Arlonia - Nevoia de a te conecta cu trecutul

În trecut, în România agrară, omul era mult mai atent la semnele vremii. De la el avem noi povestea cu ursul care iese din bârlog, se duce la balta și dacă o găsește înghețată se întoarce înapoi la hibernat și asta înseamnă că iarna va fi mai lungă. Mult mai cunoscutul lui vecin, cârtița americana Phil are și o sărbătoare ce ii e dedicată, numai ca Phil își vede umbra sau ceva de genul ăsta.

Eu recunosc, nu am multe legături cu credințele vechi, însă asta cu păsările e adevărată totdeauna. Poate și pentru că îmi e frică de ele, le acord mai multă atenție...habar nu am.

Ideea e că atunci când ciorile se învârt în cercuri, va ploua sau va ninge, în funcție de anotimp, iar când păsările călătoare se întorc, înseamna că Primăvara e aproape.

E drept ca în ultimii ani, încălzirea asta globală le-a cam dat și pe ele peste cap, dar în mare au dreptate. Așa că azi m-am bucurat ca un copil când le-am auzit. Dacă dați play la video veți auzi și voi că sunt puțin gălăgioase.

Pe aici se așteaptă Paștele (care anul ăsta pica prin martie pentru catolici), sâmbătă ardem iarna la focuri, a început deja sezonul carnavalurilor, deci așteptăm și vremea asta rea și umedă și rece să se alinieze și că nu ne dezamăgească.

Îmi plac locurile unde vechile obiceiuri încă se mai păstrează. Nu știu dacă la noi e la fel, poate doar la sate.

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca

Românii nu știu să bea cafea! Ce prostie!

Am citit ieri un articol pe Adevărul și m-am umplut de spume. Titlul este: În lipsa cultului pentru cafea, românii beau o zeamă lungă cu lapte: ”Nu e nici gustoasă, nici sănătoasă”. Asta spune un tânăr barista, care e definit ca ”specialist in arta cafelei”. Nu mai spun că în articol distincția dintre barista și barman nu există și că cele două noțiuni sunt similare, însă voiam să atrag atenția următorului lucru: în articol românii sunt terfeliți că nu beau espresso, că nu știu ce se face cu apa care se servește o dată cu espresso și că în general românii nu au ”cultul cafelei”. Și întrebarea mea e de ce l-ar avea?
Crește la noi cafeaua pe garduri, o culegem, o prăjim, o măcinăm și o bem? Nu cred.
Acum sincer dacă vă spun cafea la ce vă gândiți prima și prima dată? Eu mă gândesc la cafeaua la ibric, la cafeaua la nisip și la cafeaua turcească. Și e drept și turcii beau o cafea mică, asemănătoare ca dimensiuni cu espresso, însă nu trebuie să uităm că România a fost o țară închisă câteva zeci de ani.
Așa că luați cafeaua turcească, la ibric și treceți-o prin comunism. Ce amintiri vă vin? Când venea vecina la cafea, nu?
Pentru mai tinerii mei cititori, în acele vremuri legăturile cu vecinii erau mai strânse decât acum. În fine, să spunem, că venea o prietenă la cafea. Doar nu avea să stea 5 minute să soarbă un espresso și să fugă, nu?
Așa că lungirea asta a cafelei, atât de criticată în articol, e pur românească. Românii au adaptat un obicei obținut, probabil, de la turci, și l-au românizat. Și ce e rău în asta?
Cred de fapt că asta e cea mai bună caracteristică a românului: adaptabilitatea. Altfel cum am fi trăit noi și sub turci și sub ruși și în comunism și în democrație, bombardați de zeci și sute de surse de informație, dar am rămas aceiași? Ne-am adaptat.
Și probabil diluarea cafelei cu lapte a venit după revoluție, când peste noi au venit consumerismul și marile branduri aducătoare de bunătăți.
Așa că de ce să ne criticăm, să încercăm să introducem cu forța niște produse ce nu ne sunt familiare, tradiționale și nu facem noi din influențele de afară, ceva al nostru.
Aștept prima cafenea în care să ai un discount dacă vii cu vecina! Asta e românesc, asta ar trebui să promovăm, nu să îl pierdem.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Dacă cumva vă întrebați și eu sunt unul dintre românii care beau cafeaua incorect. Eu beau o cană mare cu cafea, diluată puțin cu lapte și fără zahăr. Când ajung în România sau când am o ciocolată Poiana, îmi beau cafeaua cu un cubuleț de ciocolată Poiana. Și știți ce? Îmi aduc aminte de zilele în care stăteam la cafea cu prietena mea și vorbeam cât în lună și în stele. Sincer, nu am nici o amintire în jurul unui espresso :)

Iile Românești sunt unice!

