Ce e mai bun va să vină! Un An Nou Fericit, dragilor!

Dragilor,
e timpul bilanțurilor și al promisiunilor și urărilor de an nou. Eu vă doresc să intrați în cel mai bun an din viața voastră!
Chiar dacă plin de lacrimi și suferință 2015 a fost un an bun și uite că am ajuns la sfârșitul lui tot în trei. Alți trei. Nu v-am povestit nimic despre Paris pentru că deși a fost superbă excursia, a fost una plină de amintiri. La Paris a fost ultima noastră excursie înainte să aflăm de boala Deei. Însă am certitudinea acum că Dea e bine și că se bucură pentru noi și o acceptă pe Luna. Le-am visat pe amândouă plimbându-se pe stradă chiar în Noaptea de Crăciun. Nici nu vă pot descrie ce zâmbet aveam dimineață!
Așa că nu avem motive să privim în urmă ci doar să ne bucurăm de ce va să vie. De la 2016 îmi doresc sănătate pentru toată lumea și suficient timp cât să fac tot ce mi-am propus. Și dacă din când în când mai ajung și scriu și un rând sau două pe blog, va fi mare lucru.

Un An Nou Fericit! Multă sănătate, multe bucurii și împliniri, vă doresc! Petrecere frumoasă de Revelion!

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Craciun fericit, dragilor!

Va doresc tuturor un Craciun cel putin la fel de fericit pe cat l-am avut eu. Ai mei au venit la noi, Alin mi-a facut o super surpriza, mergem la Disneyland de Craciun, dar si la Atelierul lui Brancusi, am fost anuntata ca am castigat o bursa pentru jurnalisti de la Parlamentul European, interviurile pentru lucrarea de master merg struna si suntem cu totii sanatosi. Mi-as mai putea dori ceva? Nu cred.
Nu ma invidiati, ca mult am mai asteptat sa rasara soarele si pe strada mea, iar anul asta desi se termina bine, a fost unul tare pacatos pentru noi, plin de plansete si depresii.
De aceea va doresc ca toate sa vi se indeplineasca, sa fiti fericiti si impliniti!
Craciun Fericit!

Cadou de Moș Nicolae

Știu că ași fost cuminți și v-ați spălat pe dinți, așa că Moș Nicolae v-a lăsat la mine un mic cadou :)

Noi avem și dovada că am fost taaaaaare cuminti :)

Raluca

Belval - Expoziție de artă - Școala la noi și școala la alții

Dragilor,
am multi prieteni care au plecat din România pentru copii lor. Nu cred că trebuie să vă amintesc eu cum arată învățământul în România. Nici nu îmi propun să îl critic, pentru că până una alta, eu sunt un produs al acelui tip de învățământ, dar pot să fac comparații. Tot zic că voi scrie despre masterul meu și nu mai apuc, însă deși mai au multe de învățat până să ajungă o universitate cu adevărat de top, luxemburghezii sunt pe linia cea bună.
Însă nu despre învățământul universitar vreau să vă vorbesc azi, ci despre o expoziție, ce se află la parterul universității. V-am mai spus că universitatea s-a mutat într-o zonă a tării cu adevărat industrială, s-a mutat practic în câmp. Și e o grămadă de muncă să transformi un bloc de 20 de etaje într-un campus. Însă ei fac bine ceea ce fac, iar un fel de a promova universitatea și noua clădire este aducerea de proiecte de artă în acel loc.
Acum o lună a fost o expoziție de fotografie, iar acum e o expoziție cu lucrările copiilor din mai multe școli luxemburgheze cu tema Europa. Poate știți deja că Luxemburgul deține încă președinția Consiliului European așa că lucrurile se leagă.
Până să vă prezint viziunea copiilor asupra Europei, trebuie să spun două vorbe despre expoziția în sine, iar primul lucru e că se vede că lumea are bani. De la materialele de promovare ale expoziției, ce includ un pliant și un dvd distribuite gratuit, și până la materialele folosite de copii, ceramică, lemne, piese de mobilier, toate indică faptul că banii nu au fost o problemă atunci când s-a născut ideea acestei expoziții. Exista și un site unde sunt explicate lucrările și unde sunt mici filmulețe cu cei care au făcut lucrările.
Nu știu cum mai e acum la școlile din România, dar pe vremea mea fondul clasei era regulă, dar in afara de perdele și mochetă și câte ceva pentru a decora clasa, nu stiu sincer la ce folosea acel fond. Însă dacă voiai sa faci un proiect special aduceai de acasă. Îmi amintesc cum în clasele primare a stat mama o noapte întreagă și a decupat brăduți pentru un proiect la școală.

