Romania - The costume of Queen Elisabeth of Romania

Let me tell you a story: a long, long time ago (1866) Romania became a monarchy with a king and queen, brought to my country from Germany after the local elite considered itself incapable of ruling and after many and long years of Ottoman ruling. He was Prince Karl of Hohenzollern-Sigmaringen and she was Pauline Elisabeth Ottilie Luise of Wied, or Elisabeth of Wied. They became King Carol the I'st and Queen Elisabeth of Romania. When they got married, she received as a wedding gift from the local ladies a national costume of Romania and a diamond tiara. She was photographed wearing them in 1870 and is painted in the same costume by George Peter Alexander Healy in 1872-1873.

Imagine my joy and humbleness to be in the same room with this costume and many more garments which belonged to the Kings and Queens of Romania at the National Military Museum, in Bucharest, in an exhibition which you can also visit up to September 30th.

***

La Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I” din București s-a deschis o expoziție pe care orice roman ar trebui să o vadă, dar mai ales doamnele pasionate de cămăși și de costume populare. Se cheamă ”Costumul popular, simbol al identității naționale” și poate fi vizitată până pe 30 septembrie. 

De ce m-am entuziasmat eu așa de tare? Păi știți voi tabloul cu Principesa Elisabeta, ce avea să devina Regina Elisabeta a României, in costum național. Sau știți pozele aceleiași principese în costum național, cu fota pusă peste o crinolină ca să respecte moda vremii? Dacă nu le știți, le atașez eu acestei postări. Ei fix costumul ăla, există și poate fi văzut de aproape in 2022 în expoziția de care vă zic.

Principesa Elisabeta, 1870

Despre poza asta zic, e imposibil să nu o fi ochit pe undeva și să nu vă fi atras modul în care e poziționată fota, nefiresc pentru un costum național, dar total firesc pentru acea vreme, pentru o domnișoară ce avea să devina regină.

Ei, acesta este tabloul pictat de George Peter Alexander Healy in 1872-1873 în care la fel costumul este așezat pe o crinolina pentru a respecta moda vremii.

Principesa Elisabeta ajunge în București în noiembrie 1869 după ce se căsătorește cu Principele Carol I. În acest timp primește de la doamnele din înalta societate un costum popular românesc și o diademă (tiară) cu diamante. Cu acestea este fotografiată în 1870 și apoi pictată între 1872 și 1873. Deși când vorbim de familia regală și de promovarea costumului național, mai repede ne amintim de fotografiile cu Regina Maria, puțini își amintesc că de fapt prin simplul gest de a îmbracă costumul și a se fotografia în el, Regina Elisabeta și nu Maria a fost prima care a promovat purtarea costumului în înalta societate și printre doamnele de la curte. Că mai apoi, în timpul Mariei apar școlile de fete care învățau să brodeze costumele e foarte adevărat. În fine.

Este fără dubiu același costum din tablou, același, vă puteți imagina?

Cămașa este cusută cu mătase și fir metalic pe fâșii de pânză aplicate pe borangic cu dungi

În această poză se vede și mai bine cum e lucrată mâneca. Este o minune și mă bucur că trăiesc timpul în care aceste minuni sunt făcute publice. Sper sincer că una dintre fetele frumoase și talentate ce cos cămăși în zilele noastre, se va încumeta să o recreeze. 

Și minunile nu se opresc aici, în aceeași expoziție se află de la stânga la dreapta, cămașă care a aparținut Principelui Carol viitorul Rege Carol al II-lea, jos, cămașa Principelui Nicolae, fiul Reginei Maria și Regelui Ferdinand, fratele lui Carol al II-lea, bundiță ce a aparținut la fel Principelui Carol, precum și fota Mariei, unicul copil al Elisabetei și al lui Carol I, Itti, ce a murit de scarlatina la 4 ani.

Se vede puțin în stânga fotografiei costumul de copil cu motive ”schilărești” ce a aparținut Principesei Mărioara, viitoarea Regina a Iugoslaviei, fiica Reginei Maria.

Apoi rochia și mantia Reginei Maria a României, la fel cu motive ”schilărești” de Gorj. Regina apare purtând astfel de haine în poze deja cunoscute.

