Translate

August 10, 2015

Franţa - O zi în Colmar, Alsacia

Dragilor,

aşa cum ştiţi de pe fb. am fost în Colmar, în Alsacia. Nu ştiu dacă vă mai amintiți ce entuziasmată am venit din Alsacia data trecută, deci când s-a arătat oportunitatea să ne întoarcem am răspuns DA cu două guri. Alsacia cred că e singura regiune din Franţa care chiar e pe placul meu, pe inima mea, nu m-aş muta acolo, dar pentru că suntem relativ aproape o vizitez cu fiecare ocazie. Însă de această dată nu am mai ajuns în Strasbourg ci fix în Colmar, iar pentru o zi ne-am pierdut pe străduțele Colmarului şi i-am descoperit fiecare colțișor. Şi trebuie să vă spun că e diferit de Colmarul iarna, e plin de flori şi de verdeață şi e o atmosferă aşa de faină să stai la o terasă şi să privești agitația din stradă. Din când în când astfel de zile sunt binevenite. 
Desigur eu eram cu ochii pe sus după firmele micilor magazinaşe sau după vreo fațadă mai interesantă. Nu mai spun de câte ori era să cad în nas pentru că eu mă uitam în sus. 
Nu aş şti să vă explic pe unde am fost. 
Ştiu că am parcat la primărie şi apoi am mers pe străduţe până la catedrală şi apoi la mica Veneţie şi înapoi spre primărie, însă nu vă pot spune străzi sau locuri, le veţi descoperi singuri odată ajunşi în Colmar.
O piaţă oarecum centrală 
Stilul ăsta cu bârne din lemn mă va încânta totdeauna 
Se putea să nu îmi port eu iile în Colmar? Am ajuns la performanța ca în 2 zile să port 4 ii. Am multe şi toate se cer scoase în lume. Această poză este urmarea unui shooting cu schimbat ii în centrul Colmarului
Aceasta ar fi Mica Veneţie, bine acum peste tot pe aici unde sunt canale, poc şi denumirea de Veneţia. Mie mi s-a părut că seamănă cu oraşele olandeze, ce sună rău Micul Amsterdam? 
Clădirea cu roşu este o piaţă acoperită unde am mâncat cel mai bun covrig cu sare din Alsacia. 
Piaţa Acoperită 
Noi doi 
Pe acest pod unde ne-am oprit să facem poze am întâlnit alţi români cu care am schimbat o vorbă. Chiar e plin de români în Alsacia. 
Mi-a plăcut cadrul acesta. Trebuie să revenim în Colmar să ne plimbăm cu bărcuța. 
Acoperișurile de acest gen mi-au amintit de bisericile lui Ştefan cel Mare 
O casă faimoasă ce apare în toate vederile cu Colmarul. Se putea să nu o prind şi eu în poză? 
Mi-a plăcut faţada acestei case şi combinația de culori că am pozat-o de fiecare dată când am trecut pe lângă ea şi e şi în pozele făcute iarna. 
Dacă v-a plăcut, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

No comments: