Povestea unei cămăși românești

Dragilor,

știți cum e zicerea aia cu ”ai grijă ce îți dorești”? Practic dacă pui o dorință acolo în lume, cumva, cândva se va îndeplini.

Acum mai bine de trei luni, am avut ocazia să fotografiez în detaliu cămășile din Expoziția IA Aidoma și deși în toată expoziția eu nu am preferate, știți probabil că eu cred că iile au ceva magic. Ei și nu știu cum se făcea că ia principesei, ia Elisabetei Rizea și ia de banat stăteau cel mai bine pe manechinul meu și dădeau cel mai bine în poză. Au mai fost unele care la fel s-au lăsat fotografiate rapid, cămăși cusute responsabil și nu fușerite, și alea mi-au plăcut, dar astea trei cumva ieșeau din normal. Astea trei, în cazul în care nu ați văzut expoziția (de ce oare?), sunt cusute cu negru pe pânză albă.

Și în timp ce le fotografiam și asudam sub lumini am zis eu așa într-o doară că tare ar fi fain să am o cămașă cu negru.

Acum nițică informație, corectă sau nu..., e corectă în capul meu. Cromatica, cămășilor românești (poate vedeți că încerc să ocolesc termenul de ie, vă povestesc la un moment dat de ce) era una destul de fixă. Copiii purtau cămăși cusute cu rosu, îi apărau de deochi și de alte rele, că erau băieți sau fete, chiar nu conta, prostia cu roz și bleu a apărut foarte recent. Tinerele purtau cămăși colorate, între anume limite impuse de zonă, dar colorate. Miresele (are sens să vă zic că țăranii aveau trei tipuri de cămăși? de lucru, de sărbătoare și de ceremonie) purtau totdeauna roșu, aprins sau mai vișiniu tot în funcție de regiune. La femeile măritate roșul devenea din ce în ce mai închis în funcție de vârstă până ajungea la negru la femeile bătrâne. Cămașa cu alb era de morți și se purta doar cu o singură ocazie. Așadar miresele purtau rosu, bătrânele negru și morții alb.

Acum că purtăm cămășile cu blugi chiar nu mai contează cromatica, părerea mea. Și deși cumva, conștient sau nu, am fugit de negru și m-au atras cele colorate (este evident greșit să vă cumpărați o cămașă după culoare, să se asorteze la ceva, cămașa e pionul principal dintr-o ținută), acum chiar nu am nici o problemă cu o cămașă cu negru.

Și cum băteam eu netul ăsta, Facebook în înțelepciunea lui știe cam ce postări îmi plac și îmi arată doar din alea, practic feedul meu e plin de cămăși. Cum spuneam, cum băteam eu netul într-o zi văd o cămașă cu negru la un vânzător de la care nu mai cumpărasem. Am întrebat de preț și cred că întrebarea mea zace nerăspunsă și acum. După ceva vreme postez eu pe Instagram o poză cu o cămașă și vânzătorul comentează. Aha deci, era mai activ pe Instagram. Caut postarea cu cămașa și întreb de preț. Nici un răspuns. Între timp Instagram în înțelepciunea lui îmi aduce mai aproape postările vânzătorului. După câteva cămăși îmi iau inima-n dinți și trimit mesaj. Cămașa se dăduse :(

Aia e acum, nu a fost să fie. Însă universul are grijă să ai ce îți dorești, vă amintiți? Doamna care cumpărase cămașa o returnează (că suntem cetățeni europeni și avem drepturi) pentru că ii era prea mare. Vânzătorul mă contactează. Fac plata și aștept. Și aștept. Și aștept. Banii au intrat a doua zi, belgienii deși de obicei leneși au mișcat repede plata. Cu poșta română mai greu. Tot întrebam poștașul, tot accesa sistemul și nimic. Cămașa mea era dispărută.

Intru la tot felul de idei, că doar sunt și eu pe grupurile de colecționari și citesc și eu despre tot felul de țepe zilnic. Caut vânzătorul, avea rating bun. Îi scriu, nu răspunde vreo trei zile. Raluco ți-ai luat țeapă.

Când deja mă obișnuisem cu gândul, răspunde vânzătorul cu numărul trimiterii, probabil era în concediu. Caut în sistem, nimic. Caut pe posta română, cică o expediase. Venea pe jos, oare?

Luni, buimacă și cu o cafea chioară în mână mă prăvăleam pe scări. Sună poștașul. Uitasem că am codul să îl rog să caute în sistem. Luna lătra, eu o linișteam, poștașul suna, vacarmul clasic când e cineva la ușa noastră. Deschid și îmi dă o cutie bătută rău, ziceai că au jucat unii fotbal cu ea prin depozitele poștei române. O deschid cu grijă și în cutie era ea, cămașa mea cu negru. Mă credeți că e perfectă?

Are toate registrele corecte, e cusută îngrijit și bibilită, a fost purtată și spălată și iubită și a ajuns unde trebuie. Am probat-o, îmi vine ca și cum ar fi fost cusută pentru mine. Până și la gât pot închide cu șnuruleț și nu mă strânge. De unde deduc că nu toate țărăncile erau niște firave sau poate cu bătrânețea...

Vânzătorul a fost unul de încredere (Alexiile pe rețelele sociale), dar cămașa asta nu e orice cămașă, normal că trebuia să am emoții și să mă chinui să o am. De atunci am luat-o cu mine în concediu, am purtat-o prin castele, pe plajă, prin pădure, practic mi se pare că pot să o port peste tot.

Ideea e că am cămașă cu negru și niște poze pe măsură:

 Sper că v-a plăcut să citiți această postare măcar atât de mult cât m-a încântat pe mine să o scriu! Dacă vreți să urmăriți activitatea acestui blog, apreciați pagina Dichisuri.ro pe Facebook.

Raluca