În plan îndepărtat, Costumul Principelui Carol, cu aceleași motive.

Poala din costumul Reginei Maria

O altă piesă importantă mi se pare cămașa Ecaterinei Teodoroiu

De ce e importanta? Pentru că în imaginile rămase cu Ecaterina Teodoroiu o vedem mereu în uniformă militară (nu știți despre cine vorbesc? căutați bancnota de 20 RON), însă știm că era din Târgu Jiu și că până la Primul Război Mondial, de fapt până la moartea fratelui, probabil a purtat haine civile. Așa că cel mai probabil avea și ea o cămașă de ieșit la hora și mi se pare incredibil că această cămașă poate fi văzută în 2022 la Muzeul Militar. Nu am găsit poze cu ea de dinainte de ”înrolarea” în armată, dar am găsit cel mai cuprinzător articole despre ea în Formula As. Acolo scrie clar că se păstrează lădița de voluntar a Ecaterinei și că parte din obiecte se găsesc la Muzeul Militar Național din București. Sper sincer cineva să îndrăznească să o coasă și pe aceasta.

Expoziția mai are câteva piese de îmbrăcăminte și obiecte regale, dar dacă vă pun poze cu toate ce sens are să mai vizitați voi? Ori eu fix asta îmi doresc, să ajungeți acolo și să vedeți aceste obiecte cu ochii voștri. Cel puțin costumul Reginei Elisabeta are peste 150 de ani. În țările astea pe unde mă învârt eu, se face mare tam tam pentru o rochie cu cristale veche de 60 de ani, ori aveți la o vitrină distanță haine purtate de Regii României, haine istorice. Le puteți examina de aproape, puteți scoate modele, puteți vedea tehnicile prin care au fost făcute și mi-ar plăcea daca peste un an ar apărea și replicile acestor cămăși aduse în anii noștri, cu materialele pe care le avem acum la dispoziție și cu toate cunoștințele pe care le-am acumulat.

Este mare lucru că aceste obiecte s-au păstrat și sunt expuse. E o expoziție eveniment pe care mă simt onorată să v-o pot aduce în atenție. 

Ca de obicei mă găsiți mai repede pe Instagram @mademoiselle.ralu

Belgium - Puces de Couturiers in Ruette

Now that I have a bit more freedom, having a drivers licence, I've started going places without my husband and I loved it! Don't get me wrong, he is a more than average patient person and doesn't complain much when he has to come with me to brocantes or second hand shops or small events or fairs, but I always feel the pressure of his boredom. 

So on Saturday I snack out of the house for a girl trip to Puces de Couturiers in Ruette, Belgium, maybe a 30 minute drive from Luxembourg?, 15 from Arlon. It was a market for the people who love to embroider, to sew, to make their own clothes and not only, for people who are into hand-made, particular the one related do threads and cloth and needles. As the couturier is a tailor.

The market looked small, but if you are passionate about this stuff put aside two hours to see all, to buy all and to haggle for it all. Also it is on the backyard of Atelier Patchwork in Ruette and the atelier is a heaven for all that is hand-made. Only the shop and the back room, took us an hour to discover. It is filled with wonderful small bits and bobs all to marvel upon and take pictures with.

So in this very tiny village, which took me 10 years to discover, is a place where I found fellow sewing enthusiasts. I am aware that not everyone who reads my posts is passionate about embroidery, so I will leave you with photos.

This is the tiny market, but don't be fooled by its dimensions, it will take you a while to discover it all

This is the back room where the workshops are held. If you follow their website, which I'm sure I've linked somewhere, you will see what workshops are there and when.

The room is filled with knick-knacks and books, but they are for displaying purposes only, so are not for sale. But if you are like me, you would want to see, touch and photograph it all. 

An embroidered rabbit from 1828? Why not.

I did not know these toys existed and I don't plan on buying one for Ilinca, but more for me :) 

Also I hate ironing, that's the irony :)

I almost bought a box like this once in Ireland, many moons ago, now I regret not buying it. There are countless toy sewing machines, some vintage or antique some not, but they are all lovely and of course I wanted them all :)

What was really amazing to me was that there were books in English and also magazines. I did not take a picture, but if you like sewing, embroidery or pattern magazines, I'm sure you will find something you like there and also I understood that if you want to have a subscription to an English written magazine, you can order it to be delivered there.

