România - Cămășile copiilor

Postarea ar trebui să se numească - NU puneți altițe la fetițe! - însă Google e nițel mai prietenos cu titlul pe care l-am ales.

Scriu în limba română pentru că, nu e așa, noi suntem români, noi avem cămășile în ADN, noi nu trebuie să ne mai documentăm, în era asta a vitezei și a banului, noi ne permitem să cumpărăm orice.

Nu voi scrie în engleză pentru că străinii sunt interesați și ascultă, pentru că de câte ori am vorbit despre cămăși cu un străin am rămas uimită de cât de multe amănunte a reținut și cât de corect a ținut să își amintească totul, ba dacă a pus mâna pe ac, a întrebat de 10 ori înainte de a împunge o dată.

Am început documentarea pentru această postare prin martie 2020, cam o dată cu pandemia și am realizat în foarte scurt timp că nu prea am unde să mă documentez. În cărți se vorbește de portul fetelor de 14-15 ani, fetele care pe atunci erau deja considerate de măritat, iar copiii sunt ignorați. Pe grupul Semne Cusute în acțiune de pe Facebook am găsit multe exemple de cămăși cusute acum pentru copiii de azi, dar nu am găsit nimic ce să îmi pară arhaic. În fotografii, (introdusă în România în 1842), apar oameni cu stare înțoliți pentru o poză, nu țăranii. În plus țăranii care apar totuși în poze, deci își permiteau așa lux, își aranjau și copiii fix pentru ocazia asta. Așa se face că vedem niște copii de țărani îmbrăcați întocmai ca părinții lor, niște adulți în miniatură. Ori, am descoperit recent, copiii sunt foarte împuțiți, se murdăresc incredibil de repede, se târăsc pe jos, le cade mâncarea din gură, merita așadar investiția în hainele lor? Fotografia e cumva rupta de context, e menită să fie o frântură în timp și nimic mai mult, nu reprezintă realitatea zilnică. În tablouri am găsit cea mai mare sursă de inspirație. M-am uitat la Theodor Aman (1831-1891, în special ”Hora de la Aninoasa„), la Nicolae Grigorescu (1838-1907), la Ștefan Luchian (1868-1916), la Nicolae Tonița (1886-1940).

Mă voi referi așadar, la cămășile să le zicem de botez, până la cămășile fetelor de măritat, deci 14-15 ani, pentru că eu zic ca sunt cam acelasi lucru. Desigur când venea vremea măritișului, știm deja că fetele coseau cămașa de nuntă și cămașa mireului și câteodată și a părinților... Despre cămășile de sărbătoare s-a tot scris, sa vorbim de cămășile de zi cu zi, cămășile purtate de copii.

Ce mă îndreptățește să scriu așa cu năduf? Păi vine luna iunie, vin toate Zilele Iilor de pe tot Mapamondul asta, dar mai cu seamă din Iași, toate botezurile și evenimentele „de familie” în care ținem să ne îmbrăcăm pruncii „tradițional”. Mă adresez vouă bunicilor rămase în țară cu dor de copiii și nepoții voștri, nașilor ce le-a căzut pe cap un botez, iar mama vrea „ceva tradițional”, chiar mamelor de copii care nu își mai văd capul de treabă și simt că viața lor s-a sfârșit, dar totuși vor o cămășuță pentru puiul lor. Mă adresez românilor din diasporă, cei care simt că vor să aducă cu ei o Românie a lor, o Românie frumoasa, dar de cele mai multe ori aduc niște mizerii de bazar, făcute in serie, la mașină, in China, care dau al dracu de urat in pozele pe care le vad eu de la botezuri, evenimente românești sau Ziua Iei. Na ca am spus-o. Să purcedem, deci.

Nu știu la cine vă gândiți voi când aveți în cap reprezentări ale lumii țărănești, însă eu mă gândesc la Grigorescu. Ei bine Nicolae Grigorescu are acest tablou, ”Țărancă cu doniță și copil” ce se găsește la Camera Deputaților. Copilul, o fetiță în acest caz, poartă o cămășuță albă cu un batic în talie și mărgele. Abia aștept ca Ilinca mea să își bage nasul în bijuteriile mele, dar așa îmi imaginez și eu această fetiță, s-a gătit să meargă la fântână.

