Dragilor,tot "concediul" m-am gândit la cum sa scriu acest text, ce formă să îi dau, ce să scriu, de fapt. Am multe chestii în minte şi toate se cer scoase, însă nu toate sunt frumoase, aşa că am decis să vă vorbesc despre România mea. România pe care am experimentat-o şi redescoperit-o timp de aproape două săptămâni. Da probabil că nu mai e treaba mea să scriu acest text, însă cineva trebuie să îl scrie.
Am să încep cu lucrurile negative ca să le terminăm repede şi să ne bucurăm de ce avem frumos.
Negativ în primul rând sunt drumurile. Venită de aici unde 50 de km se fac într-o jumătate de oră, iar distanțe de 400 de km nu mai sperie pe nimeni, să faci 12 km într-o oră jumătate pe o șosea goală mi se pare o mizerie. Mi se pare că cineva trebuie să plătească. Vorbesc de drumul spre Plaiul Foii din Zărnești. Bine am văzut maşini care mergeau cu viteză pe acolo nu toate erau Logan sau de teren, însă noi pe maşină (chiar şi închiriată) am plătit bani pe care nu am vrea să îi aruncam pe fereastră. Aşa că cu ocolit gropi, cu adevărate strategii de cum să abordăm un pietroi mai mare sau o groapă, noi am făcut 12 km întro oră şi un pic spre o oră şi jumătate. E drept că la capătul drumului cabana Plaiul Foii şi tot ce mai e acolo e mirific, e din altă lume, însă drumul e sub orice critică. Nu mă prind de ce proprietarii de pensiuni nu pun presiune pe autorități să le refacă drumul, iar temerea că zona ar putea deveni a doua Valea Prahovei dacă drumul se reabilitează e pur și simplu o prostie. Gherţoii şi maneliștii se duc pe Valea Prahovei pentru că acolo găsesc ce caută. Da probabil vor ajunge o dată în Piatra Craiului, vor vedea că nu e pe bază de burți scoase din maieu, de grătare sfârâind şi peturi azvârlite pe te miri unde şi vor pleca. Însă starea drumului ține departe şi pe cei pasionați de natură şi frumos, pe cei care ar fi interesați de un peisaj frumos, de aer curat, pe oamenii civilizați. Şi nu e singurul exemplu. De la Făgăraş la Rupea e la fel, de la Galaţi la Vaslui e la fel. Drumuri nu proaste, foarte proaste. Mi se pare o adevărată crimă. Alături de apă potabilă şi vc în casă, drumuri bune sunt nu o necesitate, un bun natural, de care cei de pe aici se bucură fără probleme. Sunt lucruri de bun simţ.
Alt lucru negativ, politica. O prietenă bună m-a sfătuit să nu vorbesc de politică şi religie în România pentru că acolo toţi sunt experţi şi televiziunile au spălat la propriu creiere. Credeți că am ascultat-o? Am încercat, dar am fost atrasă în astfel de discuţii şi m-am supărat groaznic când oameni apropiaţi ne-au urlat că nu mai suntem cetăţeni români şi că nu mai avem nici un drept. Şi eu mă uit la Antena 3 şi îl ascult pe Mircea Badea, dar de aia avem creiere, ca să judecăm, să trecem prin filtrul personal ce auzim acolo. Nu suntem în stare, căutăm şi partea cealalătă, gen Realitatea sau care or mai fi, şi vedem ce zic şi ceilalţi. Am fost şocată să îl aud pe Mircea Badea vorbind din gura unor apropiaţi, la punct şi virgulă, fără să realizeze că ne jignesc, că ne supărăm. Încrâncenarea asta e extrem de periculoasă şi ne va duce de râpă. Acu nu vă închipuiţi că respectivii au ajuns măcar la vot sau că au fost cumva pro-activi în vreo campanie electorală. Nu, însă datul cu meliţa e ușor şi le e simplu. Hai că m-am enervat!
