Dragilor,
am multe să le reproșez luxemburghezilor cu a lor universitate cu tot, însă totdeauna înainte de a deschide gura îmi aduc minte de unde vin. OK nu de unde vin direct, ci mai degrabă cine sunt. Nici vorbă în România de activități gratuite pentru studenți, pe vremea mea. Nici vorbă de cultivarea simțului estetic, de relaxare după orele interminabile de cursuri şi seminarii, nici vorbă de cursuri gratuite de limbi sau de artă, în toate formele ei. Poate a fost şi vina mea, pentru că eu una nu prea ştiu ce am făcut în studenție, în afară de a-mi urma ținta, nu îmi amintesc de distracții, nu am povești cu petreceri în cămin, nu spectacole de teatru amator, cum am auzit că au colegii mei. Aşa că la 35 de ani recuperez cum pot. Şi pentru mine asta a însemnat Campus Art.
Adică studenților de la Universitatea Luxemburg şi tuturor celor care lucrează acolo, le sunt oferite cursuri de artă gratuit. Tot ce trebuie e să se înscrie şi să vină cu mintea deschisă. Sunt cursuri de fotografie (pe care sper sa le prind la anu), de sculptură, de pictură, de artă din natură şi de ceramică.
Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu pagina de Fb. a blogului, dar probabil că v-aţi prins că eu am fost la ceramică. Am reuşit şi eu în al doilea semestru să ajung, pentru că de obicei cursurile sunt pe zile, ceramica e vineri, iar eu vinerile de obicei le am cam ocupate.
Trebuie să vă spun că eu admir de multă vreme oamenii care fac astfel de obiecte, însă eu nu mă credeam în stare. Ba chiar când colegele mele mi-au arătat ce au făcut, am rămas uimită de cât de talentate erau, însă tot nu am crezut că eu voi putea face ceva din pământ şi să fie şi funcțional. Bine acum nu vă imaginați că îmi iau cuptor şi mă apuc de modelat căni, dar e o activitate care am descoperit că mă relaxează şi mă bucură.
Totul începe cu bucata de lut pe care profesoara ne-a rugat să o strângem bine de tot în mână. Am luat şi eu o bucată de lut şi am strâns-o. A ieşit o formă ciudată, forma degetelor mele. Apoi ne-a învăţat cum să îi dăm o gaură şi ne-a rugat să scriem ce culoare am vrea să fie. Am înţeles că toate formele mâinilor noastre strânse pumn vor fi expuse cândva, undeva. Va fi interesant să le vedem şi să încercăm să le identificăm.
Apoi am luat o bucată niţel mai mare de pământ şi am început să o învârtim în mâini. Să facem un gogoloi de pământ. Apoi cu un deget să facem o gaură în mijlocul gogoloiului. Şi din gaura respectivă să modelăm un vas. Asta mi-a ieşit mie.
Apoi am luat o altă bucată de pământ, am bătut-o bine, să îi iasă aerele din cap şi am întins-o, întocmai ca aluatul. Eu chiar am folosit un sucitor, din ala clasic din lemn :) A ieşit o foaie mare de pământ. Din ea, eu am decupat cu un cerc mai multe cercuri mai mici.
Şi o altă bucată am întins-o pe o formă şi am făcut un vas pe care mai apoi am pus mai multe tehnici de decorare. Am folosit șabloane, i-am dat găuri, puteam folosi un fel de dantelă mai aspră. Am făcut ce ne-a trecut prin cap.
A urmat arderea. În total obiectele mele au suferit trei arderi, altele au suferit două. Aşa arată unul dintre cuptoarele de la universitate. E cel mic, mai e unul şi mai mare.
A doua oară m-am luat după
Andreea şi am modelat din mână o căniță. Şi tot la al doilea atelier am colorat obiectele modelate înainte.
Aici sunt primele obiecte terminate şi cănița şi cerceii care abia trecuseră de prima ardere.
Căniţa mai de aproape.
Se văd diferențele între căniţa abia modelată şi căniţa arsă deja o dată.
După ce le-am șlefuit şi dat cu un strat de ceva, obiectele au intrat la a doua ardere. Diferit de primele obiecte, care au fost arse doar de două ori.
Apoi am colorat şi cerceii şi căniţa şi aşa arată colorate, dar ne-arse.
Aşa arată atelierul. Era ultimul atelier din an şi ultimul din locația aceea pentru că aşa cum v-am mai spus de anul viitor Universitatea Luxemburg şi cu toate ale ei se mută într-o nouă locație.
Din nou căniţa şi cerceii şi nişte borcane cu culori. Nu ştiu sigur dacă sunt culorile folosite de mine, dar erau pe o masă unde m-am trezit eu să fac poze.
După a treia ardere am fost să îmi iau obiectele. La Campus Art obiectele se pot şi dona, dar nu m-am îndurat. Deşi nu ştiu dacă voi folosi vreodată căniţa, pentru că a fost gândită pentru Alin, că el bea cafea în căni mai mici, dar undeva s-a micșorat. Aşa că acum e bună la pus laptele în cafea, dacă vreau să fiu fansy şi să nu îmi pun laptele direct din sticlă în cafea. Da cine ştie...
Şi poza asta aţi mai văzut-o probabil. Obiectele deja ajunseseră la mine în curte şi le-am fotografiat pe o bordură.
Dacă vă întrebați şi primele obiecte şi-au găsit rostul. Stau acum pline cu bucăţi din lemn parfumat pe pervazul din dormitor şi din sufragerie.
Şi ei sunt cerceii. Cam grei mi se par, dar am să îi port măcar o dată. M-am cam dezobişnuit de purtat cercei mari, dar am să mă reapuc şi ce mai bună ocazie decât să port cerceii făcuţi de mine?
Raluca