Ca o regulă generală, gusturile nu se discută, însă nu îmi e clar de ce pentru hainele de zi cu zi alegem cu grijă, materiale naturale, sustenabile, respingem magazinele de mass-market pentru că au materiale de proastă calitate, care se rup după o spălare, dar mergem bucuroși la artizanatul din colț sau la magazinul de suveniruri sau la tarabele de pe lângă monumente și muzee și luăm un tifon ce nu poate fi purtat de mai mult de trei ori și trebuie purtat musai cu maiou pe dedesubt. Asta la cămășile adulților.

Când vine vorba despre cămășile copiilor tabloul este și mai tragic și se găsesc de la tifoane la cămășile ucrainene cu multă broderie, iar românul cel cu tradiționalul în ADN își îmbracă copiii după ureche. Nu zic acum să vă apucați de croit și cusut, dar pe bune că e mai nimerită o cămășuță dintr-un in bun, albă, pe care să brodați voi (sau nu) niște semne, musai cu roșu.

Daca tot vorbim de tradițional, să vedem ce era "tradițional" în stele românești. Ei bine până acum câteva zeci de ani, copii nu erau foarte mult băgați în seamă decât poate după vârsta la care puteau ajuta în gospodărie. Cred că și acum avem bunici sau rude care provin din familii numeroase, familii cu mulți copii pentru că pe atunci și un banal guturai de azi le putea fi fatal. Se nășteau mulți copii, însă nu toți apucau vârsta maturității. Așa se face că în mai toate cărțile pe care le am eu la dispoziție nu se vorbește deloc de portul copiilor. Nu exista așa ceva. Copilul era îmbrăcat în cămășile vechi de lucru ale părinților, iar bebelușul era înfășat la fel în cârpe provenite din cămășile vechi. De ce? Pentru că erau mai moi. Dacă aveți pe acasă o cămașă din in sau cânepă, probabil știți că se face mai purtabilă cu timpul, fibra se înmoaie și materialul devine mai delicat. Când vorbim de ”tradițional” în România vorbim de in și cânepă și mai puțin de bumbac, care a ajuns cunoscut la noi pe la 1800 importat din Imperiul Austro-Ungar de către boieri. In lumea țărănească bumbacul pătrunde pe la 1850 și începe să fie cultivat zece ani mai târziu. (sursa)

Primesc din ce în ce mai des întrebări despre cămășile de botez. La noi copiii erau botezați cât mai repede, de ordinul zilelor, la fel pentru că nu se știa exact cât vor apuca să trăiască și să nu moară nebotezați să se transforme în moroi. (sursa) Pentru că nu stătea nimeni să le facă hăinuțe, copilul la botez era înfășat în cârpe din cămăși folosite, fie în vreo cămășuță rămasă de la un frate mai mare. Copilul era botezat de nașă și de moașă, mama nu participa la botez și de puține ori se preocupa cu ce era mai exact îmbrăcat copilul la botez, total diferit de zilele noastre unde din ce in ce mai multe mame organizează botezul, iar moașa e inexistenta.

Așadar cămăși tradiționale pentru copii nu există. Punct. Însă așa cum spuneam acum trăim în secolul în care orice e de vânzare, iar cererea creează uneori niște monstruozități. Dacă totuși vă doriți ceva pentru botez sau pentru un copil mic, vă înțeleg și eu am trecut prin asta, iată niște linii de bun simț.

Forma

Fie că sunt fete, fie ca sunt băieți, cămășile copiilor aveau forma dreapta, adică forma tricoului de azi. Dacă simțiți că e musai sa faceți o cămășuță strânsă la gât (gen ie) atunci nu croiți altița separat. Ma refer aici la fetițe, băieții poartă oricum cămăși drepte. Așa cum zice și Ioana Corduneanu (Semne Cusute) citându-l pe Ovidiu Papadima, „se spune că altițele au ceva diavolesc în ele. Se făcea că Dumnezeu și Nefârtatul lucrau dimpreună la facerea lumii și a tuturor lucrurilor, ei interveneau unul în creațiile celuilalt. Altițele au fost inventate de Diavol, numai că el le menise pentru a fi purtate pe șolduri. Dumnezeu le-a plăcut, le-a apreciat, dar a considerat că ar fi mai nimerit să fie purtate pe umeri”. Și apoi dacă ne gândim ce sunt altițele, ele simbolizează cerul, în ele fata de măritat își punea speranțele și năzuințele pentru viitor. Copiii sunt puri, încă nu au apucat să fie pervertiți de lumea în care s-au născut. Așadar o cămașă inocentă, pură, va avea mâneca pe de-întregul.