Şi apropo de bârfe. Frate mari bârfitori mai sunt românii! Am colege din Balcani şi toate îmi spun că şi grecii sunt bârfitori şi bulgarii şi turcii şi chiar şi ucrainienii (știu ca Ucraina nu e in Balcani), însă noi cred că i-am întrecut. Ca să nu mai alimentez bârfele transmit şi pe această cale că suntem bine, că eu am serviciu, că am şi salariu, că suntem sănătoși şi frumoși. Întrebări legate de serviciu, de salariu, de viaţa privată mi se par o mizerie. Şi nu ar fi nimic, dacă ar rămâne acolo, dar nu. Întrebările duc la interpretări, la dus vorba mai departe, la bârfă. Ne roade dacă cel de lângă o duce bine. Se vedea frustrarea pe faţa unora când le spuneam că o ducem bine. Nu ne scăldăm în bani, dar trăim decent. Ei nu. Ştiu ei mai bine câţi bani avem noi, ce facem cu ei, cum de ne permitem atâtea călătorii că pare că o frecăm prin Luxemburg. Nu dragilor, muncim. De la 9 la 7 câteodată şi mai târziu, însă pentru că muncim, timpul liber este extrem de prețios şi nu îl petrecem la TV, ne distrăm, încercăm mâncăruri noi, vizităm, călătorim, ca doar de aia stăm în centrul Europei. Şi nu mă laud şi nu vreau să par superioară, dar dacă am învăţat ceva aici am învăţat asta, că viaţa trebuie trăită, că trebuie să faci ce îţi place, că dacă vrei să călătorești nu ai nevoie de mii de euro ci doar de voie bună, o sticlă cu apă şi un sanviş. Numai din Iaşi câte călătorii aş fi făcut dacă ne permitea timpul. Călătorii ce nu durează mult şi nu costă mult. O zi în natură la Cucuteni sau Cotnari, o vizită la Piatra Neamţ sau Suceava. Sunt excursii ce se pot face într-o zi şi sunt la îndemâna tuturor. Nu mai zic de Bucureşti care e aproape şi de mare şi de munte.
Apoi mirajul străinătății tot nu s-a spulberat. Acum, dacă citiți de ceva timp acest blog, ştiţi că noi nu am plecat din motive de bani, de neajunsuri ci ne-am urmat serviciul, cariera dacă vreţi să o numiți aşa. Şi DA, aici am făcut performanță şi am evoluat, însă totul cu mari, foarte mari sacrificii. Nu era loc pe unde să mergem unde să nu fim luaţi la întrebări şi să ni se mărturisească că lumea vrea să plece. Dragilor, plecați că nu vă ține nimeni, însă una e să fii turist în străinătate, să vezi o anume faţă şi alta e să trăiești acolo. Am promis şi noi că vom ajuta cum se poate, dacă hotărârea e una de neclintit, însă părerea mea, dacă aveți familia aproape (atât de aproape încât vă îngrijeşte copii şi vă face mâncare caldă), dacă aveţi amândoi servicii, dacă aveţi prieteni şi o viaţă socială, dacă mai aveţi şi casa voastră şi eventual un credit, nu aveţi de ce să plecați. Viața din străinătate nu e cu nimic mai presus. Nu avem nimic în plus, ba din contră, avem multe lipsuri. Şi să o iei de la 0 nu e uşor niciodată. Pentru că DA, dragilor, o iei de la 0. Dacă nu vă închipuiți ce e 0, atunci daţi-vă demisia, vindeți casa, nu luați legătura cu prietenii şi familia, vindeți tot ce aveţi în casă şi abia atunci aţi ajuns la 0. Da, bunurile materiale se fac repede şi dacă aveţi o calificare la modă şi un job se găsește repede, însă familia, prietenii... Ştiţi ce greu îţi faci prieteni în străinătate? Nu prieteni de ieşit o dată la o cină, nu prieteni de un grătar, prieteni care să îţi intre în casă, care să te ajute şi să te asculte când te plângi. Şi apoi limba. Vai cât îi compătimesc pe cei din cupluri mixte. Să nu îţi poţi vorbi tu limba în casă mi se pare groaznic. Cum să îi spun celui de lângă mine că îl iubesc în alt limbă? Cum să ne certăm mai duios şi mai frumos decât în română? Cum să ne facem planuri şi să ne povestim ce facem la serviciu? Mi se pare un efort maxim de care m-a ferit Dumnezeu.
Cam astea sunt părțile negative. Însă vă garantez că pozitive sunt mult mai multe. Am cunoscut în astea două săptămâni oameni aşa de faini, ne-am revăzut prietenii, am aflat că se poate să trăieşti frumos chiar şi în România. Mă încântă curentul ăsta tradiţional care a cuprins România în ultima vreme. Am încercat toate produsele tradiţionale marketate în acest fel în supermarketuri. Visul meu a fost să merg într-un supermarket, să merg printre rafturi şi să pun în coș tot ce mi-a fost dor şi poftă în ultimii 5 ani. Şi aşa am făcut. Caşcavalul afumat împletit a fost primul, apoi prăjiturile de la cofetărie, dulceţuri de nuci verzi sau de cireşe amare, iaurt-uri şi lapte bătut, toată gama Rom, pufarini, pufuleţi, halva, nuga, bomboane bucuria, bere Moldovenească, muștar Românesc, apoi am mâncat ciorbă rădăuţeană, bulz, sarmale, salată de vinete, cârnăciori şi mici. Am încercat mici în toate variantele şi chiar dacă mi-a fost extrem de rău de la carnea de oaie, i-am încercat şi pe cei cu carne de oaie. Cred că în România mai mult am mâncat decât am făcut orice altceva.
