Mi-a venit în cap postarea asta foarte aproape de 24 iunie și deci de Ziua Iei când toata lumea își scosese zestrea din dulap sau de prin lăzi și o postase pe rețelele de socializare. Sunt niște reguli de bun simț, zic eu, dar vreau să rămână aici pentru că și eu fac unele din aceste greșeli.
Din capul locului spun că eu nu sunt una dintre puristele care predică nepurtarea cămășii la blugi. Ba chiar o găsesc benefică pentru că astfel doamnele din secolul ăsta aduc din trecut un element al portului popular, ii găsesc utilizarea și nu îl uită. Așadar purtați ia cu ce vreți voi. Puneți mâna pe ac și faceți o cămașa urbana, purtăreață, aia chiar că merge la blugi, la palazzo, la chino, la bootcut, la ce vreți voi.
1. Încercați să purtați cămașa cât mai aproape de statura ei inițială
Ce vreau să spun aici. În trecut cămășile, chiar și cele cu despicătura în față se purtau închise pe lângă gât. Și eu fac greșeala asta, pentru că eu nu pot purta nimic pe lângă gât, deci mai toate cămășile mele sunt făcute să stea ele țepene pe umerii mei cât să nu cadă pe spate, să nu își piardă ținuta. Dacă au brezărău fixez părțile cămășii și las mobile doar părțile din față. Dacă sunt cu bentiță, o cos în așa fel încât să stea locului. Evident, vorbesc de cămășile pe care le-am cusut eu. La cămășile pe care le cumpărați de pe net sau de prin târguri eu vă sfătuiesc să nu intervenți, să nu le modificați, decât dacă ați cusut 5 cămăși cu mâna voastră și ați stat cel puțin 10 ani pe grupul semne cusute în acțiune de pe fb. Altfel, croitoreasa, bunica, mătușa, prietena, vânzătorul... nu au cunoștințele (în sensul de knowledge) necesare pentru a modifica o cămașă veche.
2. Nu purtați cămășile cu poale fără fotă sau fusta pe deasupra
Da știu că pare angelic, diafan și frumos, dar de fapt sunteți cu fundul gol. Cămășile, mai ales cele vechi, nu au fost create pentru a fi purtate fără ceva pe deasupra. De cele mai multe ori poalele erau făcute din materiale de o mai proastă calitate, de cele mai multe ori acele materiale se rodeau prin frecarea cu fota, mai ales in Moldova unde fotele erau făcute din lână. Și chiar dacă aveți o cămașă cu poale într-o stare impecabilă și chiar dacă arătați perfect în ea, NU. Pur și simplu NU.
3. Fiți atente la proporțiile dintre cămașă și fotă/fustă
În special la doamnele mai în etate am văzut chestia asta și e un pic deranjantă. Sunt sigură că acele doamne sunt înconjurate de cațe care le mănâncă de fund și care nu le-ar spune ever că arată ridicol. Ei bine o fac eu. Nu știu dacă e o regulă, dar vizual ar fi ok ca de la sâni la brâu să fie o distanță de cel puțin o palmă. Arată oribil, dar oribil, să vă atârne sânii peste brâu. ORIBIL. Și, și mai oribil e să fii imortalizată pe vecie într-o poză așa pe internet să râdă alte cațe de tine. Vă trageți în poză, verificați poza. Este dreptul dvs. să spuneți ”NU îmi place acea poză, nu o vreau online”. Iar dacă vă place să vă pozați și vedeți că una dintre voi are breteaua de la sutien pe afara, o șuviță de păr aiurea, sânii peste fotă, deschideți gura și remediați situația, nu mai bârfiți pe la colțuri, că de asta suntem unde suntem.
4. Aveți grija la despicătura fotei
Fota vine parte peste parte de sus până jos, nu se trage pe fund sau pe burtă, nu lasă să se vadă poalele albe decât dacă voi vă puneți poalele-n brâu. Țărăncile de acum ceva vreme erau mult mai micuțe decât suntem noi acum. Așa încât, dacă vă achiziționați o fotă veche, aveți grijă să vă cuprindă. Fota se pune parte peste parte în față și trebuie să treacă binișor o parte peste o alta. Fota nu e ca o fustă parte peste parte, îmbinarea trebuie să fie dreaptă de sus până jos. Știu că sunt meșteri care țes și în zilele noastre fote, deci vă puteți face una pe dimensiuni. Sau dacă nu, purtați cămașa cu o fustă, fără model, și sunteți mult mai câștigate.
5. Purtați elementele costumului din aceeași zonă
Bine aici chiar și la muzee am văzut bazaconii, dar învățăm. Așadar ce vreau să spun aici. Cred că am trecut de faza ”vreau o cămașa mov să se potrivească cu o fotă mov”. Elementele de port popular nu se asortau una cu cealaltă. Ele se purtau pe regiuni. Dacă v-ați cusut sau v-ați cumpărat o cămașă dintr-o zonă și ați vrea să purtați tot costumul, cercetați ce vine în partea de jos a costumului și ce brâu sau ce paftale sau ce se pune în talie... Regina Maria purta o cămașă de Argeș la o fotă de Muscel, dar ea era Regina Maria, înțelegeți? Ea promova costumul, noi azi îl purtăm că ne place, e o mică nuanță acolo. Plus, din nou, cațele de pe net abia așteaptă. P.S. În opinia mea, costumul de Bucovina nu se poartă cu paftale. În opinia mea.
Acesta este un articol ce va fi revizuit din timp în timp. Dacă aveți sugestii, le primesc cu plăcere. Ne găsim pe Instagram @mademoiselle.ralu
P.S. Tabloul este pictat de Constantin Stahl și se află la Palatul Culturii din Iași, pe care vă îndemn să îl vizitați.
No comments:
Post a Comment