Copiii de obicei purtau cămăși drepte, cămășile strânse la gat fiind rezervate deja fetelor de măritat, însă fiecare cum simte. Tot Ioana Corduneanu pe grupul Semne Cusute în Acțiune de pe FB vă dă mură-n gură croiul, iar dimensiunile se adaptează. În mare, dacă o cămașă pentru adulți se face din 4 metri de pânză, pentru copii ar merge jumătate. Vă rog citiți și documentați-vă, nu vă aruncați cu capul înainte pentru că atunci ca și acum materialele sunt scumpe, iar copiii cresc repede.

Culori

Copiii pe timpuri nu purtau bleu și roz, nu purtau de fapt deloc culori. Culorile erau obținute din plante și nu stătea nimeni să boiască fire pentru cămășile copiilor. Dacă o să aruncați un ochi pe internetul ăsta mare veți vedea poze cu copii cu cămășuțe lungi albe. Băieți, fete, nu conta. 

Cea mai apropiată imagine de ce vreau să spun e tabloul lui Camil Ressu, ”Țărancă cu copil” de la Muzeul de Artă din Constanța

Și pentru că pe vremuri românii erau mai adepți ai curentului acesta modern al sustenabilității, cămășile copiilor se moșteneau de la frații mai mari sau chiar erau făcute din cămășile adulților transformate, peticite, culorile erau pierdute de atâtea spălări, culorile nu contau.

De fapt, chestia asta cu roz pentru fete și albastru pentru băieți era fix pe dos și abia la începutul secolului XX s-a inversat. Așadar băieții purtau roz pentru ca era văzut ca un derivat de roșu, culoarea curajului, a sângelui vărsat (pe câmpul de luptă), în timp ce veșmântul Fecioarei Maria era bleu, așa ca fetițele erau îmbrăcate cu bleu sau albastru pentru a le păstra puritatea și a avea virtuțile Fecioarei. (sursa)

Însă dacă simțiți că trebuie colorată, aflați deci că înainte de roz-bleu, bleu-roz, cămășuțele copiilor erau brodate cu roșu. Cu roșu pentru că probabil mamele „copiilor cuminți” au simțit nevoia să își apere pruncii de invidii, de deochi. Și acum purtăm ceva roșu pentru a ne apăra de deochi, pe vremuri mărțișorul se purta la mână, iar firul roșu fix asta făcea, apăra de relele nevăzute.

Pentru că iile, dar și cămășile bărbătești și cămășuțele copiilor aveau în primul rând un rol apotropaic (rol de protecție împotriva răului văzut și nevăzut), era important să fie protejate marginile pânzei unde aceasta a fost ruptă (foarfecul, deși inventat prin anul 400 d.H., a ajuns sa fie utilizat în masă abia prin 1700, pânza se rupea, se sfâșia) și pe unde relele ar putea intra. Așadar cămășile copiilor sunt brodate la gura cămășii, la poale, pe umeri și la manșetă.

Dacă v-am deschis apetitul și veți căuta bine de tot, veți găsi cămăși pentru copii albastre. Nu brodate cu albastru, chiar albastre. Sunt cămăși scăldate în sineală. Se mai întâmpla ca și cămășile de lucru să le găsiți ”cu sineala”, adică cu var albastru, cel mai probabil le dezinfectau așa și evident fiind albastre și nu albe, nu se vedea jegul la fel de bine, puteau fi purtate un pic mai mult timp între spălări.

Materiale

Și atunci, ca și acum, materialele erau scumpe, iar timpul nostru e parcă și mai scurt și mai scump. Așadar dacă vreți să puneți mâna pe ac și să faceți o cămășuță copilului dvs. vă dau link-uri către materialele din shop-ul Semn Cusute ce cred eu că s-ar potrivi unei cămăși de copil. E singurul magazin pe care l-am încercat și îl recomand. Însă ca regulă generală, vă doriți ca materialele sa fie naturale, așadar chiar daca apelați la alte magazine online sau fizice din locul în care citiți această postare, căutați in sau cânepa sau amestec de in și cânepă. 