Revenind la expoziție, însă, ce mi-a atras atenția au fost numele românești, pentru că la aceste lucrări au participat și români, atât copii cât și profesori. Și în plus, mi-a plăcut modul în care au reprezentat copii România.

Roll-up-ul expoziției. Nu vreau să vă amintesc ce am aflat în vară despre expoziția de ii de la Muzeul Satului, când cea care avea grijă se plângea de salarii mici și fonduri puține pentru cultură. Aici nu vorbim de expoziția unui muzeu, ci de un proiect în școală. Poate ar fi cazul să vedeți muzeele de aici, atunci poate veți înțelege ce înseamnă că ”banii nu sunt o problemă”.

România

Pomul națiunilor

We care, we share

Această lucrare mi-a ajuns la inimă. Cred că deja am postat-o pe facebook. România văzută ca celebrul tablou ”La blouse Roumaine” de Henri Matisse 

Aici e toată lucrarea

Așa e reprezentat Luxemburgul, cu Doamna Aurită, cu Melusina și Fortul

O altă reprezentare a României

Aici e toată lucrarea

În 2009 am fost impresionată că la Muzeul Britanic puteai să atingi unele exponate. Acum am văzut și în marile muzee, vizitatorii sunt invitați să interacționeze cu lucrările. Arta e cumva fluidă și în continuă schimbare. Așa și la această expoziție unde un exponat te invita să pictezi păsări. Am pictat și eu una :)

Un alt exponat interactiv e acesta cu cărămizi. Prima expoziție de acest gen am văzut-o în 2010 la Praga.

Europa din lână bătucită, o tehnică nu foarte la îndemâna oricui.

Eu citind pliantul expoziției.

Mă întorc la prietenii mei care au luat totul de la 0 doar pentru copiii lor, ca aceștia să aibă posibilitatea unei lumi mai bune. Cred că au tras lozul câștigător. Atunci când vine vorba de noua generație, parcă nu îți poți permite să ”întinzi pelteaua”. 

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

La multi ani, România, oriunde te-ai afla!

