când vorbești despre ii în România e cumva simplu. Românii au aceste noțiuni ascunse, uitate de mentalul colectiv, iar când cineva vorbește despre ii de fapt ne reamintește ce știam deja. Nu ar avea nici un sens să se dovedească in România de ce o ie românească este unică.
Însă vedeți voi, într-un spațiu multicultural precum Luxemburgul, unde au ajuns nu doar români ci și alți vecini, e dificil să explici de ce o bluză românească nu e la fel cu una din Ucraina, de ce bluzele românești din Moldova diferă de cele din Transilvania și tot așa.
Și cum eu cam vorbesc despre bluzele românești și le mai și port, sunt întrebată și trebuie să clarific. Așa a trebuit să mă documentez care e treaba cu bluzele din Ucraina sau cu cele din Bulgaria sau Ungaria. Pentru că portul popular ține de granițele geografice doar într-o mică măsură. O dovadă este steluța cu 8 colțuri ce este prezentă din țările arabe până in Scandinavia, ba acolo a și devenit principal motiv, iar acum noi europenii dacă vedem o steluță cu opt colțuri automat ne gândim la modelele scandinave.
Totuși am învățat să explic unui neinițiat de ce o bluză românească e diferită de una bulgărească, dar cred că acum e dificil de explicat de ce o ie românească e unică.
Da, explicația că tot ce e făcut de mână și nu de mașină e unic, merge până la un punct. Însă iile românești sunt unice și dincolo de acest punct. Și am găsit dovada perfectă.
Acum doi ani mi-am cumpărat o ie, pe care ați văzut-o în diferite ocazii, cea mai importantă fiind la Ziua Iei din 2015. Însă nu aș fi eu dacă nu aș fi constant interesată de acest domeniu și nu aș urmări îndeaproape ce postează cei care vând ii. Așa am descoperit pe la mijlocul anului trecut, la vânzare, o ie, de această dată și cu poale, care avea același model cu ia mea. Apoi acum o săptămână am descoperit o nouă ie cu același model.
Însă vedeți voi, modelul e același, cusătura e însă diferită. Modelele existente se compun și se recompun la infinit, mâna care le lucrează nu e aceeași, iar mintea care le interpretează e diferită. Româncele aveau acces la puține modele, iar posibilitatea de a avea o bluză unică, ținea de imaginația fiecăreia. Așa se face că același model a fost cusut și interpretat în trei moduri diferite, unice.
Nu e un model foarte răspândit. Și dacă aș încerca să îl interpretez nu aș reuși pe de-a-ntregul, așa că vă las să îl admirați și să vă minunați de măiestria femeilor care l-au cusut.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
P.S. Cele două modele nu mai sunt disponibile la vânzare și mi-au fost furnizate cu foarte multă amabilitate de vânzători. Dacă vreți să vă procurați o ie veche, am câteva surse care v-ar putea interesa. Vă aștept la comentarii!
No comments:
Post a Comment