Din shop-ul Semne Cusute, în cazul în care nu mai merg link-urile mergeți spre secțiunea Panza exclusiv In & Canepa - camasi traditionale. Acolo Ioana va da inclusiv posibilitatea cumpărării unei pătrimi de pânză, deci pentru un copil veți avea nevoie de două pătrimi.

Apoi ca fire eu zic să fie tot naturale, așadar bumbac, in, lâniță fină sau, de ce nu?, mătase. Pe toate le găsiți la secțiunea Fire pentru brodat. 

Simboluri

Așadar nu cred că putem vorbi în cazul copiilor de simboluri, însă dacă vă doriți, iată câteva ce cred eu că s-ar potrivi. 

Steluța cu opt colțuri - să îi călăuzească așa cum îi călăuzea pe vremuri pe navigatori și pe păstori

Ochiul - să îi păzească de relele văzute și nevăzute

Crucea - să îi aducă prietenii aproape

Calea ocolită - sa îi aducă sănătate și viață lungă

Gâze - nu sunt simboluri vechi, tradiționale, dar pot simboliza ceva. De ce zic gâze și nu flori, pentru că pe cămășile vechi, da alea chiar vechi, florile nu prea apăreau sau dacă apăreau erau stilizate. Vedeți și voi ce simțiți, dar eu cred că avem nevoie sa ducem mai departe gâzele, că am eu așa un feeling că fără gâze nu am mai avea nici flori. 

Exemple

Poza este de pe romaniaregala.ro 

Copilul din imagini este Maria, singura fiica a Reginei Elisabeta și a Regelui Carol I, poreclita Itti, de la little, ”mic” in engleza. Un copil admirabil, dar care din păcate a murit de scarlatina la doar patru ani. Este un portret oficial, pe acea vreme la poze sau tablouri nu te îmbrăcai cu tricoul de stat in casa, așadar nu e o cămășuță pe care Maria sa o fi purtat zilnic. Este totuși o cămășuța regala. Ei copiii țăranilor pe care vrem să îi imitam noi azi căutând tradiționalul nu aveau așa ceva. Aceasta cămășuță probabil a fost făcută special pentru Maria, dar va rog sa observați ca nu e ostentativa, e totuși de bun gust, nu iți sare in ochi ca ar fi ceva greșit. Daca așa ceva purta copilul regilor României, imaginați-vă ce purtau copiii țăranilor (v-am dat doua exemple mai sus).

”Le lever„ de William Adolphe Bouguereau (1825 - 1905) mi se pare atât de sensibil tabloul asta de nu pot explica, plus cămașa doamnei mă face să caut acum broderia englezească. Fetița s-a trezit și îi dă o îmbrățișare mamei. Desigur, dacă ați trecut vreodată printr-un muzeu, probabil vă sunt familiare din tablouri cămășuțele astea lungi pe care le purtau copiii, cam așa îmi imaginez eu că arătau și copii țăranilor îmbrăcați în cămășile taților lor.

Așadar dragilor, sper să nu vă supărați că v-am dojenit, oricum cred că cei ajunși pe blogul acesta nu sunt din categoria celor care își îmbracă copiii la botez cu cămăși cu altiță, dar simt nevoia sa atrag atenția că s-a mers nițel prea departe cu tradiționalul ăsta înțeles greșit. Știu că suntem cu toții români și că poate rezonăm cumva cu tradiționalul și credem că îl știm, dar mergeți în muzee, deschideți cărți, căutați surse credibile pe net, înainte de a vă deschide portofelul în cine știe ce magazin online. Cămășile copiilor trebuie să fie ca și ei, pure, albe, brodate discret, să nu îți sară tradiționalul în ochi. Știți ce zic?

Daca ați ajuns cu cititul până aici, vă mulțumesc. Sper că ați găsit articolul cât de cât informativ, eu una m-am chinuit să îl fac așa. Sunt mai activa pe Instagram @mademoiselle.ralu vă aștept acolo cu mai multe poze. Zi sau seară faină să aveți!