Dragilor,

nu am mai scris de ceva vreme și nu pentru că nu aș fi găsit timp (pentru că se găsește timp pentru ceva ce îți place), ci pentru că nici un subiect nu mi s-a părut demn de a ajunge pe blog.
În mare sunt bine, pe ultima sută de metri cu masterul, încerc să scriu teza, caut subiecți, îmi fac timp pentru programul lor încărcat...din astea.
Ce e cu titlul? Ei bine, de când sunt aici, mi-am dat seama că România e în noi și fiecare are propria versiune despre cum e România. De fapt aș putea să pun pariu că dacă întrebați 10 români din toate categoriile de vârstă, din toate păturile sociale, din străinătate, de la oraș sau de la țară, veți avea 10 versiuni a ce e de fapt România.
România, pe lângă că e o țară, e un concept a cărui definiție o formulează fiecare în funcție de trăirile și experiențele personale și nu e o definiție fixă, ea poate suferi modificări în funcție de aceleași trăiri și experiențe.
Noi ăștia care nu ne dăm cu capul de impozite, birocrație, corupție și nepăsare, avem o versiune mai romanțată a României, o versiune după care tânjim, pe care am vrea să o aducem aici, dar care din păcate rămâne doar o utopie. 
Cei care au plecat fără să se uite înapoi au o versiune mai urâtă a ce e România. Ei vor vedea totdeauna răul înainte, vor critica și se vor extrage din categoria românilor cu prima ocazie întâlnită.
Cei care au păstrat legăturile cu România, o văd ca pe tărâmul făgăduinței, ca pe locul unde tânjesc totdeauna să se întoarcă, ca pe un ”acasă”.
Tot de când am plecat am avut ocazia să observ părerile străinilor despre ce e România. În Irlanda, trebuie să spun, România era ca un fel de soră, irlandezii vedeau mai degrabă asemănările dintre noi și nu deosebirile. Irlandezii încercau, pe cât posibil, să integreze românii, vorbeau deschis despre ce știau despre România și cereau știri noi și proaspete.
Aici problema e un pic diferită. Aici, deși aici e un concept atât de larg, aici au ajuns și alt tip de români și pot spune fără să mă înșel că și acei ”români buni” care au ajuns aici nu pictează tocmai un tablou colorat. Prin ”români buni” mă refer la cei care au venit la muncă cinstită, nu la furtișaguri. Ei bine, aici, românii buni spun cam cu jumătate de gură că sunt români, deși vorbesc româna cu prima ocazie. Aici, românii buni, cel mai adesea au uitat de unde au plecat, sunt ocupați să își cheltuie salariile astronomice, comparativ cu cele din România, și au uitat de legăturile de bază care nu necesită bani ci necesită doar onestitate. Pe scurt au uitat că un telefon dat la timpul potrivit face de o mie de ori mai mult decât un cadou scump oferit pentru că ”trebuie”.
Nu îi judec. Nu am de ce. Poate și eu sunt unul dintre ei, însă m-am îndepărtat de subiect. 
Azi am vorbit cu o persoană foarte de treabă. Ne vedeam pentru prima dată și mi-am dat seama că și-a făcut temele. Știa că sunt româncă, mi-a povestit de alți români pe care îi mai cunoaște, conversații tipice pentru cei de aici. Însă la un moment dat a venit vorba de limba română, pe care persoana cu care vorbeam o confunda grav cu maghiara. Am corectat-o cu zâmbetul pe buze, ne-am continuat conversația ca la un moment dat să revină și să întrebe, pentru a se asigura că înțelesese corect: ”deci românii și ungurii nu vorbesc aceeași limbă?”. Am rămas șocată. De unde atâta ignoranță? Chiar dacă nu ai învățat la geografie că România și Ungaria sunt două țări din UE, cum să presupui ca două țări din ”Europa de Est” au aceeași limbă, care probabil se vorbește în toată Europa de Est?
Am lămurit problema folosind Google, nu am intrat în detalii de genul Ținutul Secuiesc și altele asemenea, că o încurcam prea tare, însă mi-a lăsat un gust amar.
Aproape mai amar decât atunci când am fost întrebată dacă ”România vine de la roma population”. Și atunci cu un calm, de care nu mă credeam capabilă și de care probabil nu eram capabilă când am plecat din România, am explicat frumos cu ajutorul lui Google. Și am părut că nu m-am supărat.
Așa că vedeți voi, ne definim România în fiecare zi și în funcție de fiecare persoană cu care interacționăm. De mult nu mai am pretenția ca cei de aici să știe de București și nu Budapesta, dar asta e o greșeală atât de mică...
Pentru mine România e unică și abia când am ajuns aici am descoperit cât de multe îi datorez. De la faptul că vorbesc cursiv o limbă pe care cei care o învață acum o găsesc dificilă, datorită faptului că m-am format în acea limbă am învățat cu ușurință Italiana și Spaniola și un pic mai greu Franceza, și până la faptul că cei mai buni oameni pe care îi numesc prieteni sunt români, părinții mei sunt români, fără să mai pun că România este o țară superbă, o țară cu de toate, o țară care va ajunge unde vrem noi să ajungă. Poate nu acum, dar va ajunge. Sunt româncă pentru că altceva nu aș putea fi și definesc România în funcție de ceea ce sunt. Desigur cetățeniile se adună sau se schimbă, casele se adună sau se schimbă, joburile se schimbă, dar pentru că mă leagă atât de multe fire lăuntrice de România, nu pot fi decât româncă.
Azi nu voi sărbători. Job până la 18, cumpărături pană la 20, teza de master până la 1 sau poate 2, însă în week-end sper să mă liniștesc și să coacem niște sarmale :)
La multi ani, România, oriunde te-ai afla!
Raluca