Dragilor,
profit de răceala care m-a făcut să îmi iau o zi liberă și vă povestesc despre o localitate super interesantă. Nu știu dacă aveți habar ce sunt alea enclave și nici nu doresc să vă fac acum o lecție de geografie, însă despre o enclavă vă voi vorbi astăzi. Bine, de fapt despre mai multe enclave belgiene în Olanda și olandeze în Belgia și toate pe suprafața unui singur oraș.
Nu știu dacă am făcut harta cât se poate de clară, dacă nu wiki vă stă totdeauna la dispoziție. Enclavele se află, la granița dintre Belgia și Olanda, Baarle-Nassau este enclava olandeză în Belgia, iar Baarle-Hertog este enclava belgiană în interiorul enclavei olandeze. Harta arată cel puțin ciudat așa că fiind aproape de locul cu pricina, trebuia să merg să văd și eu. La fața locului, lucrurile arată cât se poate de normal, un oraș ca toate orașele, brăzdat din când în când de dungi albe ce anunță foarte simplu că ai trecut în altă țară.
Cum noi am fost acolo de Paștele Catolic, magazinele din Belgia erau închise, dar cele din Olanda erau deschise.
De când trăiesc în zona asta noțiunea de granițe s-a schimbat total în mintea mea. Înțeleg pe deplin ce s-a vrut a fi Schengen și de ce e necesar în partea asta de lume un astfel de acord, însă situația din Baarle Nassau-Hertog m-a pus pe gânduri chiar și pe mine. Imaginați-vă casa de mai sus, ușa e între două țări, ca și cum bucătăria ar fi în Olanda, iar sufrageria în Belgia. Vă închipuiți că e o vamă între? Cu vameși din ăia de fac pe-a șefii și se uită suspicios la tine de câte ori treci să îți mai pui cafea? Nu cred.
Așa că nu eram eu dacă nu întrebam lumea care e treaba. Am început la centrul turistic, unde o doamna foarte drăguță mi-a povestit experiențele ei. Pentru ea să stai pe graniță e ceva firesc, nici vorbă de controale și vameși. Da a fost așa cândva demult, când orașul era chiar împărțit ca la carte. Fiecare cu primăria lui, fiecare cu biserica lui și rămășițele acestei împărțeli se văd și astăzi, dar acum lucrurile se petrec firesc, iar locuitorii nu se mai sinchisesc de granițe. Am întrebat-o ce pașaport are, și mi-a răspuns firesc, olandez. Că doar ce vă spusei că magazinele belgiene erau închise, așa cum era închis și oficiul turistic belgian.
Aici granița trece printr-un magazin. Am intrat, dar dunga albă nu e prezentă și în interiorul magazinului.
O sculptură ce reprezintă unitatea celor două enclave.
Emblemele orașelor se află sub o terasă chiar în centru, însă eu am crezut că e ceva mai oficial și le-am căutat vreo trei sferturi de oră. Le-am găsit cu ajutorul unui ghid, care numai nu m-a luat de mână să îmi arate. Și pe el l-am întrebat cum e treaba și mi-a zis că este super fericit să trăiască într-o astfel de zonă, unde mai pui că face și pe-a ghidul și mai primește și bani.
Eu și Luna pe graniță, eu în Belgia, ea în Olanda.
Într-un picior pe graniță
Granița de la restaurant, cel olandez deschis și cu mese pe terasă, cel belgian ferecat.
A fost o experiență foarte faină și deși orașul îl vizitezi în maximum o jumătate de oră, să vorbești cu localnicii e o încântare. Noi am avut o baftă fenomenală, că am vizitat zona pe o ploaie din aia de munte, mocănească ce te udă până la piele, însă cum am trecut în Olanda a ieșit soarele, iar orașul l-am vizitat pe soare de am și stat la o ciocolată pe terasă. Câteodată ți se arată niște semne, depinde de tine dacă știi să le citești sau nu.
Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro
Raluca