Dragilor,

când vorbești despre ii în România e cumva simplu. Românii au aceste noțiuni ascunse, uitate de mentalul colectiv, iar când cineva vorbește despre ii de fapt ne reamintește ce știam deja. Nu ar avea nici un sens să se dovedească in România de ce o ie românească este unică.
Însă vedeți voi, într-un spațiu multicultural precum Luxemburgul, unde au ajuns nu doar români ci și alți vecini, e dificil să explici de ce o bluză românească nu e la fel cu una din Ucraina, de ce bluzele românești din Moldova diferă de cele din Transilvania și tot așa.
Și cum eu cam vorbesc despre bluzele românești și le mai și port, sunt întrebată și trebuie să clarific. Așa a trebuit să mă documentez care e treaba cu bluzele din Ucraina sau cu cele din Bulgaria sau Ungaria. Pentru că portul popular ține de granițele geografice doar într-o mică măsură. O dovadă este steluța cu 8 colțuri ce este prezentă din țările arabe până in Scandinavia, ba acolo a și devenit principal motiv, iar acum noi europenii dacă vedem o steluță cu opt colțuri automat ne gândim la modelele scandinave. 
Totuși am învățat să explic unui neinițiat de ce o bluză românească e diferită de una bulgărească, dar cred că acum e dificil de explicat de ce o ie românească e unică.
Da, explicația că tot ce e făcut de mână și nu de mașină e unic, merge până la un punct. Însă iile românești sunt unice și dincolo de acest punct. Și am găsit dovada perfectă.
Acum doi ani mi-am cumpărat o ie, pe care ați văzut-o în diferite ocazii, cea mai importantă fiind la Ziua Iei din 2015. Însă nu aș fi eu dacă nu aș fi constant interesată de acest domeniu și nu aș urmări îndeaproape ce postează cei care vând ii. Așa am descoperit pe la mijlocul anului trecut, la vânzare, o ie, de această dată și cu poale, care avea același model cu ia mea. Apoi acum o săptămână am descoperit o nouă ie cu același model.
Însă vedeți voi, modelul e același, cusătura e însă diferită. Modelele existente se compun și se recompun la infinit, mâna care le lucrează nu e aceeași, iar mintea care le interpretează e diferită. Româncele aveau acces la puține modele, iar posibilitatea de a avea o bluză unică, ținea de imaginația fiecăreia. Așa se face că același model a fost cusut și interpretat în trei moduri diferite, unice.
Nu e un model foarte răspândit. Și dacă aș încerca să îl interpretez nu aș reuși pe de-a-ntregul, așa că vă las să îl admirați și să vă minunați de măiestria femeilor care l-au cusut.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Cele două modele nu mai sunt disponibile la vânzare și mi-au fost furnizate cu foarte multă amabilitate de vânzători. Dacă vreți să vă procurați o ie veche, am câteva surse care v-ar putea interesa. Vă aștept la comentarii!

Belgia - Am devenit dependentă de pâinea feliată

Am devenit dependenta de pâinea faliată! De obicei nu prea mănânc pâine, dar am descoperit una neagra, cu semințe, care prăjita merge perfect cu hummus. Nici asta nu mănânc zilnic, dar când mă apucă să fac hummus am un întreg ritual, însă musai cu pâine faliată. Pe aici, chiar și în supermarket, au niște mașini care îți feliază pâinea. Am învățat cu greu să le folosesc, dar acum nici nu mă mai chinui. Însă ieri am cumpărat pâinea mea preferată (neagră, cu semințe) am făcut hummus și oroare! Pâine nu era faliată! Ce nervi, ce spume! Am căutat cuțitul de pâine prin fundul sertarului cu diverse, m-am apucat de tăiat direct pe masă, m-am prins că am nevoie de un fund sau de ceva să nu tai masa, am făcut o grămadă de firmituri, feliile au ieșit colțuroase, am făcut firmituri și în prăjitorul de pâine și parcă nici humusul nu a ieșit cum trebuie. Câte neplăceri de la un act atât de banal! Ce ți-e și cu civilizația asta!
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca