Dragilor,
pentru început trebuie să mă laud și să vă spun că expoziția IA Aidoma a ajuns în Luxemburg. Toate cămășile sunt acum în sufrageria Ștefaniei, care le-a călcat și analizat, toate sunt în regulă și gata să își mai dezvăluie secretele încă o dată. Luni, pe 5 martie la ora 18.00 are loc deschiderea expoziției la Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu sediul în Luxemburg. Evident că vă așteaptă un articol și despre asta, dar am vrut să public acest articol musai și pe blogul meu. Este scris pentru diasporaazi.ro încă de acum două săptămâni și își așteaptă publicarea.
Cămășile Aidoma cusute în diasporă
Expoziția IA Aidoma este un exercițiu de recuperare a patrimoniului, de aducere acasă a unor cămăși vechi de dinainte de primul război mondial, ce se afla răspândite în cele mai mari muzee de textile și etnografice ale lumii. Cămășile au călătorit alături de oamenii care le-au făcut și au fost donate de către aceștia sau de către nepoții lor, muzeelor.
Prin coaserea unor replici ale acestor cămăși, doamnele din Asociația Semne Cusute nu doar că le-au adus acasă, dar au dat ocazia românilor care poate nu își permit să cutreiere lumea, să vadă într-un loc, într-o expoziție, cămășile strămoșilor lor.
Ne-am imagina așadar că aceste doamne se strâng într-un cuib, un stup, în România și fac aceste minuni, pun la cale această fantastică expoziție. Și nu am fi departe de adevăr, însă acum românii s-au răspândit din nou prin lume, iar datorită tehnologiei moderne, în Asociația Semne Cusute se află și doamne din Spania, Italia, Marea Britanie sau Luxemburg și astfel Semne Cusute a devenit cel mai mare grup online al celor care sunt pasionați de ii sau își cos propriile cămăși.
Din cele peste 40 de cămăși care se află în expoziția IA Aidoma, trei au fost cusute în diasporă de către românce cu dor de țară. Așa că mi-am dorit să le știu povestea, pentru că
o ie nu e doar un veșmânt, o ie vorbește despre cea care a cusut-o, fiecare ie spune o poveste.
Mihaela Oanea a cusut o frumoasă cămașă de Bucovina, a cusut-o mărunt, la fir și a împodobit-o cu fir auriu și mărgele colorate. A cusut în Italia, nu știe de ce a ales fix acest model și spune că într-un fel cămașa a chemat-o: ”Îmi plăceau multe și totuși m-am oprit la ea. Știu ca m-a atras modelul, ceva din simplitatea lui deși în general am constatat ca trag spre cele cu broderie multa. Fiind după o fotografie alb-negru rămânea să mi-o imaginez eu, să o colorez.
Sunt cumva convinsă că ia originală arata diferit dar și că cele doua sunt aidoma. A mea s-a ales singura cum vrea să fie, are o personalitate proprie și ma reprezinta mult.”
Despre coaserea cămășii, Mihaela Oanea spune că a mers repede, pânza o avea deja de la Humor, era o pânză veche ce aștepta de mult să fie transformată în ie: ”Nu s-a cusut greu, dar am avut momente de pauza și cumva poarta cu ea gândurile mele de atunci și nu numai ale mele.
Sunt oameni dragi care au admirat-o pe când o coseam, care ne-au părăsit intre timp dar care și prin ea rămân cu mine.”
Mihaela Oanea locuiește în Italia, iar cămașa ei a fost cusută în două țări, ”am cusut-o în ambele,
am încheiat-o sub privirile admirative și uimite ale părinților, am îmbrăcat-o și parca nu mai eram eu, sau nu aceiași, as spune ca, măcar putin, ca om, am mai crescut cu ea”.
Pe Mihaela Oanea cusutul unei ii a transformat-o și a făcut-o să își caute o identitate, iar lucrând la cămașă s-a conectat cu cea care a făcut cămașa aflată acum în patrimoniul muzeului etnografic din Geneva: ”cusutul unei ii vechi, aidoma, a fost pentru mine o experiență identitara și o poartă în timp în aceeași măsura. M-am identificat mult cu o generație, cu propriul popor, cu femeia care a cusut ia veche,
mi-am imaginat-o cosând, gândurile ei, visele, durerile...am adus-o cumva lângă mine acum când coseam și uneori am simțit-o zâmbind mulțumită că o cămașă în care ea a pus măcar o parte din sufletul ei revine la viata. Cred cumva ca am pus în ia mea și eu și ea, ceva din sufletele și visele noastre.”
O altă doamnă ce trăiește tot în Italia, la Roma, vorbește despre diferențele și comparațiile pe care le facem când suntem în țară între provinciile istorice, comparații ce în străinătate nu mai au nici o relevanță. Pentru românii din diasporă locul de unde vii din România contează mai puțin, contează doar că ai întâlnit un alt român. Ionica Danciu povestește că deși olteancă s-a simțit confortabil să aleagă o cămașă de Bucovina. Și ea a cusut cămașa departe de România și și-a pus toate speranțele în încrețul roșu. Cămașa Ionicăi Danciu are biserici în altiță, dar nu este o altă cămașă cu același model, este cămașa ei: ”eu sunt pui de oltean, dar în casă am fost învățată că moldovenii sunt oameni buni.
Cămașa de Bucovina m-a ales pe mine, iar eu m-am îndrăgostit de ea, că acum aș face numai din astea (n.r. cămăși de Bucovina)”.
Pentru Ionica Danciu, pasionată de arta acului, coaserea unei ii a venit firesc, mai ales că avea exemplul din familie: ”m-am născut cu acul în mână, bunica mea făcea niște broderii de stăteai gură-cască, la fel sora mea mai mare și la fel și mama, iar
eu am mâncat mâncare cu fire, pânză și ace”. Aș îndrăzni să spun că i-a ieșit și eu am privit-o gură-cască, i-am admirat magistrala îmbinare a culorilor, faptul că firul auriu nu sare în ochi, nu deranjează ci completează modelul spre perfecțiune.
Ștefania Atanasiu este a treia româncă ce și-a cusut cămașa în diasporă. Ea nu mai are nevoie de nici o prezentare, este sufletul aducerii expoziției IA Aidoma către românii ce locuiesc în diasporă și nu doar că a cusut o frumoasă cămașă de Bucovina, dar s-a zbătut ca această expoziție să fie văzută de cât mai multă lume.
Și pe Ștefania cămașa a chemat-o: ”știu ca nu mi-a luat mai mult de 20 minute să mă uit la toate și să zic:
asta e a mea! Nu știam nimic despre cum se coase o cămașa, nu știam că e cusută cu mărgele, nu știam ce sunt butucii, încrețul etc. Asta în iulie 2015„.
Am întrebat-o de ce a ales ia cu păsări în altiță, iar răspunsul m-a lăsat în lacrimi: ”m-am gândit că atât bunica materna cât și cea paterna erau din Bucovina, poate asta a fost...sau poate
pasările călătoare din altiță: vin, pleacă...asa cum sunt eu acum cu Romania„ și așa cum suntem toți românii din diasporă, aș adăuga eu.
Ștefania Atanasiu a lucrat la cămașa ei un an și jumătate. A cusut și a descusut ca totul să iasă perfect și vă asigur că nu veți găsi o mărgică nelalocul ei. Ștefania spune că ia cu păsări în altiță i-a fost predestinată: ”nu știam că o sa plec când am ales-o, dar când am aflat că o sa plec din țara m-am apucat serios să cos. A fost greu,
are în ea toate părerile de rău legate de plecarea definitiva în altă țara... are altițele cusute în România, mânecile în Luxemburg și pieptul și cheițele în România înainte de deschiderea expoziției la Sibiu pe 24 iunie„.
Să fie oare o simplă coincidență că altițele, partea din cămașă ce ne spune trecutul a fost cusută în România, ca mai apoi râurii să fie cusuți în Luxemburg? Nu cred. Am citit destul cât să cred că
aceste cămăși sunt magice și la fel crede și Ștefania Atanasiu: ”acum cred că ea m-a ales pe mine tocmai datorită acelor pasări călătoare, așa cum suntem noi cei din diasporă acum„.
Ca român în diasporă mărturiile celor trei doamne au fost greu de digerat. Mi-am dat seama că ne asemănăm, că împărțim aceleași temeri și aceleași speranțe pentru viitor, deși nu ne cunoaștem.
Expoziția IA Aidoma se deschide pe 5 martie 2018 în Luxemburg ca mai apoi să zboare spre zările în care românii o vor aștepta cu brațele deschise. Sper să fie admirată de cât mai mulți români din diasporă!
Raluca Caranfil, jurnalist în Luxemburg
