Am decis să mă întorc la scrisul în română, nu pentru audiența mea ci pentru mine, pentru că o uit. Sunt din ce în ce mai dese momentele când apelez la Google să văd cum se scrie ceva sau cât de corect e altceva. Uit cuvinte, îmi vine din ce în ce mai ușor să mă exprim în engleză. Și e normal pentru că trăiesc în engleză și franceză, iar cele 4-5 ore în care vorbesc româna seara, acasă, sunt și ele presărate cu engleză. Așa că uit româna. Poate creierul meu nu poate ține mai mult de trei limbi, acum când încerc să învăț germana, vrea să renunțe la ceva. Mai bine ar renunța la franceză, dacă e să mă întrebe pe mine.
M-am întors în radio. A fost dorința mea arzătoare să mai fiu o dată în atmosfera aia, în camaraderia aia... nu e chiar așa, ba chiar e foarte solitară munca mea în radio, dar culeg și eu ce roade pot culege. E bine și așa, deocamdată.
Am început în martie, am avut și un coleg o perioadă, acum sunt singură și pe undeva e mai bine, eu cu mine, nu dau explicații nimănui, nu trebuie să îmi explic deciziile, eu centrez, eu dau cu capul, dar și ce iese e numai meritul meu.
Însă nu despre radio voiam să vă povestesc, daca doriți să îmi ascultați emisiunile o puteți face pe Spotify, aici, ci despre o cămașă pe care am ales să o port în pozele oficiale, pe care le găsiți pe site-ul radioului și pe rețelele sociale când nu apuc să fac o poză cu invitatul.
Este o cămașă de Bucovina pe care am primit-o cadou de la prietena mea, Eliza, care este din Suceava. Am îndrăgit-o foarte mult, am purtat-o destul de mult, iar când am mai citit eu diverse despre cămăși, am realizat că e singura mea cămașă veche cu altița separată (știți voi, dosarul UNESCO al cămășii cu altiță) și am iubit-o și mai mult. Prietena mea este jurnalistă cu patalama și ani de experiență în spate, e cea care a înțeles probabil cel mai bine frustrarea mea legată de radio și cea care m-a susținut în orice.
Așa, cămașa. Este cu albastru, este de Bucovina, are și altiță, e și de la o jurnalistă, era cămașa perfectă pentru pozele de care vă ziceam mai sus. Singura ei problemă e că venise cu o adiție din aceea specifică cămășilor de Bucovina mai recente, adiție care era dintr-o ață care se destrăma (pun eu o poza pe undeva). Așa că cerea un brezărău. Apoi, nu știu cât mă știți voi pe mine, dar brezărăul este metoda mea favorită de a face gura unei cămăși, normal că am sărit la această ocazie. Și i-am făcut brezărău.
Acum, adiția aia la gât, urâtă sau frumoasă, avea scopul de a coborî cămașa pe corp, ori brezărăul o cam urcă, ceea ce face ca la mână să fie nițel mai strâmtă. Probabil ar necesita și o pavă mai mare, dar cum eu nu modific cămășile vechi, nu am să mă apuc de descusut, o voi purta așa.
Pentru brezărău am folosit o mătase în amestec cu ceva de aceeași culoare, roz, deși la mâneci, manșetele sunt cu un roșu închis, rozul se regăsește în sub-altiță deci e plăcut ochiului. Eu de obicei nu las brezărăul larg, îl fixez pe toate bucățile de pânză mai puțin pe față, în așa fel încât să ajustez cămașa pentru că eu de obicei cămășile nu prea le strâng la gât. Ce am observat la cămașa asta și recunosc eu nu fac la cămășile de Bucovina, e că pânzele care se unesc pe piept sunt cusute până sus, eu fac un fel de gură a cămășii tocmai pentru că nu îmi plac cămășile strânse până în gât. Însă chiar și așa a fost ușor de purtat o zi întreagă.
Am revenit cumva pe blog. Nu vă voi povesti doar despre cămăși ci și despre viața mea în Luxemburg, așa cum de altfel am făcut-o și până acum. Sper că v-a plăcut să citiți această postare tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Pe mine mă găsiți mai repede pe Instagram @raluca.caranfil sau pe Facebook, aici.