We as a collective, group of friends, are there days into bees. If you are patient, the story will end up eventually on the blog. So when we saw these embroidered pillows, we all wanted at least one. They are not for sale, but are lovely.

Some threads from the shop

Some antique threads from the market

An embroidery stand with a sampler on it

This is my tiny haul, with things I bought at the market: an embroidered heart with a lovely frame, an embroidery hoop which I plan on using as a frame, two sets of needles, a thread sheep, for Ilinca, old glass blue buttons to use for my next Romanian Blouse and a Belgian lace collar, because this year I am into collars and into lace on linen and this is the sum of both.

The picture I've took of the presentation flyer

The lady from the shop does an amazing job with social media and posts regularly on her blog and just so you know, the next Puces des Couturiers is on June 3rd 2023. Until then, I'd advise you to subscribe to her newsletter to follow the sewing activities.

As always, I hope you liked reading the story about this tiny place as much as I loooved writing it and for more up to date stories and pictures find me on Instagram @mademoiselle.ralu 

The Netherlands - What love can do, in Leiden

 A bit of a back story. I follow on Instagram a Romanian blogger, Diana Cosmin @finesocietycurator which you should follow, because I don't get why she doesn't have a lot more followers giving the content she is creating. I digress, so Diana has done some studies in Leiden and she talks about the place so lovingly and as it happens to be one of my favourite places in the Netherlands, I pay attention. She posts about the books she is reading or finding in bookstores, some of them with dogs, and when she posted about this particular "sculpture" on a church wall, I saved the info.

A weekend back, in Leiden, we were walking the streets, I forgot all about the sculpture when we happened to pass right by it. Of course I took a bunch of photos and I will tell you its story. 

The sculpture, sitting on the walls of a Franciscan church in Haarlemmerstrat, is depicting the tale of the Wolf of Gubbio. Turns out that this wolf was terrorising the people of Gubbio, Italy, eating then and their cattle. No weapon could kill it, no dogs could hunt it. When the city was more or less under siege by the wolf, because no one was daring to go outside the city walls, they called Saint Francis of Assisi for help. He went to the wolf, told him it is a sin to kill people (the image of God) and made the cross sign. He told the beast that it was hunger that made him do what he did, and made peace with it proposing a truce, the people of Gubbio would feed the wolf and in its turn he will stop eating them. The wolf agreed to the truce by putting his paw on the Saint's hand. 

The citizens of Gubbio honoured their part of the deal and the wolf lived among them for two years. When he died, they buried it as a sign of the power of God and later build a church on the same place.

Although a tale, it has a bit of a truth in it, as according to Wiki, when they renovated the church in Gubbio, in 1872, they found a skeleton of a large wolf under a slate. 

Knowing that some of the dog breeds are descendants of wolfs, could we go even further and assume it is one of the tales of domesticating the beast? Don't know, but I found it on a church wall in Leiden and as it happened I was walking Luna at the time and seemed only fit to take a picture. Also, you can see how big the sculpture slate is, compared to my 1,70 m.

The text on the slab is "Wat liefde vermag" which translates to "What love can do" as Saint Francis of Assisi managed to tame the beast only using the power of love. The slab was made to celebrate 500 years of Franciscans in Leiden, that is why you can see 1445 and 1945 on it.

This is the church, it is on a busy street in Leiden with a lot of shops and it's easy to miss. 

If you made it this far, a big thank you! I hope you found the article interesting and maybe you keep an eye open for it on your next trip to Leiden. Maybe you can go inside the church, which I wanted to do, but it was closed. If you feel like writing a line or two, you can find me on Instagram @mademoiselle.ralu

România - Cămășile copiilor

Postarea ar trebui să se numească - NU puneți altițe la fetițe! - însă Google e nițel mai prietenos cu titlul pe care l-am ales.

Scriu în limba română pentru că, nu e așa, noi suntem români, noi avem cămășile în ADN, noi nu trebuie să ne mai documentăm, în era asta a vitezei și a banului, noi ne permitem să cumpărăm orice.