Apoi, m-am bucurat că lumea poartă ii, că au început să se găsească ii, chiar dacă nu sunt foarte reușite. M-am bucurat că iile au devenit accesibile ca preț şi că se găsesc peste tot de la tonete, la artizanate, magazine de suveniruri, anticariate şi până la mall-uri şi supermarketuri. Chiar la Carrefour era o promoție ceva cu steaguri şi obiecte în trei culori. Mi s-a părut fantastic! Şi nu mi se pare că îi copiem pe americani deloc şi chiar dacă i-am copia, e bine să împrumutăm şi ce e bun de la alte nații, nu doar ce e rău.Un alt lucru pozitiv sunt câinii maidanezi sau mai bine zis lipsa lor. Nu am fost de acord cu metodele barbare prin care au fost eliminați, însă sper că unii au fost eliminați şi pe carea normală, adică castrări şi închiderea în padocuri şi adopția. M-am bucurat când am văzut mulţi câini maidanezi în lesă la plimbare prin parc. M-am bucurat că pe drumurile naţionale nu am mai văzut atâtea leșuri ca în alţi ani. M-am bucurat că la mine la bloc câinii vagabonzi erau închiși pe timpul nopții, hrăniți şi mângâiaţi, de parcă erau câinii comunității. Toți castrați şi cuminți. Unii bătrâni de când stăteam eu în Iaşi, alții mai tineri, însă nu i-am văzut în stradă, nu deranjau pe nimeni. Şi parcă şi atitudinea oamenilor faţă de ei s-a schimbat. Când nu mai sunt haite întregi, parcă unul-doi pe lângă bloc îşi pot trăi viaţa liniștit.
În schimb cărţile sunt scumpe şi aş zice eu, proaste. Am fost în Cărtureşti Carousel în Bucureşti şi pe lângă că e prost amenajat şi nu găsești ceva decât dacă întrebi, cărţi la peste 40 de lei mi se par mult. Bine 40 de lei nu sunt nici măcar 10 euro, dar pentru un român 40 de lei e mult şi nu oricine îşi permite un reader de cărţi electronice gratuite şi ce e tragic nu oricine îşi permite cărţi. Nu am fost eu un fan mare al cititului cât am fost copil, dar am auzit discuții pe care nu le mai auzisem de prin şcoală, cu lecturi suplimentare de vacanță care fie nu se găsesc fie sunt foarte scumpe. Apoi la Muzeul Satului am găsit o expoziţie de ii şi am intrat în vorbă cu cea care o păzea. Am aflat că Ministerul Culturii le-a alocat prea puțini bani, că salariile sunt mici şi că în condițiile în care se trage de fiecare bănuț, nu îţi permiți să fii creativ, să gândești expoziții şi apoi să le faci itinerante, să se bucure şi românii din străinătate de ele. Asta mi se pare iarăşi o crimă. Dacă nu se investește în învățământ şi în cultură, în ce mama dracu se investește? Profesori care fac naveta 2 ore să participe la BAC şi sunt plătiţi cu doi lei, salarii mici, mită, lucruri făcute de mântuială. E tragic! Iar m-am enervat! Spirit balcanic, ce vreți! :)
Să revenim la lucrurile pozitive. Se construiește, se reface şi se recondiționează. Asta e semn că bani sunt şi că lucrurile merg într-o direcție. M-am plimbat într-o sâmbătă dimineaţă prin Centrul Vechi din Bucureşti şi e o plăcere. Cu cafeaua în mână am admirat vitrine, am făcut poze. M-a încântat numărul mare de străini. La orice terasă se auzeau toate limbile pământului şi nu mă refer acum doar la Bucureşti. În schimb serviciile mi se par de tot rahatul. Chelneri preocupați de rezervări mai mult decât de clienții care le stăteau deja la masă, cozi la ghișee de două ori într-o zi, o dată pentru luat bon de ordine şi apoi pentru predat acte. Discriminare de toate felurile. Oameni răi şi ciudoşi. Fac ce fac şi iar o dau în lucruri rele...În schimb, am găsit magazinaşe faine, afaceri familiale prospere, pensiuni frumoase cum nu am eu acasă, locuri curate, oameni frumoși. M-am simţit aşa de bine şi ne-am reîncărcat pentru alţi 5 ani. Am râs alături de prieteni vechi şi dragi de ne dureau burțile, am mers pe marginea drumului cu lanterna, am fost la foc de tabără, am ajuns la munte, am vizitat castele şi cetăți, am văzut Dunărea. Asta e România mea şi faptul că am găsit-o tot acolo în ciuda neajunsurilor de care am vorbit la început, m-a făcut să nu îmi pierd speranța.
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
No comments:
Post a Comment