Walk around Luxembourg

Do you remember the time I walked around Dubrovnik? If not, follow this link. I really liked that, and yesterday I found out that I could do the same thing in Luxembourg. Turns out that every time we walked on the Corniche we only did half of the tour. Yesterday was the big day when we found the other half and I have to tell you it was great. Here are the pictures to prove it.

As usual click on the picture and it will enlarge. 

If you enjoyed the article, you can like my page, here: facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Luxembourg - Stop-frame animation - "We call it IE"

I made this movie in a digital storytelling summer school organised by the coordinators of my master, in September 2016. 

I was asked to bring an object, that has a special meaning for me and then in one week to create a short (3 minutes) movie about it using stop-frame animation. Easier said than done, because prior to that week I've never worked with stop-frame animation. It was a good thing though, because it forced me to get out of my comfort zone and do something new, for me.

Of course I choose a Romanian Blouse, what better object? I have to say that since then I had a ton of ideas about other movies using stop-frame animation and a Romanian blouse, or several, and I hope that some day I will actually get to do them. But until that time, this movie has to do. It is not a masterpiece, but you have to bear in mind that it is a movie done in one week, or even less.

If you never worked with stop-frame animation, you might say that it's not a big deal, but it is time consuming. Just to give you an example, the short piece with a Romanian Blouse, it was done in a little over two hours. So two hours for ten seconds of movie or even less. Never mind, the placing of lights, the preparation, the pieces left out because of a shade, the mistakes and the starting over, the final piece you see in the movie is the best that I could do in that condition.

I know it's not that good, but for me it's great!

I intend to use more and more videos in my blog, so be prepared for other stop-frame animation in the future.

If you enjoyed the article, you can like my page, here: facebook.com/Dichisuriro

Raluca

If you are interested in stop-frame animation I can give you some tips. I want to mention here that we were trained by Salmagundi Films team, from London. 

Polonia - Cracovia - Muzeul Etnografic

Dragilor,

eu am ajuns la Muzeul Etnografic din Cracovia după ce m-am plâns unui coleg din tabără de ce mi s-a întâmplat în Varșovia (aici). Eram într-un pub după o vizită în cartierul evreiesc și pentru că era a doua seară de tabără (eu îi tot zic tabără, dar a fost o școală de vară de fapt, tot un fel de tabără, doar că și cu seminarii și ateliere și de data aceasta am fost în tabără ca profesor și nu ca elev) ne cunoșteam între noi. Și despre ce să vorbesc eu dacă nu despre ii (unul din subiectele prezentării mele) și pentru că vorbeam cu un polonez, i-am zis de Varșovia. Și polonezul, de loc din Cracovia, mă întreabă dacă am văzut muzeul etnografic din Cracovia. Habar nu aveam că există. Ba pentru că și el era profesor și organizase niște seminarii la muzeu, cunoștea pe cineva și s-a oferit să îmi intermedieze un semi tur privat.

Așa că nu doar am vizitat muzeul, dar am avut în permanență pe cineva care mi-a răspuns la toate întrebările și mi-a explicat tot ce se poate despre toate exponatele, mai ales despre costume. Am și ieșit la o ciocolată caldă după vizită și am continuat să vorbim, mi-a arătat cărți (am și cumpărat una), mi-a zis de lucrări academice (desigur în poloneză) pe tema costumelor populare. Ce mai, a fost o după-amiază foarte faină, după care am rămas cu impresia că am acumulat o grămadă de cunoștințe. 

Clar, a fost o vizită în spectrul opus celei din Varșovia. 

Muzeul, că despre el vorbeam, este unul micuț în comparație cu celelalte din Cracovia, este și un pic mai ferit (adică nu e chiar în centru) și se ajunge la el cu mijloacele de transport în comun (ocazie cu care m-am bucurat că am reușit să îmi iau eu bilet, singură, din autobuz). 

De cum intri în muzeu te întâmpină niște vitrine din sticlă (chiar în zona de unde se iau bilete), cu jucării și alte obiecte mici de lut. Aceasta e prima vitrină pe care am văzut-o eu și conține și o mică broască țestoasă. Semn că vizita avea să fie una bună. 

Un blidar

Muzeul are două etaje, la primul etaj, parter, sunt reproduse bucăți din casele poloneze și se prezintă viața țăranului polonez, iar la etaj e expoziția de costume și diverse expoziții temporare. 

Sală de clasă 

Cuptor de oale 

Vitrine cu costume populare 

În vitrine erau costume grupate după regiunile de proveniență. În cele mai multe erau atât portul femeiesc cât și cel bărbătesc. Ghidul meu mi-a povestit că cele mai multe costume au ajuns în muzeu din donații, dar că sunt și piese care au fost cumpărate de muzeu. Am aflat că și costumul popular polonez a fost influențat de clima și că cele mai multe costume conțin și haine de iarnă peste cămăși, de aceea unele cămăși nu sunt foarte vizibile, dar s-a încercat păstrarea tuturor pieselor de costul împreună.

Mi s-a explicat că polonezii nu își brodau cămășile așa cumo o făceau românii sau ucrainienii, dar că totuși și cămășile lor sunt oarecum brodate. De obicei se folosea roșul pentru broderii.

Broderie cu mărgele de pe o vestă 

Și pe cămășile poloneze broderia era prezentă pe mâneci pentru că de cele mai multe ori doar mânecile erau cele care se vedeau din bundițe. Pentru funcționalitate, țăranii polonezi au renunțat la un moment dat să își mai brodeze cămășile și au apărut manșete brodate ce se puneau peste cămașa de lucru și în acest fel cămașa de lucru devenea una de sărbătoare.

Pantaloni ce seamănă cu cei românești

Mi-a plăcut vizita la muzeul din Cracovia și mi-a redat speranța, mai mult pentru ei decât pentru mine. Și ghidul de aici zicea că muzeul nu e foarte vizitat, dar că se salvează închiriind spații pentru diferite evenimente și au parteneriate cu universitatea de arte. Chiar în acea seară urma să aibă loc un dineu și se pregăteau intens pentru asta.

Așa cum v-am spus am vorbit mult pe tema folclorului și asemănărilor dintre România și Polonia. Și să știți că sunt multe asemănări. Mi-ar fi părut rău să nu ajung la acel muzeu.

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Freedom Bus - The sketch book

I should have written this post back in September, when I finished the Freedom Bus Experience, but as always time is not on my side. It is good that I managed to do it now. What you see is my sketch book which was exhibited in Trier among other sketch books. It is my view of the experience, with good and bad moments and with a lot of personal growth experiences. 

Because I am a communication person, my sketch book contains blog posts and instagram pictures, together with small things I gathered along my journey, such as train tickets, postcards and beer pads. 

Raluca

Germany - Trier - An Irish cross on a German church

I've been in Trier many times, but every time I discover something new. That was not my thought though when I found out that we had to spent 8 nights in Trier at the end of the Freedom Bus project. For me Trier is the place where we go shopping, or to eat schnitzels, or we go to the Christmas Market, not the place to stay. Still, the trip to Trier was interesting and now I am going to talk about something new that I discovered, a church. OK to find a church in Trier is not a big deal, but this church had on top an Irish or Celtic Cross.

What is a Celtic Cross doing on a church in Trier?

Since this particular church is opposite to the University of Art in Trier, I had the time to go inside and to search for someone who could answer my question. The church is actually, St. Paulus Church and I've read somewhere that it was build in 1907 in Romanesque style.  

On wiki I was able to find that the name Celtic Cross was given to the Irish crosses in the 19th century. It represents a ring that surrounds the intersection of the vertical and horizontal members of a Christian cross. The arms of the cross are decorated with Irish motifs.

As I was not able to find someone from the church, despite the fact that I went inside, I asked my fellow Freedom Bus travelers, some of them passionate by history. The answer came from a Polish professor who said "aesthetics". It seems that when the church was build, the architects thought that an Irish Cross would look good on the church. So it has no other meaning than aesthetics. Apparently they thought that the Romanesque style goes well with a Celtic Cross.

That was the explanation I found and although I've combed the Interned, I couldn't find another one. If there is, I am more than eager to find it.

If you enjoyed the article, you can like my page, here: facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Polonia - Varsovia - Dezamagire la Muzeul de Etnografie (Romanian)

Dragilor,

e Duminică dimineața și e timpul meu de scris pe blog. Mi-am pus o cana mare de cafea să îmi ajungă, pentru că am multe de povestit. Așadar probabil ați urmărit călătoria mea prin Polonia și Germania. Pentru că a făcut parte dintr-un proiect și postările trebuiau citite de oameni care nu știu Română, le-am scris în Engleză. Sper însă ca a funcționat motorul de traducere de pe blog și ați înțeles și voi despre ce a fost vorba. Am omis din povestire ziua în care am ținut eu un curs despre IA Românească și Comunicarea Interculturală, pentru că evident nu m-a dus capul să las telefonul cuiva să îmi facă poze, nici nu cred că puteam pentru că aveam prezentarea pe telefon. În fine, aștept pozele. Mi s-a spus că cel mai repede la sfârșitul lui Noiembrie, începutul lui Decembrie. Nu știu ce le ia atât, dar am învățat că artiștii funcționează după un timp al lor.

Așadar, vizita la Muzeul de Etnografie din Varșovia nu era parte din programul obligatoriu, ba chiar am sărit câteva cursuri pentru a ajunge la muzeu și era cât pe ce să pierd trenul... În fine. Eu am ajuns în Varșovia într-o luni, iar luni muzeele sunt închise peste tot în Europa, nu doar în Varșovia. Așa că marți, când colegii mei savurau un mic dejun prelungit sau se plimbau pe la magazine sau își lucrau cursul din zilele următoare, eu am tulit-o la muzeu.

Muzeul este într-o clădire frumoasă, veche și istorică, pe care o zărisem la plimbarea de cu o seară înainte așa că abia așteptam să intru. Unde mai pui că citisem pe net că au o impresionantă colecție de costume, ori eu asta voiam să văd.

Evident că nu tot muzeul e cu costume, mai puteți vizita diferite expoziții temporare sau permanente. Conform indicațiilor date de cei de la intrare am vizitat prima dată o expoziție despre viața de zi cu zi a țăranilor polonezi. A fost interesant, deși un pic cam sumbru. Nu știu dacă e o moda printre muzeele de etnografie ca totul să fie pe negru, nimic luminat, iar dacă te apropiai de un exponat se aprindeau niște leduri. Mie asta mi se pare extrem de supărător. De asta îmi place să merg la Muzeul Țăranului Român din București, pentru că totul e aerisit și luminat. Poate exceptând expoziția cu bisericuța de la subsol, că acolo nu e lumină naturală, dar în rest nu am avut nicăieri ideea de întuneric, de putrezit de vechi. Aceeași impresie am avut-o și la Liubliana când am fugit rupând pământul după ce s-au luminat niște măști din alea de urători de Crăciun.

Revenind la Varșovia, ce mi-a atras atenția din expoziția despre viață țăranilor, a  fost, evident, un costum național de femeie și unul de bărbat. Le vedeți în pozele următoare.

La fel ca și costumele croate, și cele poloneze au bundițe decorate cu mărgele. În schimb bluzele sunt decorate cu broderie spartă (nu știu dacă e corectă denumirea, dar așa știu eu să îi zic) și nu sunt brodate ca cele românești sau ucrainiene. 

În schimb costumul bărbătesc are un mantou, asemănător cu cele românești, dar polonezii aveau pantaloni din postav băgați în cizme. Apoi au o curea cu o catarama enormă, decorată cu ținte, iar bluza are doar o platcă decorată.

Ce m-a impresionat, în schimb, a fost această cămașă, de fapt manșeta acestei cămăși, brodată cu steluța în opt colțuri, unul din motivele mele favorite.

Însă și mai impresionant mi s-a părut, se vede doar un colț în această poză, de cămașă este cusută o scrisoare. Cum nu înțeleg poloneza, vreau să cred că e o scrisoare scrisă de cea care a făcut bluza și a donat-o muzeului. Nu știu dacă v-am spus, dar prin iile pe care le cumpăr eu găsesc tot felul de surprize. De aceea chiar dacă ajung la părinții mei insist să nu desfacă pachetul decât de față cu mine sau să nu îl desfacă deloc. Am găsit fire de busuioc, am găsit un steguleț, sunt moduri în care femeia care a avut ia a păstrat-o. Mi se pare fascinant să găsesc astfel de surprize, da să găsesc o scrisoare. Vă dați seama?

Iar am luat-o pe coclauri, revenind la Muzeul din Varșovia, după expoziția cu traiul de zi cu zi, urma una cu instrumente muzicale. Astfel de expoziții am găsit și în Slovenia și în Croația și iată și în Polonia. Cum nu mă pasionează, am făcut câteva poze pentru Alin, că lui îi plac și am trecut mai departe. Și mai departe era cea mai impunătoare sală în care erau expuse costume. Însă surpriză, costumele erau împerecheate cu tricouri de fotbaliști. Ciudat și un pic tulburător, așa că am trecut repede prin expoziție în speranța că voi găsi expoziția de costume.

Trebuie să spun că în expoziția temporară despre fotbal (ce se termină pe 30 octombrie) erau și niște sertare cu tot felul de minunății.

Cum ar fi aceste brâuri ce seamănă cu cele din Letonia, unde iarăși am descoperit simbolul meu preferat.

Așa arăta expoziția cu fotbalul. Nu știu cât de bine se vede că toate exponatele aveau tricouri de fotbal și fuste sau pantaloni tradiționali. Cum expoziția mi s-a părut ceva ce mai bine n-ar fi fost am continuat prin muzeu. Trei etaje. În speranța că dau de expoziția de costume. Când nu am văzut-o am coborât la parter să întreb de ea. Și am întrebat exact pe cel care crease expoziția cu tricouri de fotbal, fără să știu, evident. Omul nu avea treabă la acea oră și văzând nedumerirea mea s-a oferit să mă conducă spre expoziția de costume. Și evident m-a dus la cea cu fotbalul. 

Moment în care probabil mi-au dat lacrimile sau oricum m-am schimbat la față, că omul s-a simțit dator să mă întrebe dacă sunt ok. Nu eram. I-am explicat în trei cuvinte că eu vin din România și că sunt pasionată de bluzele românești și de costumele tradiționale și că ce văd în expoziția lui mi se pare o crimă. 

El m-a înțeles și s-a oferit să îmi facă un tur privat, în care mi-a explicat că la asta s-a ajuns. Mi-a povestit că și el e pasionat de costume, că le știe pe cele din România, că își face doctoratul pe subiectul costumelor, că în depozitul muzeului e într-adevăr o colecție impresionantă de costume, dar că muzeul este cel mai puțin vizitat din toată Varșovia. Că pentru a supraviețui, pentru că fondurile de la guvern sunt extrem de mici, trebuie să aducă lumea la expozițiile lor și că lumea nu mai e interesată de țărănisme. Așa că s-a luat decizia organizării acestei expoziții pentru că a fost Euro 2016 și că oamenilor le place fotbalul și uite așa vin și la expoziție. Li se pare inedită și zic și la alții, și uite așa muzeul nu se închide. Expoziția e gândită în jurul colecției unui mare fotbalist polonez, care a colecționat obiecte ce țin de fotbal, dar și elemente ale portului popular. Ce văd eu în sertare sunt din colecția lui, iar unele manechine au fost într-adevăr îmbrăcate cu obiecte țărănești din patrimoniul muzeului, cum ar fi accesorii, bijuterii, batice sau încălțări.

Așa arată manechinele. Nu am făcut poze la toate că ce sens avea?

În schimb ce m-a întristat și mai mult au fost sertarele, pe care le-am fotografiat și vi le arat. Nu vă dați seama, dar în poza de mai sus este o platcă a unei bluze, dar bluza a fost decupată și a fost expusă doar broderia.

La fel cu aceste manșete brodate. Unele într-adevăr se puneau pe deasupra cămășii, dar altele sunt decupate din cămașă. Practic ce nu era brodat nu era necesar. M-am îngrozit că pe viitor unii dintre cei care căsăpesc acum bluze românești sau fote, vor putea expune doar mânecile. M-am simțit ca și cum cineva ar fi tăiat din mine. Situația de la muzeul din Varșovia era îngrozitoare, de asta am pus poze pe fb și am zis că trebuie făcut acum ceva până nu e prea târziu.

Colecționarul de obiecte de fotbal și obiecte țărănești avea și o bundiță românească în colecție.

Așa arăta expoziția de jos, după cum vedeți avea un spațiu amplu, poate cel mai bun din tot muzeul.

Acesta era afișul, mare cât toată fațada clădirii.

Acum, nu știu dacă pe voi vă înspăimântă aceste poze așa cum m-au înspăimântat pe mine pe viu, dar am ajuns la concluzia că trebuie făcut ceva ca să nu ajungem și noi în aceeași situație. Nu știu dacă crearea unui cadru legal de vânzare, cumpărare și expunere a iilor ar fi o soluție. La o adică, accept ca iile să devină obiecte de patrimoniu ce nu pot fi scoase din țară decât cu chitanță, astfel devenind mai scumpe și mai inaccesibile pentru mine, dar ceva trebuie făcut. 

Și cred că un prim pas ar fi unirea celor care au această pasiune. Acum sunt mici grupuri care se hârșie între ele, ba că ce cos unii nu e autentic, ba că iile actuale sunt de artizanat. Înțeleg ambele tabere, dar parcă e prea multa înverșunare. Urmăresc un grup de femei care cos ii și ce comentarii văd acolo și câtă răutate ... acum intru mai rar ca să nu mă înrăiesc. Ultima treabă pe care am văzut-o a fost o poză cu o ie care într-adevăr nu prea respecta canoanele, dar era totuși o ie muncită, iar comentariul cel mai deranjant a fost ceva de genul ”talent ai, dar nu știi să îl folosești”. Ei spuneți-mi și voi la ce folosește un astfel de comentariu? Mi se părea mai frumos să i se explice (deși dacă e pe acel grup cam știa) că iia nu respectă niște reguli și că poate pe viitoarea o face cum trebuie. 

Apoi ura pentru cele care cos ii pentru a le vinde. Evident că atunci când se urmărește numărul și nu arta, iile sunt mai neglijente, dar asta nu înseamnă că femeia care le-a lucrat nu e bună de nimic. Sunt femei, printre care și eu, care nu au timp, nu au talent, nu vor să coasă ii. Acest tip de femei au existat de când lumea, că doar nu credeți că toate femeile coseau ii, că așa la trei luni ieșea o ie, ori nu există acum chiar atâtea ii. Evident că după ce coseau pentru ele cele mai frumoase ii, făceau și pentru vânzare. Nu mă prind de ce e așa de ură acest lucru. De ce vrem cu tot dinadinsul să impunem că româncele coseau ii doar pentru ele. Ce e greșit în a vinde ii? 

Sunt de acord ca așa zisele ii de artizanat nu sunt ii. Să se stabilească o denumire și pentru acele bluze, să se recunoască că sunt bluze de purtat care merg la blugi și la obiectele de vestimentație specifice acestei vremi și să trecem peste asta. Iile corecte să își găsească loc la muzeu sau în galerii, iar iile de artizanat să se încerce a se lucra cât mai aproape de canoane. Și asta se întâmplă deja. Urmăresc două magazine de ii, care au introdus în colecțiile lor ii lucrate foarte aproape de planșele de pe Semne Cusute.

Nu zic, că iile corecte să existe doar la muzeu, Doamne Ferește, sper că nu ați înțeles asta, dar mi se pare că înverșunarea asta transformată în ură ne va dezbina și vom ajunge ca polonezii, cu iile în depozitul muzeului și cu bucăți de ii expuse te miri pe unde.

În schimb, trebuie să recunosc că datorită revitalizării curentului etno, probabil suntem departe de a ajunge ca polonezii. În plus muzeele etnografice din București sunt primele ca opțiuni de vizitare pe toate site-urile turistice, dar nu trebuie să ne culcam pe o ureche.

Cred că doar uniți putem supraviețui!

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca

Polonia - Cracovia

Nu vreau să spun prea multe despre Cracovia pentru că vreau neapărat să ajung acolo și cu Alin. Știu sigur că e un oraș care ar fi pe placul lui, mai mult decât a fost pe placul meu. Nu e că nu mi-a plăcut, e chiar un orășel foarte interesant, dar așa cum v-am spus eu sunt un turist dificil asa că tot timpul m-am gândit cam cât de fain ar fi să vin cu Alin și Luna la un moment dat. Și dacă mă gândesc mai bine nici nu ar fi foarte dificil de ajuns. Vedem.

Până atunci vă las cu câteva poze, poate vă fac poftă și plănuiți și voi o vizită în Cracovia. Ca de obicei, dacă aveți întrebări, vă stau la dispoziție.

Dacă v-a plăcut articolul, vă aştept cu un like pe facebook.com/Dichisuriro

Raluca