Nu voi scrie în engleză pentru că străinii sunt interesați și ascultă, pentru că de câte ori am vorbit despre cămăși cu un străin am rămas uimită de cât de multe amănunte a reținut și cât de corect a ținut să își amintească totul, ba dacă a pus mâna pe ac, a întrebat de 10 ori înainte de a împunge o dată.

Am început documentarea pentru această postare prin martie 2020, cam o dată cu pandemia și am realizat în foarte scurt timp că nu prea am unde să mă documentez. În cărți se vorbește de portul fetelor de 14-15 ani, fetele care pe atunci erau deja considerate de măritat, iar copiii sunt ignorați. Pe grupul Semne Cusute în acțiune de pe Facebook am găsit multe exemple de cămăși cusute acum pentru copiii de azi, dar nu am găsit nimic ce să îmi pară arhaic. În fotografii, (introdusă în România în 1842), apar oameni cu stare înțoliți pentru o poză, nu țăranii. În plus țăranii care apar totuși în poze, deci își permiteau așa lux, își aranjau și copiii fix pentru ocazia asta. Așa se face că vedem niște copii de țărani îmbrăcați întocmai ca părinții lor, niște adulți în miniatură. Ori, am descoperit recent, copiii sunt foarte împuțiți, se murdăresc incredibil de repede, se târăsc pe jos, le cade mâncarea din gură, merita așadar investiția în hainele lor? Fotografia e cumva rupta de context, e menită să fie o frântură în timp și nimic mai mult, nu reprezintă realitatea zilnică. În tablouri am găsit cea mai mare sursă de inspirație. M-am uitat la Theodor Aman (1831-1891, în special ”Hora de la Aninoasa„), la Nicolae Grigorescu (1838-1907), la Ștefan Luchian (1868-1916), la Nicolae Tonița (1886-1940).

Mă voi referi așadar, la cămășile să le zicem de botez, până la cămășile fetelor de măritat, deci 14-15 ani, pentru că eu zic ca sunt cam acelasi lucru. Desigur când venea vremea măritișului, știm deja că fetele coseau cămașa de nuntă și cămașa mireului și câteodată și a părinților... Despre cămășile de sărbătoare s-a tot scris, sa vorbim de cămășile de zi cu zi, cămășile purtate de copii.

Ce mă îndreptățește să scriu așa cu năduf? Păi vine luna iunie, vin toate Zilele Iilor de pe tot Mapamondul asta, dar mai cu seamă din Iași, toate botezurile și evenimentele „de familie” în care ținem să ne îmbrăcăm pruncii „tradițional”. Mă adresez vouă bunicilor rămase în țară cu dor de copiii și nepoții voștri, nașilor ce le-a căzut pe cap un botez, iar mama vrea „ceva tradițional”, chiar mamelor de copii care nu își mai văd capul de treabă și simt că viața lor s-a sfârșit, dar totuși vor o cămășuță pentru puiul lor. Mă adresez românilor din diasporă, cei care simt că vor să aducă cu ei o Românie a lor, o Românie frumoasa, dar de cele mai multe ori aduc niște mizerii de bazar, făcute in serie, la mașină, in China, care dau al dracu de urat in pozele pe care le vad eu de la botezuri, evenimente românești sau Ziua Iei. Na ca am spus-o. Să purcedem, deci.

Nu știu la cine vă gândiți voi când aveți în cap reprezentări ale lumii țărănești, însă eu mă gândesc la Grigorescu. Ei bine Nicolae Grigorescu are acest tablou, ”Țărancă cu doniță și copil” ce se găsește la Camera Deputaților. Copilul, o fetiță în acest caz, poartă o cămășuță albă cu un batic în talie și mărgele. Abia aștept ca Ilinca mea să își bage nasul în bijuteriile mele, dar așa îmi imaginez și eu această fetiță, s-a gătit să meargă la fântână.

Ca o regulă generală, gusturile nu se discută, însă nu îmi e clar de ce pentru hainele de zi cu zi alegem cu grijă, materiale naturale, sustenabile, respingem magazinele de mass-market pentru că au materiale de proastă calitate, care se rup după o spălare, dar mergem bucuroși la artizanatul din colț sau la magazinul de suveniruri sau la tarabele de pe lângă monumente și muzee și luăm un tifon ce nu poate fi purtat de mai mult de trei ori și trebuie purtat musai cu maiou pe dedesubt. Asta la cămășile adulților.

Când vine vorba despre cămășile copiilor tabloul este și mai tragic și se găsesc de la tifoane la cămășile ucrainene cu multă broderie, iar românul cel cu tradiționalul în ADN își îmbracă copiii după ureche. Nu zic acum să vă apucați de croit și cusut, dar pe bune că e mai nimerită o cămășuță dintr-un in bun, albă, pe care să brodați voi (sau nu) niște semne, musai cu roșu.

Daca tot vorbim de tradițional, să vedem ce era "tradițional" în stele românești. Ei bine până acum câteva zeci de ani, copii nu erau foarte mult băgați în seamă decât poate după vârsta la care puteau ajuta în gospodărie. Cred că și acum avem bunici sau rude care provin din familii numeroase, familii cu mulți copii pentru că pe atunci și un banal guturai de azi le putea fi fatal. Se nășteau mulți copii, însă nu toți apucau vârsta maturității. Așa se face că în mai toate cărțile pe care le am eu la dispoziție nu se vorbește deloc de portul copiilor. Nu exista așa ceva. Copilul era îmbrăcat în cămășile vechi de lucru ale părinților, iar bebelușul era înfășat la fel în cârpe provenite din cămășile vechi. De ce? Pentru că erau mai moi. Dacă aveți pe acasă o cămașă din in sau cânepă, probabil știți că se face mai purtabilă cu timpul, fibra se înmoaie și materialul devine mai delicat. Când vorbim de ”tradițional” în România vorbim de in și cânepă și mai puțin de bumbac, care a ajuns cunoscut la noi pe la 1800 importat din Imperiul Austro-Ungar de către boieri. In lumea țărănească bumbacul pătrunde pe la 1850 și începe să fie cultivat zece ani mai târziu. (sursa)

Primesc din ce în ce mai des întrebări despre cămășile de botez. La noi copiii erau botezați cât mai repede, de ordinul zilelor, la fel pentru că nu se știa exact cât vor apuca să trăiască și să nu moară nebotezați să se transforme în moroi. (sursa) Pentru că nu stătea nimeni să le facă hăinuțe, copilul la botez era înfășat în cârpe din cămăși folosite, fie în vreo cămășuță rămasă de la un frate mai mare. Copilul era botezat de nașă și de moașă, mama nu participa la botez și de puține ori se preocupa cu ce era mai exact îmbrăcat copilul la botez, total diferit de zilele noastre unde din ce in ce mai multe mame organizează botezul, iar moașa e inexistenta.

Așadar cămăși tradiționale pentru copii nu există. Punct. Însă așa cum spuneam acum trăim în secolul în care orice e de vânzare, iar cererea creează uneori niște monstruozități. Dacă totuși vă doriți ceva pentru botez sau pentru un copil mic, vă înțeleg și eu am trecut prin asta, iată niște linii de bun simț.

Forma

Fie că sunt fete, fie ca sunt băieți, cămășile copiilor aveau forma dreapta, adică forma tricoului de azi. Dacă simțiți că e musai sa faceți o cămășuță strânsă la gât (gen ie) atunci nu croiți altița separat. Ma refer aici la fetițe, băieții poartă oricum cămăși drepte. Așa cum zice și Ioana Corduneanu (Semne Cusute) citându-l pe Ovidiu Papadima, „se spune că altițele au ceva diavolesc în ele. Se făcea că Dumnezeu și Nefârtatul lucrau dimpreună la facerea lumii și a tuturor lucrurilor, ei interveneau unul în creațiile celuilalt. Altițele au fost inventate de Diavol, numai că el le menise pentru a fi purtate pe șolduri. Dumnezeu le-a plăcut, le-a apreciat, dar a considerat că ar fi mai nimerit să fie purtate pe umeri”. Și apoi dacă ne gândim ce sunt altițele, ele simbolizează cerul, în ele fata de măritat își punea speranțele și năzuințele pentru viitor. Copiii sunt puri, încă nu au apucat să fie pervertiți de lumea în care s-au născut. Așadar o cămașă inocentă, pură, va avea mâneca pe de-întregul.

Copiii de obicei purtau cămăși drepte, cămășile strânse la gat fiind rezervate deja fetelor de măritat, însă fiecare cum simte. Tot Ioana Corduneanu pe grupul Semne Cusute în Acțiune de pe FB vă dă mură-n gură croiul, iar dimensiunile se adaptează. În mare, dacă o cămașă pentru adulți se face din 4 metri de pânză, pentru copii ar merge jumătate. Vă rog citiți și documentați-vă, nu vă aruncați cu capul înainte pentru că atunci ca și acum materialele sunt scumpe, iar copiii cresc repede.

Culori

Copiii pe timpuri nu purtau bleu și roz, nu purtau de fapt deloc culori. Culorile erau obținute din plante și nu stătea nimeni să boiască fire pentru cămășile copiilor. Dacă o să aruncați un ochi pe internetul ăsta mare veți vedea poze cu copii cu cămășuțe lungi albe. Băieți, fete, nu conta. 

Cea mai apropiată imagine de ce vreau să spun e tabloul lui Camil Ressu, ”Țărancă cu copil” de la Muzeul de Artă din Constanța

Și pentru că pe vremuri românii erau mai adepți ai curentului acesta modern al sustenabilității, cămășile copiilor se moșteneau de la frații mai mari sau chiar erau făcute din cămășile adulților transformate, peticite, culorile erau pierdute de atâtea spălări, culorile nu contau.

De fapt, chestia asta cu roz pentru fete și albastru pentru băieți era fix pe dos și abia la începutul secolului XX s-a inversat. Așadar băieții purtau roz pentru ca era văzut ca un derivat de roșu, culoarea curajului, a sângelui vărsat (pe câmpul de luptă), în timp ce veșmântul Fecioarei Maria era bleu, așa ca fetițele erau îmbrăcate cu bleu sau albastru pentru a le păstra puritatea și a avea virtuțile Fecioarei. (sursa)

Însă dacă simțiți că trebuie colorată, aflați deci că înainte de roz-bleu, bleu-roz, cămășuțele copiilor erau brodate cu roșu. Cu roșu pentru că probabil mamele „copiilor cuminți” au simțit nevoia să își apere pruncii de invidii, de deochi. Și acum purtăm ceva roșu pentru a ne apăra de deochi, pe vremuri mărțișorul se purta la mână, iar firul roșu fix asta făcea, apăra de relele nevăzute.

Pentru că iile, dar și cămășile bărbătești și cămășuțele copiilor aveau în primul rând un rol apotropaic (rol de protecție împotriva răului văzut și nevăzut), era important să fie protejate marginile pânzei unde aceasta a fost ruptă (foarfecul, deși inventat prin anul 400 d.H., a ajuns sa fie utilizat în masă abia prin 1700, pânza se rupea, se sfâșia) și pe unde relele ar putea intra. Așadar cămășile copiilor sunt brodate la gura cămășii, la poale, pe umeri și la manșetă.

Dacă v-am deschis apetitul și veți căuta bine de tot, veți găsi cămăși pentru copii albastre. Nu brodate cu albastru, chiar albastre. Sunt cămăși scăldate în sineală. Se mai întâmpla ca și cămășile de lucru să le găsiți ”cu sineala”, adică cu var albastru, cel mai probabil le dezinfectau așa și evident fiind albastre și nu albe, nu se vedea jegul la fel de bine, puteau fi purtate un pic mai mult timp între spălări.

Materiale

Și atunci, ca și acum, materialele erau scumpe, iar timpul nostru e parcă și mai scurt și mai scump. Așadar dacă vreți să puneți mâna pe ac și să faceți o cămășuță copilului dvs. vă dau link-uri către materialele din shop-ul Semn Cusute ce cred eu că s-ar potrivi unei cămăși de copil. E singurul magazin pe care l-am încercat și îl recomand. Însă ca regulă generală, vă doriți ca materialele sa fie naturale, așadar chiar daca apelați la alte magazine online sau fizice din locul în care citiți această postare, căutați in sau cânepa sau amestec de in și cânepă. 

Din shop-ul Semne Cusute, în cazul în care nu mai merg link-urile mergeți spre secțiunea Panza exclusiv In & Canepa - camasi traditionale. Acolo Ioana va da inclusiv posibilitatea cumpărării unei pătrimi de pânză, deci pentru un copil veți avea nevoie de două pătrimi.

Apoi ca fire eu zic să fie tot naturale, așadar bumbac, in, lâniță fină sau, de ce nu?, mătase. Pe toate le găsiți la secțiunea Fire pentru brodat. 

Simboluri

Așadar nu cred că putem vorbi în cazul copiilor de simboluri, însă dacă vă doriți, iată câteva ce cred eu că s-ar potrivi. 

Steluța cu opt colțuri - să îi călăuzească așa cum îi călăuzea pe vremuri pe navigatori și pe păstori

Ochiul - să îi păzească de relele văzute și nevăzute

Crucea - să îi aducă prietenii aproape

Calea ocolită - sa îi aducă sănătate și viață lungă

Gâze - nu sunt simboluri vechi, tradiționale, dar pot simboliza ceva. De ce zic gâze și nu flori, pentru că pe cămășile vechi, da alea chiar vechi, florile nu prea apăreau sau dacă apăreau erau stilizate. Vedeți și voi ce simțiți, dar eu cred că avem nevoie sa ducem mai departe gâzele, că am eu așa un feeling că fără gâze nu am mai avea nici flori. 

Exemple

Poza este de pe romaniaregala.ro 

Copilul din imagini este Maria, singura fiica a Reginei Elisabeta și a Regelui Carol I, poreclita Itti, de la little, ”mic” in engleza. Un copil admirabil, dar care din păcate a murit de scarlatina la doar patru ani. Este un portret oficial, pe acea vreme la poze sau tablouri nu te îmbrăcai cu tricoul de stat in casa, așadar nu e o cămășuță pe care Maria sa o fi purtat zilnic. Este totuși o cămășuța regala. Ei copiii țăranilor pe care vrem să îi imitam noi azi căutând tradiționalul nu aveau așa ceva. Aceasta cămășuță probabil a fost făcută special pentru Maria, dar va rog sa observați ca nu e ostentativa, e totuși de bun gust, nu iți sare in ochi ca ar fi ceva greșit. Daca așa ceva purta copilul regilor României, imaginați-vă ce purtau copiii țăranilor (v-am dat doua exemple mai sus).

”Le lever„ de William Adolphe Bouguereau (1825 - 1905) mi se pare atât de sensibil tabloul asta de nu pot explica, plus cămașa doamnei mă face să caut acum broderia englezească. Fetița s-a trezit și îi dă o îmbrățișare mamei. Desigur, dacă ați trecut vreodată printr-un muzeu, probabil vă sunt familiare din tablouri cămășuțele astea lungi pe care le purtau copiii, cam așa îmi imaginez eu că arătau și copii țăranilor îmbrăcați în cămășile taților lor.

Așadar dragilor, sper să nu vă supărați că v-am dojenit, oricum cred că cei ajunși pe blogul acesta nu sunt din categoria celor care își îmbracă copiii la botez cu cămăși cu altiță, dar simt nevoia sa atrag atenția că s-a mers nițel prea departe cu tradiționalul ăsta înțeles greșit. Știu că suntem cu toții români și că poate rezonăm cumva cu tradiționalul și credem că îl știm, dar mergeți în muzee, deschideți cărți, căutați surse credibile pe net, înainte de a vă deschide portofelul în cine știe ce magazin online. Cămășile copiilor trebuie să fie ca și ei, pure, albe, brodate discret, să nu îți sară tradiționalul în ochi. Știți ce zic?

Daca ați ajuns cu cititul până aici, vă mulțumesc. Sper că ați găsit articolul cât de cât informativ, eu una m-am chinuit să îl fac așa. Sunt mai activa pe Instagram @mademoiselle.ralu vă aștept acolo cu mai multe poze. Zi sau seară faină să aveți!