc în supă, cu brânză pe deasupra şi cu şuncă, iar cine voia putea să mai pună deasupra şi un fel de pastă de mere. Cu felul ăsta am avut cele mai mari probleme, în sensul că am lăsat cel mai mult în farfurie. Nici amestecul cu pastă de mere nu cred că a ajutat.

Al treilea fel, desertul, a fost gătit de familia unei colege. Au fost vreo 5 feluri de tartă cu mere. Am gustat doar vreo trei, dar erau bune. Asta în condițiile în care eu nu mănânc nimic cu mere. Bine aici m-am învăţat să mănânc şi să îmi placă orice tartă cu brânză, pentru că în România dacă nu avea ciocolată nu îmi plăcea nimic, deci cine ştie, poate mă apuc şi de tartele cu mere într-o zi :)

Fiecare fel a fost gândit şi executat de unul dintre colegi, iar la final am ajutat la strângerea mesei, iar gazdele au şi spălat vase. 

A fost o seară interesantă şi tradiţională şi m-am bucurat că am putut să ajung!

Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca