În ultima vreme cred că numărul românilor care locuiesc sau lucrează în Luxemburg s-a dublat. Primesc zilnic întrebări, mi se cer sfaturi, văd pe grupurile de fb. oameni care vor să vină în Luxemburg. La ce veniți, fraților?
Nu știu cine a lansat zvonul că în Luxemburg se trăiește bine și acum toată lumea dă buluc, fără o minimă documentare. E așa mare sărăcia în România, e asa mare disperarea? cât să vii fără nici un plan că ți-a cășunat ție că în Luxemburg se trăiește mai bine și că ce țară frumoasă?
Eu locuiesc aici de 5 ani și poate am fost eu marcată prea rău de criza din 2008, care b.t.w. nu a ajuns deloc în Luxemburg, că acum mă aștept să vină potopul și să ne măture pe toți. Când văd case cu trei camere și o baie jumătate că se vând cu un miliard de euro, mă întreb dacă oamenii ăștia sunt nebuni? nu or avea și ei un deja vu? nu au avut prieteni care au rămas fără garsoniera de 40 de mii în Militari prin 2009 pentru că nu au putut să își plătescă ratele?
Să o luam ușurel și să combatem tot ce am auzit în ultima vreme.
1.
În Luxemburg joburile ce se găsesc pe piață sunt de la nivel de facultate în sus. Vânzătoarea de la Auchan vorbește 4-5 limbi străine, iar cei mai mulți au cel puțin un masterat, dacă nu cumva și doctorate și MBA-uri și alte chestii de genul ăsta. Deci forța de muncă ce se caută în Luxemburg nu e doar calificată, e supra-calificată. Desigur e nevoie și ca cineva să ne lege șireturile, desigur există și joburi pentru necalificați, că doar ei luxemburghezii nu se nasc trilingvi, dar tot în Luxemburg există mari comunități de italieni și portughezi. Dacă există astfel de joburi se trag unii pe alții, iar tu ca român nu ai nici o șansă.
2.
În Luxemburg fără Franceză la nivel conversațional ești mort. Da, noi suntem români, deci deja e un avantaj, vorbim o franceză de gen ”furculision” și zicem că ne descurcam. Greșit. Cum spuneam aici mai toată lumea știe limba lui maternă, engleză și franceză și poate luxemburgheză. Și toate astea la nivel avansat spre nativ. Dacă vii aici fără un job și doar cu engleza vorbită așa și așa, îți urez multă baftă și te rog să îmi dai rețeta.
3.
În Luxemburg dacă vorbești luxemburgheza ți se deschid mult mai multe uși decât cu orice altă limbă. Și cumva mi se pare corect să fie așa. Și noi românii când vedem vreun ambasador că rupe două cuvinte în română ne crește stima de sine. Discuția e mult mai lungă aici, dar ei se promovează ca fiind deschiși și primitori, și e o mare gargară. Într-un cerc de luxemburghezi dacă nu vorbești măcar stricat luxemburgheza (stricat e un fel de-a spune că până prin 2003 nici ei nu prea știau ce e stricat și ce nu), multă baftă să îi mai vezi din nou.
4.
E doar parte din adevăr că salariile sunt mari. Da sunt salarii mari la modul de să îți cumperi un apartament în România pe lună, dar de la nivel CEO în sus. Restul, da trăim bine, dar nu mai bine decât trăiesc cei din România. În plus viața e așa de scumpă în Luxemburg că cei mai mulți fie fac sacrificii să locuiască în oraș, fie se mută peste graniță sau la țară. Nu am văzut în viața mea atâția oameni în supermarket cu listele după ei, citind prețuri și etichete și căutând oferte. Dacă nu ești luxemburghez să îți fi lăsat mămica o moștenire considerabilă sau dacă nu ești căsătorită cu un luxemburghez, nu vei intra niciodată într-un supermarket luxemburghez să îți iei ce vrei tu de pe raft. Nici măcar la salariu.
5. Job-urile nu stau pe pereți și nu te așteaptă nimeni cu covrigi în coadă.
Sfânta pilă e mai sfântă aici decât în România și dacă în România ”ne descurcăm”, ”ne mai facem o relație” aici e greu spre imposibil. Deci dacă nu v-a zis amicul vostru de vreun job sigur sau dacă nu ați semnat un contract din țară, nu știu sincer de unde aveți curaj să veniți aici. Chiar și supra calificați nu aveți nici o șansă. Job-urile se dau așa: primii sunt luxemburghezii, dacă nu se găsește un luxemburghez, se caută un italian sau portughez, da eventual la a doua, a treia generație de locuit în Luxemburg și deci având toate calitățile, iar dacă nici așa nu merge se caută peste graniță un francez sau un belgian, mai răruț un neamț (că ei se simt bine în țara lor și nu o dau pe Luxemburg). Abia după aceea se caută un european (și noi suntem Europeni), iar din ce aud de la colegii mei, să fii non-EU e o sentință, greu găsești ceva, plus că birocrația te omoară.
Așadar, dragilor, nu vreau să credeți că m-am ajuns și nu vreau să mai trag alții după mine. Chiar m-as bucura să vină românii pe capete, să avem o comunitate închegată, să fie evenimente și să fim o forță, să ne ridicăm unii pe alții și să ne ajutăm (e doar o iluzie, românii nu sunt uniți nicăieri), însă realitatea e mult mai dură. Nu mai credeți tot ce auziți și nu mai plecați cu capul înainte. Aveți atâtea mijloace de informare la dispoziție, că nu aveți nici o scuză.
Raluca
